Actualitate
Două persoane rănite într-un accident în Bistrița-Năsăud. Impact între două autoturisme
Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, miercuri dimineață, în localitatea Maieru, județul Bistrița-Năsăud. În coliziune au fost implicate două autoturisme.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 11 mai., polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz Băi au fost solicitați să intervină la un accident rutier în Maieru.
Din primele informații, două autoturisme, conduse de un tânăr de 22 de ani, din Maieru și un bărbat de 57 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se deplasau pe Drumul Național 17D, au fost implicate într-un accident rutier.
În urma impactului dintre cele două autoturisme, atât șoferul de 57 de ani, cât și un pasager de 17 ani, din același autoturism au fost răniți necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital.
Testarea cu aparatul etilotest a șoferului de 22 de ani a indicat faptul că acesta nu consumase băuturi alcoolice. Bărbatul de 57 de ani neputând fi testat datorită stării de sănătate, urmând să-i fie recoltate mostre biologice de sânge.
Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri în vederea stabilirii cauzelor și modalității producerii evenimentului rutier.
Știrile Romania24.ro pot fi urmărite și pe Google News
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția de uleiuri

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD: CERERE DE OFERTĂ cu plic închis pentru achiziția unui compresor de aer pentru foreză

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: Motor termic reman tip SAA12V140E-3

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: AUTOBASCULANTĂ 6 x 4

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.


