Connect with us

Eveniment

DNA: Un om de afaceri şi două angajate, reţinuţi pentru fraudă cu fonduri europene de aproximativ un milion de euro

Published

on



Un om de afaceri cu societăţi comerciale în domeniul zootehnic şi două angajate ale acestuia au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de grup infracţional organizat şi fraudă cu fonduri europene în valoare de aproximativ un milion de euro.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de miercuri, a unui om de afaceri cu societăţi comerciale în domeniul zootehnic şi a două angajate ale acestuia pentru constituirea unui grup infracţional organizat, folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată (autorat şi complicitate) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, comise în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că omul de afaceri, sprijinit de cele două angajate, ar fi conceput şi coordonat, în perioada 2016 – 2019, un plan având ca scop obţinerea nelegală a unor subvenţii pentru animale în valoare de 4.271.646 lei, prin fraudarea masivă a ajutorului de minimis (2016), precum şi a fondurilor europene şi naţionale acordate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în campaniile din anii 2017 şi 2018.

„Cei trei inculpaţi ar fi creat şi folosit o schemă de fraudare în care ar fi implicat 30 de fermieri şi exploataţiile zootehnice de creştere a bovinelor de rasă înregistrate pe numele acelor fermieri. Prin această schema ar fi fost aduse din Ungaria aproape 300 de bovine de rasă (Aberdeen Angus), în condiţii simulate care ar fi dat drept de obţinere de subvenţii pentru creşterea lor”, se precizează în comunicat.

În realitate, spun anchetatorii, animalele nu îndeplineau cerinţele obligatorii de subvenţionare, însă cei trei ar fi creat aparenţa respectării cerinţelor legale ale finanţării prin falsificarea certificatelor de origine şi a paşapoartelor animalelor, prin falsificarea datelor de naştere/rasa animalelor în aceste documente, prin denaturarea adevărului în ceea ce priveşte existenţa taurinelor şi categoria din care făceau parte animalele.

Aceste documente false ar fi fost prezentate instituţiilor cu atribuţii de avizare, aprobare şi finanţare, respectiv Direcţia agricolă Arad şi APIA, ceea ce ar determinat, în final atribuirea subvenţiilor, menţionează DNA.

Joi, cei trei sunt prezentaţi la Tribunalul Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Profesor UBB Cluj: Ajungem la 18-19 ani fără o minimă alfabetizare în comunicare și consum media

Published

on






Ediţia a V-a a evenimentului ”New Media EU: Atelier de competenţe pentru jurnalişti” se desfăşoară la Cluj-Napoca între 11 și 13 decembrie 2025, reunind…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

VIDEO: Modernizări la sediul Spitalului Municipal Blaj. Care este stadiul lucrărilor și termenul de finalizare al acestora

Published

on

Modernizări la sediul Spitalului Municipal Blaj. În această perioadă continuă lucrările de eficientizare energetică a sediului unității medicale. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a prezentat stadiul lucrărilor și termenul de finalizare.

După modernizarea și dotarea spațiilor interioare, s-a trecut la etapa de renovare a clădirii la exterior. Finanțarea este din fonduri europene, prin PNRR, valoarea proiectului fiind de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

FOTO. Spectacol caritabil de colinde organizat de Școala „Ion Creangă”, în sprijinul copiilor din Florești

Published

on






Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Cluj-Napoca a organizat, în data de 12 decembrie 2025, ora 17, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, ediția I a…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Bărbat decedat într-un incendiu ce a cuprins o rulotă, la Craiva. Polițiștii cercetează cazul

Published

on

Un bărbat și-a pierdut viața, în urma unui incendiu ce a cuprins o rulotă la Craiva, sat ce aparține de comuna Cricău.

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, 13 decembrie, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în extravilanul localității Craiva, ar fi ars o rulotă, iar în interior ar fi o persoană carbonizată.

Polițiștii s-au deplasat la fața…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading