Alba
DOCUMENTAR Alba24: Un an de la primul caz de COVID-19 din Alba. De la izoletă, la vaccin: Cum a fost gestionată criza sanitară
Era într-o zi de miercuri când, cea mai mare temere a autorităților locale s-a împlinit: primul caz de COVID-19 din județul Alba a fost confirmat. Era vorba despre o femeie de 36 de ani, venită pe 12 martie 2020 în România, din Italia.
Aceasta fusese în carantină instituționalizată la momentul confirmării și a fost imediat mutată la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia, eliberată special pentru cazurile de coronavirus.
Prima pacientă din județ
”Este adus la noi primul caz confirmat cu COVID-19. Femeie, tânără. O voi numi Doamna G (pacientul nr. 1, sună atât de urât!). Speriată și suspicioasa totodată.
Încerc să o liniștesc, să o calmez, să o încurajez, de sub costumul care nu lasă să se vadă nimic… nici umanitatea, nici empatia, nici compasiunea și nici teama mea deopotrivă.
Îi măsor funcțiile vitale care erau în parametrii normali(Doamne miluiește!). Mă gândesc în sinea mea: „Eu am pulsul de două ori mai mare decât al doamnei!” – inima stătea să îmi sară din piept însă… nu putea ieși… o ținea acolo costumul salvator…” posta atunci pe Facebook, asistenta șefă a secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean din Alba, Marcela Vâlcan.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Un pensionar din Alba care a tăiat șapte copaci, condamnat de judecătorii din Câmpeni după patru ani
Șapte copaci tăiați a fost motivul pentru care un pensionar din Alba a ajuns în fața instanței de judecată. Este vorba despre un dosar ce a avut obiectul de infracțiuni la regimul silvic.
Bărbatul de loc din comuna Ciuruleasa a fost condamnat în data de 29 ianuarie 2026, la patru ani distanță de la momentul tăierii copacilor.
Mai exact, ”la data de 13.01.2022, organele de politie din cadrul Postului de Poliție…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Noi reguli pentru concediul medical, în vigoare de la 1 februarie: Ce schimbări importante vor limita concediile fictive
Noi reguli pentru concediul medical intră în vigoare de la data de 1 februarie 2026. Este vorba despre o ordonanță de urgență dată de Guvernul României în luna decembrie a anului 2025.
Noile legi vor limita situația concediilor fictive. Mai exact,Conform noilor reguli, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, iar costul va fi suportat de angajat, inclusiv în cazul concediilor medicale care erau plătite integral de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Horoscop 1-7 februarie 2026: Care sunt cele mai avantajate zodii în materie de bani. Ce nativi trebuie să aiba grijă în dragoste
Horoscop 1-7 februarie 2026: Cele mai avantajate în perioada 1 februarie 2026-7 februarie 2026, par a fi Leul, Capricornul și Fecioara, pentru că au un mix bun de vizibilitate, eficiență și control.
În dragoste, ar fi bine să aibă mai multă grijă Scorpionul și Peștii, fiindcă pot apărea emoții intense, gelozie sau idealizare, iar Berbecul să fie atent la ton în discuțiile directe. Balanța și Gemenii ar câștiga…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Vicepremierul Oana Gheorghiu, la trei luni de mandat: A început reformele în 22 de companii de stat. Ce declarații a făcut
Vicepremierul României a făcut sâmbătă, 31 ianuarie, o serie de declarații la treni luni de la preluarea mandatului. Aceasta a spus că a început lucrul ”de la fundație”. Mai exact că a început să sape și să construiască ceea ce guvernul trecut nu a făcut.
În linii mari, Oana Gheorghiu, spune că” zeci de ani de ineficiență, pierderi și blocaje în sectorul public au produs incertitudine pentru mediul privat și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
