Alba
Doi bărbați din Blaj s-au ales cu dosare penale pentru violență în familie. Ce s-a întâmplat
Doi bărbați din Blaj s-au ales cu dosare penale după ce și-au agresat concubina, respectiv soția.
În primul caz, bărbatul a fost reținut după ce și-ar fi agresat concubina. A fost emis și un ordin provizoriu de protecție.
Potrivit IPJ Alba, în după-amiaza zilei de de duminică, 11 aprilie, Poliția Municipiului Blaj a fost sesizată de către o femeie de 35 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că a fost agresată de către concubin.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul, în vârstă de 43 de ani, pe fondul unor neînțelegeri avute cu concubina sa, ar fi lovit-o cu palmele peste față și ar fi strâns-o de gât.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, iar în urma interpretării răspunsurilor date de femeie a rezultat că se impune emiterea unui ordin provizoriu de protecție, pentru o perioadă de 5 zile.
Totodată, față de bărbat, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie și a fost luată măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de azi, 12 aprilie, reținutul va fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
În cel de-al doilea caz, bărbatului i…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Vacanța de Crăciun 2025, cea mai lungă vacanță din anul școlar. Când va începe și câte zile libere vor avea elevii și profesorii
Vacanța de Crăciun 2025, cea mai lungă vacanță din anul școlar. Elevii vor intra în vacanța de Crăciun sâmbătă, 20 decembrie 2025, imediat după încheierea celui de-al doilea modul de cursuri. Vacanța de iarnă se va încheia miercuri, 7 ianuarie 2026.
Este cea mai lungă vacanță din anul educațional 2025 – 2026, oferind 19 zile libere consecutive atât elevilor, cât și cadrelor didactice.
Reamintim că anul școlar…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată Școlii Singidava”
Alba
FOTO: Sportivul Alexandru Dorobanțiu de la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori
Pugilistul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Alexandru Dorobanțiu, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori, competiție desfășurată în perioada 8 – 12 decembrie 2025, la Târgu Mureș.
În vârstă de 23 de ani, Alexandru Dorobanțiu a concurat la categoria de greutate 85 de kilograme, fiind pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu.
„Este un rezultat bun, obținut prin muncă și…
Citește mai mult pe Alba24.ro





