Connect with us

Covasna

Descinderi în Covasna, la persoane bănuite că ar fi constituit o reţea de cerşetorie în Germania şi Austria

Publicat


Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Covasna şi lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna au efectuat joi, trei percheziţii domiciliare pe raza judeţului Covasna, într-o cauză vizând comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane.

Simultan, au fost efectuate o percheziţie domiciliară pe teritoriul Ungariei, două pe teritoriul Germaniei şi una pe teritoriul Austriei, urmate de audierea unor persoane privind activitatea aceluiaşi grup infracţional, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă încheiat prin intermediul EUROJUST cu autorităţile din Germania şi Ungaria, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT Covasna, remis AGERPRES.

” În cauză, s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2017, a fost constituit un grup infracţional organizat având ca scop exploatarea prin obligarea la practicarea cerşetoriei pe teritoriul Germaniei şi al Austriei a unor persoane cu o condiţie socială extrem de modestă, cu diferite dizabilităţi fizice ori psihice.

Victimele erau obligate să cerșească în Germania și Austria

Astfel, în perioada 2017 – 2022 au fost recrutate prin inducere în eroare privind condiţiile deplasării în Germania, respectiv în Austria, un număr de 11 persoane vătămate care au fost transportate spre ţările de destinaţie, fiind exploatate prin obligarea la practicarea cerşetoriei în diferite spaţii publice: pe străzi, la intersecţii, în faţa magazinelor sau bisericilor, în mijloacele de transport în comun, pieţe, etc.

Sumele de bani obţinute în această modalitate au fost însuşite în totalitate de către membrii grupului infracţional organizat, care, pentru a se asigura că persoanele vătămate nu vor putea să plece, le-au reţinut documentele de identitate, lăsând asupra acestora doar o copie a actelor în vederea legitimării în faţa autorităţilor” , precizează sursa citată.

În urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziţie domiciliară au fost descoperite şi ridicate sumele de 90.000 de euro, 9400 de lei, precum şi cantitatea de aproximativ un kilogram de bijuterii din aur. De asemenea, au fost identificate trei imobile asupra cărora urmează să fie instituit sechestrul asigurător.

bani perchezitii covasna

În cursul zilei de joi va fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna cu propunere de arestare preventivă a unui inculpat.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul S.C.C.O. Covasna, B.C.C.O. Braşov, al criminaliştilor I.P.J. Covasna şi al jandarmilor I.J.J. Covasna, iar cooperarea judiciară a fost facilitată prin intermediul EUROJUST, care a organizat două întâlniri de coordonare, la nivelul agenţiei fiind organizat şi un centru de coordonare pentru ziua comună de acţiune.

De asemenea, EUROPOL a asigurat schimbul de informaţii între autorităţile din statele participante.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Agerpres

 

Citește Romania24.ro pe Google News

[Romania24.ro


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Covasna

A scăzut numărul persoanelor fizice şi juridice înmatriculate la Registrul Comerțului

Publicat

Numărul de înmatriculări de persoane fizice şi juridice a scăzut în primul trimestru al acestui an cu 11,09%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 36.676, dintre care 27.058 sunt societăţi cu răspundere limitată (SRL), conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), consultate de AGERPRES.

Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în Municipiul Bucureşti, respectiv 6.900 (plus 8,78%, comparativ cu ianuarie-martie 2021), şi în judeţele Cluj -2.153 (minus 3,93%), Ilfov – 1.977 (plus 4,71%) şi Timiş – 1.844 (plus 1,82%).

A scăzut numărul persoanelor fizice şi juridice înmatriculate la Registrul Comerțului: În ce județe s-a înregistrat cel mai mic număr de înmatriculări

La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat în judeţele Covasna – 210 (minus -29,29%, faţă de primele trei luni din 2021), Tulcea – 255 (minus 22,49%) şi Ialomiţa – 284 (plus 3,65%).

Potrivit ONRC, domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (6.991, minus 22,7% comparativ cu primul trimestru al anului trecut), construcţii (4.515; minus 5,66%) şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (4.000; plus 9,11%). Agerpres

 

Citește mai mult pe Romania24

Citește mai departe

Covasna

Restricții de circulație în județul Covasna, pentru desfășurarea unui eveniment sportiv

Publicat

masina politia.jpg

Două sectoare de drum din județul Covasna vor fi închise, sâmbătă, până la ora 12.30 din cauza desfășurării unui eveniment sportiv.

Potrivit Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 14 mai, până la ora 12:30, are loc competiția sportivă „Tusnad Marathon”.

Desfășurare eveniment sportiv în județul Covasna: Ce sectoare de drum sunt închise

Sectoarele de drum pe care se desfășoară concursul, respectiv DN 11C și DJ 113 A, între Bixad și Balvanyos, județul Covasna, sunt închise circulației publice.

[Romania24.ro

Citește mai departe

Covasna

FOTO: Camion răsturnat în afara drumului pe DN 12 în Covasna. Șoferul a evitat în ultimul moment o căprioară

Publicat

Un accident rutier a avut loc, joi dimineață, pe DN 12 în județul Covasna. Un autocamion a ieșit de pe șosea după ce șoferul a evitat în ultimul moment o căprioară.

Potrivit IPJ Covasna, traficul a fost blocat, joi, pe DN 12, la kilometrul  1+800 metri. Circulația a fost oprită pentru aproximativ 40 de minute, pentru tractarea unui camion care a ieșit de pe partea carosabilă.

Din primele informații, conducătorul camionuluia încercat să evite impactul cu o căprioară și a părăsit partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime.

Traficul a fost deviat pe DN 11.

Știrile Romania24.ro pot fi urmărite și pe Google News

sursa foto: Facebook/ Infio trafic jud. Covasna

[Romania24.ro

Citește mai departe

Covasna

Pericol de INUNDAȚII în cinci județe. Hidrologii au emis avertizare cod galben

Publicat

Hidrologii au instituit cod galben de inundații în mai multe sectoare din bazinele hidrografice Crasna, Crişul Alb, Bârzava şi Olt. Sunt vizate cursuri de apă din județele Satu Mare, Arad, Timiș, Covasna și Brașov.

Avertizarea de tipul cod galben intră în vigoare sâmbătă, la ora 9.00, și este valabilă până duminică, la ora 6.00.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, inundațiile ar putea să se producă „pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna – sector aval S.H. Craidorolţ (judeţul Satu Mare), Crişul Alb – sector aval S.H. Ineu (judeţul Arad), Bârzava – sector aval S.H. Gătaia (judeţul Timiş), Olt – sector aval confluenţă cu râul Baraolt – amonte Ac. Voila (judeţele: Covasna şi Braşov).”

Specialiștii avertizează că pot să apară creşteri de debite şi niveluri cu depăşirea cotelor de atenție ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte.

(sursa: Mediafax)

Știrile Romania24.ro pot fi urmărite și pe Google News

 

[Romania24.ro

Citește mai departe