Connect with us

Alba

Distribuirea voucherelor sociale de 250 de lei, de astăzi. Cum vor ajunge cardurile la cei 2,5 milioane de beneficiari

Published

on



Procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” demarează  miercuri, 1 iunie, a anunţat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Tichetele au o valoare nominală de 250 lei, sunt destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie şi fac parte din cea mai importantă iniţiativă de acest gen derulată până acum din perspectiva numărului de beneficiari.

Potrivit sursei citate, peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi tichete pentru achiziţia de produse alimentare în valoare de 3,1 miliarde de lei.

De asemenea, o premieră este reprezentată de sursa multiplă de finanţare, atât din bugetul de stat, cât şi din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, precum şi din viitoarea perioadă de programare 2021-2027, prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială (POIDS).

Lista beneficiarilor voucherelor sociale de 25o lei

Pe lista celor peste 2,5 milioane de beneficiari care primesc tichete sociale, conform OUG nr.63/2002, se află:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în…

Citește mai mult pe Alba24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Distribuitorii de case de marcat clasice, îngrijorați de legea privind variantele virtuale: Inițiatorii sunt profund dezinformați

Published

on

Asociația Distribuitorilor de Aparate de Marcat Electronice Fiscale (ADAMEF) a transmis o scrisoare deschisă în care își exprimă își exprimă îngrijorarea față de inițiativa legislativă de introducere a unei „case de marcat virtuale”. ADAMEF reunește peste 80% din piața caselor de marcat din România. 

Reamintim că operatorii economici ar putea folosi în viitor case de marcat virtuale, care emit bonuri fiscale doar…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Case de până la 150 de metri pătrați și anexe construite fără autorizație în mediul rural. Procedura, explicată de ministrul Cseke

Published

on

Case de până la 150 de metri pătrați și anexe construite fără autorizație în mediul rural. În mediul rural vor putea fi ridicate case de până la 150 de metri pătrați, dar și anexe, fără autorizație. Este vorba despre o prevedere ce se va regăsi în noul cod de urbanism. Prezent la Aiud, marți, 16 decembrie, ministrul Dezvoltării Attila Cseke, a explicat procedura.

Mai exact a explicat cum se vor putea ridica case sub…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Ion Dumitrel, șeful CJ Alba, prima reacție despre „mega-afacerea microbuzelor școlare”: Procedura a fost strict verificată

Published

on

Achiziția microbuzelor școlare electrice pentru transportul elevilor din județul Alba a revenit recent în atenția publică, după ce la nivel național, Dragoș Pîslaru- ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că a sesizat Parchetul European pentru verificarea unor posibile fapte de corupție cu privire la procedurile de achiziție, în urma cărora  au apărut diferențe semnificative de preț între județe,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Bărbat din Ocna Mureș, prins la volan fără permis. Este cercetat de polițiști

Published

on

Un bărbat de 35 de ani din Ocna Mureș este cercetat de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea fără permis.

Potrivit IPJ Alba, la data de 15 decembrie 2025, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au oprit, pentru control, pe raza localității Vama Seacă, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Ocna Mureș.

Din verificări a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading