Alba
Educația financiară și juridică vor fi materii obligatorii pentru elevi la școală, de anul viitor. Proiect aprobat de Parlament
Parlamentul a aprobat luni introducerea materiilor Educația financiară și Educația juridică în școli, la nivel de învățământ primar și gimnazial.
Modificarea intră în vigoare din 2022.
Legea educației este modificată astfel încât cursul de competențe antreprenoriale va deveni cursul de competențe antreprenoriale și financiare.
În plus, în forma amendată de senatori, proiectul stabilește că elevii vor beneficia și de programe de educaţie juridică.
Elevii vor avea astfel posibilitatea de a învăța diferența dintre active și pasive, cum funcționează creditele, diferența dintre cardul de credit și cardul de debit, cum funcționează IFN-urile, care este importanța economisirii și informații de bază despre investiții la bursă.
Inițiatorii suțin că „nu este suficient ca tinerii să dobândească competenţe antreprenoriale, să ştie cum să administreze o afacere din punct de vedere financiar, ci este nevoie să înţeleagă şi să integreze şi comportamente responsabile din punct de vedere juridic”, potrivit avocatnet.ro.
„Inițiativa legislativă are drept scop introducerea educației financiare în învățământul preuniversitar, alături de educația antreprenorială….
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
FOTO: Gala Colindului Tradițional din județul Alba, concert tradițional de colinde, la Alba Iulia
În seara de miercuri, 17 decembrie 2025, a avut loc o ediție cu miză culturală majoră a Concertului Tradițional de Colinde – Gala Colindului Tradițional din Județul Alba, un eveniment despre care se poate vorbi, după două decenii de continuitate, ca despre o instituție culturală în sine: reper artistic pentru comunitate, exercițiu de memorie colectivă și, în același timp, probă de maturitate artistică.
Faptul că…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Statul a început plata bonificațiilor de 3% pentru firmele care și-au plătit la timp impozitele. Anunțul făcut de Florin Roman
Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a anunțat vineri că Ministerul Finanțelor a început plata bonificațiilor de 3% pentru firmele care și-au plătit la timp impozitele.
„Mai bine mai târziu, decât niciodată. Ministrul liberal al Finanțelor, Alexandru Nazare, pune în aplicare un amendament pe care l-am transformat în litera de lege: bonificația de 3% pentru firmele bune platnice, care și-au plătit birurile către stat…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Comunicat PSD: ”Crăciun ca-n Alba”. Echipe din județ se întrec în prepararea tradițională a porcului. Bucatele, degustate gratuit
Echipe de măcelari, bucătari și păstrători ai obiceiurilor de Crăciun se întrec, sâmbătă, la Alba Iulia într-un eveniment inedit care promovează gastronomia și tradițiile românești specifice sărbătorii Crăciunului.
Evenimentul „Crăciun ca-n Alba. Tradiție și bun gust” va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, începând cu ora 12.00, în parcarea Restaurantului „Hanul dintre Sălcii”, la ieșirea din Alba Iulia…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Vremea până în 19 ianuarie. Condiții meteo de Crăciun, Anul Nou și prima minivacanță din 2026. Prognoza ANM pe 4 săptămâni
Vremea până în 19 ianuarie. Meteorologii anunță diferențe de temperatură de la o regiune la alta, în perioada următoare. Maximele vor fi apropiate de cele normale pentru acest sezon în centru, dar vor fi mai ridicate în vest.
Săptămâna viitoare începe cu temperaturi de 4-5 grade în centru și est, 6-7 grade în sud și nord și 9 grade în vest. Minimele vor varia între -1 grad și 2 grade.
Vremea de Crăciun 2025
Citește mai mult pe Alba24.ro

