Connect with us

Eveniment

Dosare penale pentru patru firme din Brașov, care comercializau jucării, parfumuri şi îmbrăcăminte posibil contrafăcute

Published

on



Administratorii a patru firme din Braşov s-au ales cu dosare penale după ce ar fi comercializat, la preţuri sub cele ale pieţei, jucării, parfumuri şi articole vestimentare care prezentau însemne grafice ale unor mărci de notorietate.

Conform unui comunicat remis, marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, cele patru firme au fost depistate în urma unui control realizat de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Braşov, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Criminalistic Braşov, în vederea verificării respectării prevederilor legii privind mărcile şi indicaţiile geografice.

„În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au verificat patru societăţi comerciale situate pe raza municipiului Braşov, care comercializau jucării, parfumuri şi articole vestimentare. Poliţiştii braşoveni au identificat 197 de produse, expuse spre comercializare, ce prezentau însemne grafice ale unor mărci de notorietate şi care erau comercializate la preţuri mult mai mici decât cele practicate în societăţile comerciale de profil. Întrucât există suspiciunea că produsele comercializate ar fi contrafăcute, având în vedere inexistenţa documentelor justificate, preţul de vânzare şi lipsa documentelor necesare privind acordul titularului de drepturi, poliţiştii au procedat la ridicarea produselor în vederea continuării cercetărilor, valoarea produselor indisponibilizate fiind de aproximativ…

Știri Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

VIDEO: Artista Laura Orian din Alba Iulia a lansat piesa „Cel mai bine”. Care este mesajul transmis

Published

on

Artista Laura Orian din Alba Iulia, fostă concurentă la Vocea României, a lansat joi, 16 ianuarie, piesa lansează „Cel mai bine” – o piesă pop scrisă de ea ca urmare a unei povești întâmplate în viața reală.

„Am scris aceasă piesă într-o seară, la pian, inspirată de trăirile și emoțiile pe care doar o mare dragoste le poate aduce. Am început imediat să o cânt în concerte și am fost plăcut surprinsă…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, ales purtător de cuvânt al Asociației Municipiilor din România

Published

on

Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a fost ales joi purtător de cuvânt al Asociației Municipiilor din România. În urma alegerilor desfășurate la sediul AMR din București, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu a fost aleasă în funcția de președinte al Asociației, în unanimitate de voturi.

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a fost ales în funcția de președinte executiv, iar cele două funcții de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Firma care deține lanțul Mama Manu vrea să ridice un bloc pe strada București. Proiectul, rechemat în comisia de urbanism

Published

on

Proiectul pentru construirea unui bloc de șase etaje pe strada București din Cluj-Napoca, propus de firma care deține lanțul de shaormerii Mama Manu nu a primit aviz favorabil și revine în comisia de urbanism a municipiului.

Continue Reading

Alba

Apartamentele cu două camere, cele mai populare achiziții în 2025. Ce caută cumpărătorii: analiză a unui site de imobiliare

Published

on

Apartamentele cu două camere aflate în marile orașe din țară sunt cele mai populare locuințe în 2025 în rândul cumpărătorilor. Asta arată o analiză publicată, joi, de o platformă specializată în imobiliare.

Pe ansamblu, în ceea ce privește prețul, cei mai mulți potențiali cumpărători și-au propus să nu plătească mai mult de 120.000 de euro pentru viitoarea lor locuință, iar circa 34% dintre ei vor ca…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading