Cluj
Deocamdată stăm liniştiţi. Noua tulpină de coronavirus n-a ajuns în România. Anunţul Ministerului Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii precizează că, pe teritoriul României, nu a fost confirmată, până în prezent noua variantă SARS-Cov-2 depistată în Marea Britanie, procedura de confirmare urmând a fi definitivată în următoarele zile.
‘O nouă tulpină se poate confirma numai prin secvenţierea genomului viral de către institutele sau unităţile sanitare abilitate, iar această procedură tehnică va fi definitivată zilele următoare pornind de la probele selectate în urma testării RT-PCR’, se arată într-o precizare a Ministerului Sănătăţii transmisă duminică AGERPRES.
Informarea Ministerului Sănătăţii vine după ce în presă au apărut, duminică, informaţii că în laboratorul de genetică al Institutului ‘Matei Balş’ din Bucureşti ar fi fost confirmată noua tulpină în unele probe de la pacienţi suspecţi de COVID-19.
Un reprezentant al Institutului ‘Matei Balş’ a declarat că două probe analizate în acest laborator au avut rezultate diferite faţă de cele cunoscute până acum.
‘În laboratorul de genetică al Institutului, două probe au avut rezultate ale reacţiei de amplificare diferite faţă de cele pe care le ştiam până acum. Urmează ca în zilele următoare să se facă…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Suspendare temporară a lucrărilor la Centura Metropolitană a Clujului din cauza unui conflict între constructori
Primăria municipiului Cluj-Napoca a decis suspendarea temporară a lucrărilor la tronsonul 2 al Centurii Metropolitane, ca urmare a unui conflict juridic apărut între doi…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Se cere anchetă internă pentru hărțuire la o instituție a Primăriei Cluj-Napoca. Medic: Am fost denigrată în fața colegilor
Medicul Sanda Curea, medic primar medicină de familie, acuză public conducerea serviciului medical din cadrul Direcției de Asistență Socială și Medicală de hărțuire…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
ISU Cluj: Echipajele de pompieri și SMURD, timpi reduși de intervenție anul trecut față de 2024. ”Fiecare secundă contează”
Echipajele de pompieri și ale SMURD au înregistrat anul trecut timpi mai reduși de intervenție față de 2024, în medie cu 4 minute în mediul urban și 3 în rural la…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Liderul Sanitas Cluj: Ministrul Sănătății nu este de acord cu reducerea veniturilor angajaților. Așteptăm un act semnat
Liderii sindicatului Sanitas s-au întâlnit cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, pentru a discuta problemele din sistem, după anunțul Guvernului potrivit…
Citește mai mult pe Cluj24
