Alba
Deputatul Corneliu Olar, condus pe ultimul drum de sute de moți. Zeci de primari, preoți și politicieni, prezenți la înmormântare
Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum pe deputatul moților Corneliu Olar. Deputatul PNL de Alba, Corneliu Olar, a fost înmormântat vineri în comuna sa natală, Horea.
Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Andrei Andreicuţ şi de zeci de preoţi, fiind prezente sute de persoane, printre care parlamentari, zeci de primari, localnici, dar şi unul dintre medicii care au supravieţuit accidentului aviatic din Munţii Apuseni din 2014, produs în apropiere, pe Vârful Petreasa.
Corneliu Olar, a decedat luni seara, la 62 de ani, în Bucureşti, în urma unei boli incurabile. Se afla la cel de-al treilea mandat de deputat, având, de asemenea, la activ mai multe mandate de primar al comunei Horea.
Era supranumit ”Deputatul Moților” pentru că în toți anii în care a fost parlamentar a încercat să obțină cât mai multe drepturi pentru moții din Apuseni.
Ultimul drum al deputatului moților
El a fost înmormântat vineri în comuna Horea din Apuseni. Slujba religioasă a fost oficiată de către Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, care anterior a fost Episcop şi Arhiepiscop de Alba Iulia. La slujbă au fost prezenţi, de asemenea, zeci de preoţi din comunele și orașele din…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Tragedie la Ocna Mureș. Doi bărbați, găsiți fără viață într-o locuință din oraș. S-ar fi intoxicat cu gaze
Tragedie la Ocna Mureș. Doi bărbați au fost găsiți decedați, miercuri după-amiaza, într-o locuință din oraș Din primele date aceștia s-ar fi intoxicat cu gaze emanate de un generator.
Potrivit IPJ Alba, în 22 ianuarie, în jurul orei 13.00, polițiștii din Ocna Mureș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, într-o locuință de pe raza orașului, s-ar afla două persoane, posibil…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Scandal la Senat. Angajați ai instituției au protestat după ce Ilie Bolojan a anunțat reduceri de personal
nScandal la Senat. Zeci de angajați ai instituției au protestat spontan miercuri în fața biroului președintelui Senatului, Ilie Bolojan. Manifestarea s-a produs ca urmare a deciziei conducerii instituției de a reduce schema de personal cu 24%.
Ilie Bolojan se afla într-o conferință de presă când zeci de angajați nemulțumiți s-au adunat pe hol.
Acesta a explicat că reducerea de personal va avea loc în urma unui…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Un bărbat din Alba își va petrece următorii trei ani la Penitenciarul Aiud. Era dat în urmărire națională. Motivul condamnării
Un bărbat din Săsciori își va petrece următorii 3 ani și 5 luni, la Penitenciarul Aiud. Acesta a fost condamnat recent, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, în stare de recidivă.
Bărbatul era dat în urmărire națională și a fost depistat pe 21 ianuarie, de polițiștii din Sebeș. A fost reținut, iar mai apoi dus la Penitenciarul Aiud pentru executarea pedepsei.
Potrivit IPJ Alba, la data de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Polițiștii atenționează privind tentative de fraudă prin mesaje pe telefon, Whatsapp sau alte rețele. Au fost înregistrate cazuri în care persoane au primit mesaje, unele ce păreau să fie de la prieteni sau cunoștințe prin care li se cereau bani împrumut.
Cetățenii sunt atenționați să nu transfere bani în conturi suspecte și să verifice autenticitatea solicitărilor primite.
”La nivelul țării noastre, au…
Citește mai mult pe Alba24.ro