Connect with us

Alba

Decizie CCR: Impozitarea pensiilor speciale este neconstituțională

Published

on



Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor speciale, care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor de serviciu ce depăşesc suma de 7.000 de lei, este neconstituțională, a decis marți Curtea Constituțională, potrivit unor surse citate de Digi24.

Decizia a fost luată după 4 amânări.

Potrivit surselor G4Media.ro, obiecția de neconstituționalitate a fost admisă în totalitate, iar legea a fost declarată neconstituțională în ansamblul ei. ”S-au constatat încălcări flagrante la modul în care s-a stabilit suprataxarea pensiilor speciale”, au explicat sursele citate pentru G4Media.ro.

Reamintim faptul că în data de 17 iunie, Camera Deputaţilor a votat modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă.

Conform unui amendament, pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85% pentru ceea ce depăşeşte această sumă.

Amendamentul votat de Camera Deputaţilor a fost atacat la Curtea Constituţională de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Avocatul Poporului.

Astfel, pe 18 iunie, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la legea care stabileşte un nou sistem de impozitare a pensiilor de serviciu.

Instanţa supremă susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal este neconstituţională în ansamblul său, deoarece încalcă dispoziţiile mai multor articole din Constituţie.

ICCJ arată în hotărârea de sesizare a CCR că unul dintre cele cinci principii ale fiscalităţii reglementate de Codul fiscal vizează „justeţea impunerii sau echitatea fiscală”, care „asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea veniturilor sau a proprietăţilor acestuia”.

„Aşezarea justă şi echitabilă a sarcinii fiscale constituie una dintre componentele statului de drept, aşa cum este definit statul român prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. (…) În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut în mod constant că statul are o marjă largă de apreciere în stabilirea politicii fiscale şi revine legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili cuantumul impozitelor şi de a acorda exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi anumite perioade de timp, sub rezerva respectării dispoziţiilor art. 56 din Constituţie privind justa aşezare a sarcinilor fiscale”, se arată în hotărâre.

Instanţa supremă menţionează că legea ce formează obiectul sesizării instituie taxa pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă stabilite în baza unor legi speciale, legiuitorul instituind „un nou regim de impunere fiscală aplicabil numai în privinţa anumitor venituri şi anume pentru veniturile obţinute din pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vârstă primite în baza unor legi/statute speciale”.

„Legea instituie o taxă pe venitul din pensiile reglementate de legile speciale care este diferită de impozitul pe venit şi se cumulează cu acesta din urmă, ceea ce înseamnă că acestei categorii de venituri, care fac obiectul taxării conform legii criticate, li se aplică atât impozitul pe veniturile din pensii, cât şi taxa nou instituită. Rezultă, astfel, că pensiile vizate de lege sunt supuse unei duble impuneri, contrar principiului nediscriminării şi principiului aşezării juste şi echitabile a sarcinii fiscale”, precizează ICCJ.

Potrivit Instanţei supreme, noua „taxă” nu doar că este discriminatorie şi reprezintă un impozit pe venit „deghizat”, dar se calculează practic asupra venitului net din pensii, după deducerea din pensia brută a impozitului pe venit, ceea ce ar duce, de la un anumit nivel, la un procentaj de fiscalizare calculat la pensia brută de 95%.

„În aceste condiţii, prin cuantumul ridicat, măsura instituirii taxei reprezintă o adevărată confiscare şi este de natură a afecta însăşi substanţa dreptului. Opţiunea promovată prin legea în discuţie reprezintă un subterfugiu prin care se aduce atingere chiar substanţei dreptului la pensie”, se afirmă în sesizare.

ICCJ mai arată că, prin raportare la cuantumul de 7.000 de lei al sumei nesupuse taxei criticate, impunerea taxei vizează o categorie restrânsă de contribuabili care obţine venituri din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă în condiţiile legilor speciale.

Instanţa supremă mai acuză încălcarea principiului clarităţii, previzibilităţii şi predictibilităţii legii, a principiului independenţei judecătorilor, precum şi încălcarea principiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Un alt argument este acela că legea sesizată a fost supusă întâi dezbaterii şi adoptării Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional, ceea ce contravine normelor constituţionale care stabilesc o altă procedură în privinţa reglementărilor referitoare la statutul judecătorilor şi al procurorilor.

sursa: digi24.ro, hotnews.ro, g4media.ro

sursa: Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

FOTO: Accident deosebit de grav în Timiș pe DN6. Șase persoane au murit după impact între un microbuz, o cisternă și un TIR

Published

on

Un accident deosbit de grav s-a petrecut marți după-amiaza, pe DN6 între Caransebeș și Lugoj, în localitatea Lugojel. Șase persoane au murit.

Potrivit IPJ Timiș, un bărbat a condus un microbuz dinspre municipiul Caransebeș înspre Lugoj, iar la un moment dat ar fi intrat într-o depășire. În încercarea de a reveni pe banda sa a acroșat o cisternă și ulterior a intrat în coliziune cu un TIR, care se deplasa din sensul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Tarife mai mari pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol. Cât costă în 2026, în funcție de clasă

Published

on

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat recent în Monitorul Oficial noile tarife aplicabile în 2026 pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol și pentru introducerea acestora în intravilan.

MADR a emis un ordin pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.343/2018 privind aprobarea valorii tarifului datorat pentru scoaterea definitivă sau temporară…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Premierul Ilie Bolojan: România nu este pregătită pentru impozitare progresivă. De cât timp ar fi nevoie pentru a fi aplicată

Published

on

Premierul Ilie Bolojan a declarat marți că introducerea impozitării progresive pe venituri nu a fost discutată în coaliție. Potrivit acestuia, România nu este pregătită în momentul de față pentru această măsură, fiind nevoie de circa un an și jumătate de modificări în sistemul de finanțe ca să poată fi aplicată.

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi, la RFI România, dacă ar accepta impozitarea…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Câți bani au românii în bănci. BNR: au crescut depozitele bancare în lei și valută ale populației și firmelor

Published

on

Banca Națională a României anunță că depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna decembrie 2025 cu 4,1% față de luna anterioară. Suma totală este de 676,028 miliarde lei.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, depozitele sunt mai mari cu 6,9% (-2,6% în termeni reali).

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 68,6% în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading