Alba
Drama unei femei din Alba: Bătută cu pumnii, picioarele și amenințată cu moartea de către fiul său. Pedeapsa primită de bărbat
Coșmarul unei mame din Alba, bătută și amenințată de către fiul ei a ajuns în instanță, dar chiar și atunci femeia a renunțat la o parte dintre acuzațiile aduse fiului.
Totuși, procurorii l-au trimis în judecată, și pentru că mai avea antecedente penale, bărbatul a fost condamnat la închisoare cu executare.
Un proces a avut loc, pe rolul Judecătoriei Câmpeni, iar în data de 1 februarie, bărbatul a fost condamnat. De asemenea motivarea instanței a fost făcută public.
Mai exact în 5 martie 2021, în miez de noapte, bărbatul a început un scandal cu mama sa, după ce amândoi au consumat alcool. La un moment bărbatul a început să își lovească mama cu pumnii și picioarele. A doua zi, poliția a emis un ordin de protecție și i-a interzis acestuia să se mai apropie de casă, se arată în motivarea instanței.
Însă, bărbatul s-a întors acasă, și și-a bătut iar mama: a lovit-o cu palmele peste cap.
Chiar dacă judecătorii din Câmpeni au emis un ordin de protecție pentru 3 luni și i-au interzis bărbatului să se mai apropie de casă sau de mama sa, acesta fapt nu a avut nici un efect.
”În data de 14 martie 2021, în jurul orei 14:30, în timp ce persoana vătămată se afla la…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
O femeie din Alba, dar care locuiește în Râmnicu Vâlcea a împlinit 100 de ani. A primit flori, un cadou și diploma ”Vârsta de aur”
O femeie din Alba, dar care locuiește de o bună perioadă de timp în Râmnicu Vâlcea, a împlinit vârsta de 100 de ani. Acesta a fost sărbătorită de reprezentanții primăriei, care au vizitat-o acasă și i-au oferit mai multe cadouri.
Este vorba despre Maria M., de loc din județul Alba, dar care de mai multe decenii locuiește în Râmnicu Vâlcea.
”Maria M. este primul locuitor al municipiului sărbătorit în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Hartă cu riscul seismic pe localități, pregătită de guvern. Primăriile vor putea accesa finanțări pentru consolidarea clădirilor
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va face publică o hartă a României cu riscul seismic pe fiecare localitate în parte. Anunțul a fost făcut de ministrul de resort, Cseke Attila.
Autoritățile din zonele cu risc seismic ridicat vor putea accesa un program guvernamental de consolidare a clădirilor publice, finanțat integral de la bugetul de stat.
”În zilele următoare o să dăm (…) o…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Un sudanez care făcea trafic de migranți alături de un fost polițist din Alba, arestat preventiv de DIICOT. Cum opera rețeaua
Un cetățean sudanez care locuia în București a fost recent arestat preventiv la cererea procurorilor DIICOT Alba Iulia. Este vorba despre Mohamed Eltayeb M.M.A., care a fost arestat preventiv în data de 16 ianuarie 2025.
Arestarea preventivă a fost admisă de magistrații Tribunalului Alba, iar apoi și în apel la Curtea de Apel Alba Iulia.
Mohamed făcea parte din rețeaua de tranficanți de migranți condusă de un fost…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Reduceri de personal la Poșta Română. Cei care pleacă din companie ar putea să nu primească compensații
Compania Poșta Română pregătește un program de plecări voluntare. Cei care vor rămâne fără posturi ar putea să nu primească compensații financiare.
Într-o primă etapă, angajații din administrația centrală au avut de întocmit un raport de activitate.
În structurile unde există excedent de personal va fi aplicat un program de plecări voluntare și vor urma concedieri, potrivit profit.ro.
„Toți salariații…
Citește mai mult pe Alba24.ro