Alba
Dosar penal deschis de IPJ Alba, pentru infracțiuni de fraudă la vot, la Ciuruleasa. Ce s-ar fi întâmplat
IPJ Alba a deschis un dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de fraudă la vot, după ce PSD Alba a sesizat o posibilă problemă la Ciuruleasa, legată de urna mobilă.
Potrivit IPJ Alba, din primele cercetări rezultă că cei doi membri ai secției de votare, care s-au deplasat cu urna mobilă, au luat cu ei, în plus, cu 70 de buletine de vot. Acestea nu au fost utilizate, la întoarcere fiind predate președintelui secției.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, în forma tentativei, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. 1 din Codul Penal, raportat la art. 387 alin. 1 din Codul Penal.
Cercetările au fost demarate după ce reprezentanții unui partid politic au reclamat faptul că echipa constituită la o secție de votare din comuna Ciuruleasa, pentru a de deplasa cu urna mobilă, ar fi avut asupra sa mai multe buletine de vot decât numărul de alegători care au solicitat urna mobilă.
Potrivit agerpres.ro, reprezentanţii Partidului Social Democrat (PSD) în Biroul Electoral al unei secţii de votare din comuna Ciuruleasa susţin că echipa desemnată să se deplaseze duminică, la…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată Școlii Singidava”
Alba
FOTO: Sportivul Alexandru Dorobanțiu de la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori
Pugilistul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Alexandru Dorobanțiu, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori, competiție desfășurată în perioada 8 – 12 decembrie 2025, la Târgu Mureș.
În vârstă de 23 de ani, Alexandru Dorobanțiu a concurat la categoria de greutate 85 de kilograme, fiind pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu.
„Este un rezultat bun, obținut prin muncă și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din orașul Teiuș”
Alba
AFIR: se pot depune cereri de finanțare pentru unități de procesare în domeniul agricol. Condiții și sume acordate
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că de luni, 15 decembrie, se pot depune cereri de finanțare pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate.
Este vorba despre produse, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027…
Citește mai mult pe Alba24.ro





