Connect with us

Cluj

Drama unei ucrainience sosită la Cluj. Și-a ucis soțul la volan

Published

on



accident 1 e1651582865226.jpg

Marchik Maryna a fost condamnată la doi ani de închisoare de Curtea de Apel Cluj pentru ucidere din culpă, după ce apelul acesteia a fost respins la finalul săptămânii trecute.

Femeia, din Cernăuți, era contabil, fără antecedente penale.

La data de 30.06.2015, la prânz, polițiștii clujeni au constatat că ucrainianca, în timp ce se deplasa pe DN1C, respectiv pe raza comunei Căşeiu, sat Urişor, la volanul autoturismului marca Seat Altea, având ca pasager pe soţul său, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un ansamblul de autovehicule condus regulamentar, din sens opus.

În urma impactului, autoturismul condus de către inculpată, a fost proiectat în şanţul de beton din partea dreaptă a sensului său de mers, în timp ce ansamblul de autovehicule se afla parţial pe sensul opus direcţiei sale de deplasare.

Imediat după producerea accidentului, la faţa locului s-au deplasat echipele de prim ajutor care, după descarcerarea victimelor, au procedat la transportarea femeii la Spitalul Municipal Dej şi ulterior la Unitatea de Primiri-Urgenţe Cluj-Napoca.

Soțul acesteia a fost declarat decedat la faţa locului de către cadrele medicale.

La locul faptei nu au fost găsite urme de frânare aparţinând autoturismului marca Seat Altea.

Ucrainianca nu a consumat băuturi alcoolice înainte de producerea evenimentului rutier.

Un expert a stabilit că accidentul de…

Cluj24.ro

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

FOTO. S-a lansat la Cluj Asociația Ortodoxă „Nicolae Ivan”. Mitropolitul Andrei: Desfășurăm activități spirituale și culturale

Published

on






Academia Română Cluj-Napoca a găzduit recent inaugurarea Asociației Culturale Ortodoxe “Nicolae Ivan”, eveniment la care au participat mitropolitul Clujului, Andrei…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

OPINIE. Dragoș Damian: Gata cu licențele, masteratele și doctoratele. Învățați o meserie

Published

on






România se află în fața unei provocări majore în piața muncii, avertizează Dragoș Damian, CEO al Terapia. În timp ce clădirile de birouri de clasă A și…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Profesor UBB Cluj: Ajungem la 18-19 ani fără o minimă alfabetizare în comunicare și consum media

Published

on






Ediţia a V-a a evenimentului ”New Media EU: Atelier de competenţe pentru jurnalişti” se desfăşoară la Cluj-Napoca între 11 și 13 decembrie 2025, reunind…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Spectacol caritabil de colinde organizat de Școala „Ion Creangă”, în sprijinul copiilor din Florești

Published

on






Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Cluj-Napoca a organizat, în data de 12 decembrie 2025, ora 17, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, ediția I a…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading