Connect with us

Eveniment

Două petreceri private, sparte de polițiștii din județul Mureș. S-au dat amenzi în valoare de 9.000 de lei

Publicat



Două petreceri private au fost oprite de polițiștii din Mureș, sâmbătă seară. În total s-au dat amenzi în valoare totală de 9000 de lei.

Potrivit IPJ Mureș, în cursul nopții de sâmbătă, în jurul orei 23.00, polițiștii municipiului Târgu Mureș, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o societate comercială de pe strada Bolay Farkaș ar avea loc un eveniment privat, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că este vorba despre o petrecere, la care participau aproximativ 88 de persoane.

Organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

De asemenea, în jurul orelor 23.50, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o altă societate comercială de pe strada Plutelor din municipiu, are loc un eveniment privat, încălcându-se prevederile Legii 55/2020.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că este vorba despre o petrecere, la care participau aproximativ 44 de persoane.

Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar 4 persoane participante au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 6.000 de lei, pentru lipsă certificat verde.

Citește Romania24.ro pe Google News

Știri Romania24.ro


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

ADMITERE LICEU 2024: GHID cu locuri și specializări la licee în ALBA, ultimele MEDII de intrare. Fișele de înscriere la liceu

Publicat

Admitere liceu 2024. Inspectoratul Școlar Județean Alba a publicat Ghidul candidatului, cu informații despre locurile și specializările la licee pentru anul școlar 2024-2025 și ultimele medii de intrare.

De asemenea, sunt disponibile date despre organizarea și desfășurarea admiterii.

Broșura de admitere realizată de IȘJ Alba cuprinde informații legate de admitere și reprezintă un ghid util atât pentru absolvenții clasei a VIII-a, cât și pentru părinții acestora în vederea orientării școlare pentru clasa a IX-a.

Completarea opțiunilor în fișele de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Cluj

PNL:Sabin Sărmaș, politicianul invizibil cu ZERO soluții pentru Cluj. FURĂ proiectele Primăriei și le prezintă ca fiind ale sale

Publicat

PNL Cluj îl acuză pe Sabin Sărmaș, candidatul independent la Primăria Cluj-Napoca, că fură proiectele primăriei, prezentându-le ca și cum ar fi ale sale.

„Deputatul invizibil Sabin Sărmaș, cum singur se…

Citește mai mult pe Cluj24

Citește mai departe

Alba

Sâmbătă: Noaptea Muzeelor, la Muzeul de Științele Naturii din Aiud. PROGRAM

Publicat

Aiudenii sunt aşteptaţi sâmbătă, 18 mai, la Muzeul de Științele Naturii din Aiud, la Noaptea Muzeelor 2024. Cu această ocazie, muzeul va putea fi vizitat gratuit, între orele 14:00 – 22:00. 

„Va fi o zi frumoasă, cu activități pentru toate vârstele:

Citește și Centrul Cultural Palatul Principilor Alba Iulia participă la Noaptea Muzeelor. Programul evenimentului

  • 16:00 – 20:00 – Ghidaje realizate de elevi voluntari – Muzeograf pentru o zi
  • 18:00 – 19:00 – recital prof. Marius Moga și elevii Cercul de chitară și muzică
  • Vânătoare de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Cluj

VIDEO. Se lucrează în ritm alert la Drumul Expres de la Cluj. Se face infrastructura la pasaje, poduri și la viaduct

Publicat

Noi imagini de pe Drumul Expres de la Cluj, cel care va face conexiunea dintre autostrada Transilvania și DN1, în dreptul localității Tureni.

Lucrările la DEx 4, care va avea 5 kilometri, au ajuns la un stadiu fizic…

Citește mai mult pe Cluj24

Citește mai departe