Connect with us

Eveniment

Decizia pentru majorarea salariului minim cu 70 de lei brut

Published

on



În ședința de Guvern de miercuri se decide creșterea salariului minim cu 3,1%, adică 70 de lei brut, a anunțat ministrul Muncii Raluca Turcan la Digi24.

Raluca Turcan spune că este o creștere „ancorată în realitate”, decizia de majorare bazându-se pe inflație (2,2%) și creșterea productivității muncii (0,8%). Evoluția productivității a fost influențată de pandemie, a precizat Turcan. În prezent salariul minim brut este 2.230 lei.

Salariul minim net, adicăcât va primi un român minimlunar, va creste astfel cu 40 de lei, ajungând la 1386 de lei. Guvernul avea deja în vedere creșterea salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2021 cu un nivel care să depășească rata inflației. Nivelul a fost stabilit în contextul în care reprezentanții sindicatelor au solicitat creșterea salariului minim pe economie la 2.400 de lei/lunar, iar cei ai patronatelor au solicitat înghețarea salariului minim pe economie la nivelul actual, cel puțin pentru primele luni ale anului viitor, argumentând situațiile dificile cu care se confruntă anumite sectoare economice.

sursa: Ora de Sibiu


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Horoscop 10 februarie 2026: tensiuni, decizii amânate și provocări pentru multe zodii. Cine trebuie să evite conflictele

Published

on






Ziua de marți, 10 februarie, vine cu avertismente importante pentru majoritatea zodiilor, potrivit previziunilor astrologice. Problemele de comunicare, stresul profesional…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Vremea până în 22 februarie. Alternanțe de frig și cald. Prognoza meteo în Transilvania și în celelalte regiuni din țară

Published

on

Vremea până în 22 februarie. Vor fi două săptămâni cu variații mari de temperatură. Vor fi alternanțe de perioade mai reci cu altele mai calde. Meteorologii anunță și precipitații sub formă de ploi sau ninsori.

Vremea va fi schimbătoare, cu diferențe de temperaturi maxime de la 5-6 grade la 10-12 grade sau chiar 15 grade în vest. Variațiile se vor înregistra la interval de o zi sau câteva zile.

După perioada mai…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO Parcul de Nord din Alba Iulia: O nouă licitație pentru amenajarea acestuia, lansată de Primărie. Cum va arăta zona

Published

on

Parcul de Nord din Alba Iulia. Primăria Alba Iulia a lansat luni, 9 februarie, în platforma SEAP, a doua licitație pentru execuția lucrărilor de amenajare a Parcului de Nord, în zona cartierelor Micești și Orizont. 

Valoarea totală estimată a contractului este de 16.643.590,76 de lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027. 

Potrivit documentației, termenul de execuție a…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile

Published

on

Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.

Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).

Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading