Connect with us

Alba

De luni pot fi accesate 2,73 miliarde de euro din PNRR. Cât pot primi localitățile din Alba și investițiile vizate

Published

on



De luni, autorităţile publice locale vor putea accesa fonduri pentru dezvoltarea localităţilor şi a unei infrastructuri moderne şi prietenoase cu mediul, a anunţat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Ministrul a amintit că ghidul publicat prin Ordinul de ministru nr. 999/2022 a fost în consultare publică din 4 februarie. Cererile vor putea fi depuse în mod transparent, digital, online, pe platforma pregătită de Ministerul Dezvoltării, cu ajutorul unei suprafeţe dedicate, care funcţionează deja pentru depunerea cererilor pentru Valul renovării, program finanţat de minister prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Aplicaţia digitală se deschide, pentru familiarizare, miercuri, a mai spus ministrul. Cererile depuse până în 16 mai, ora 10.00, vor avea scopul de a familiariza beneficiarii cu platforma, iar încărcarea şi accesarea Fondului Local se vor putea face doar după deschiderea oficială a apelurilor, din 16 mai.

Cererile de finanţare pot fi depuse până pe 30 iunie, fondurile sunt prealocate pe fiecare categorie de UAT, dar fiecare categorie de investiţie are un buget maxim, care nu poate fi depăşit, potrivit Ministerului Dezvoltării.

„Prin PNRR, Ministerul Dezvoltării…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Fostul procuror general Augustin Lazăr, despre criza din sistemul de justiție. Ministerul Public trebuie să clarifice suspiciunile

Published

on

Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, profesor universitar la Alba Iulia, reacționează în urma documentarului Recorder ”Justiția capturată”. Acesta analizează situația sistemului de justiție și atrage atenția asupra responsabilității unor instituții importante.

În opinia sa, Justiția este un pilon esențial al statului, este ”sistemul imunitar al statului”. În lipsa sa, ”se instalează…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Cât va costa intrarea la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia sau descărcarea de sarcină arheologică în anul 2026. Tarifele

Published

on

Consiliul Județean Alba aprobă taxe și tarife percepute de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în anul 2026.

Muzeul Național al Unirii a propus majorarea unor tarife, astfel:

  • Tarif arheologie – descărcare sarcină arheologică: de la 75 lei/oră în 2025 la 80 lei/oră în 2026
  • Tarif arheologie -lucrări cercetare arheologică preventivă în cadrul proiectelor de infrastructură de transport de interes național: de la 90…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Judecătoarea Raluca Moroșanu, dezvăluiri într-un interviu Recorder despre situația din instanțe și sistemul judiciar

Published

on

Recorder a publicat duminică seara un interviu cu judecătoarea Raluca Moroșanu, cea care a susținut dezvăluirile privind sistemul de justiție ale colegului ei, Laurențiu Beșu, din documentarul ”Justiție capturată”.

Raluca Moroșanu este judecător la Curtea de Apel București, cu experiență de 26 de ani în magistratură, din care 19 la Secția Penală I de la instanța din Capitală.

”Am fost de acord cu acest…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Cât vor costa analizele la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, în 2026. TARIFE pentru proceduri și servicii medicale

Published

on

Consiliul Județean Alba aprobă, în ședința din decembrie, tarifele pentru analize, proceduri și servicii medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, ce vor fi aplicate în anul 2026.

Este vorba despre analize și servicii la cerere. Rămân în continuare condițiile de gratuitate pentru cele din sistemul de asigurări de sănătate de stat.

Unitatea medicală a solicitat CJ introducerea, eliminarea, majorarea şi…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading