Connect with us

Alba

Elevii care nu pot participa fizic la ore nu vor fi trimiși la medic. Adeverințele eliberate în primul trimestru rămân valabile

Published

on



Elevii vulnerabili, care vor continua studiile în sistem online și în semestrul II, nu vor trebui să meargă la medic. Ministrul Educației a anunțat că rămâne valabilă adeverința medicală eliberată la începutul primului semestru.

Adeverințele medicale eliberate la începutul primului semestru elevilor vulnerabili, care atestă că nu pot merge fizic la școli în contextul pandemiei de Covid-19, vor fi valabile și acum, în așa fel încât să nu fie puși pe drumuri pentru eliberarea altor adeverințe, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„Vom insista ca acele adeverințe, pentru că sunt în același an școlar, să fie luate în considerare și să nu punem elevii pe drumuri pentru alte adeverințe medicale”, a spus ministrul, potrivit Mediafax.

CITEȘTE ȘI: DOCUMENT: CNSU a adoptat hotărârea privind REDESCHIDEREA școlilor și scenariile după care vor fi organizate cursurile. Prevederi

Elevii cu contraindicaţii medicale pentru prezenţă fizică, cei care au vulnerabilităţi şi prezintă certificat medical, dar şi elevii care au aparţinători în familie cu vulnerabilităţi medicale, certificate ca atare, vor învăţa online.

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii recomandă ca elevii cu simptome…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

OpenAI a lansat ”Frontier” pentru companii: Agenți de inteligență artificială capabili să lucreze alături de angajați umani

Published

on

OpenAI a lansat ”Frontier” pentru companii: Este o nouă platformă destinată companiilor care doresc să construiască, implementeze și gestioneze agenți de inteligență artificială capabili să lucreze alături de angajați umani.

Lansarea marchează un pas important în strategia companiei de a sprijini adoptarea AI la nivel enterprise și de a concura cu alte platforme de pe piață.

Platforma Frontier este concepută…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

CJ Alba stabilește reguli pentru dezvoltarea zonei turistice Trascău. Licitație pentru Planul de Amenajare a Teritoriului

Published

on

Reguli pentru dezvoltarea zonei turistice Trascău: Consiliul Județean Alba are în lucru Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal. Vicepreședintele instituției, Marius Hațegan, spune că acesta este un document deosebit de important, care are în vizor trei drumuri emblematice din județ: Transapuseana, Drumul Mănăstirilor și DJ 107K-Galda de Jos-Întregalde-Bârlesti (intersecție cu Transapuseana). 

PATZ Trascău este o…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Tensiune la Cugir: Muncitorii de la fabricile de armament și muniție, nemulțumiți de salarizare și de condițiile de muncă

Published

on

Tensiune la Cugir: Muncitorii de la fabricile de armament și muniție din Cugir sunt nemulțumiți de salarizare, de condițiile de muncă și de lipsa perspectivei. 

Potrivit surselor Alba24, în aceste zile au avut loc o serie de discuții între muncitori și conducerea Fabricii de Arme Cugir, fără rezultate concrete, dar nemulțumiri mari sunt și la UM Cugir.

Muncitorii au amenințat cu proteste, care ar putea izbucni chiar…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Festivalul PRAETORIAN GATES de la Alba Iulia va colabora cu cei de la DIRTY SHIRT, în calitate de ambasadori ai proiectului

Published

on

Festivalul PRAETORIAN GATES de la Alba Iulia anunță colaborarea cu DIRTY SHIRT în calitate de ambasadori oficiali ai proiectului, într-un comunicat transmis Alba24.

Organizatorii festivalului Praetorian Gates, care revine cu o a doua ediție în 3-4 iulie 2026, în Cetatea Alba Carolina, au plăcerea de a anunța o colaborare semnificativă cu trupa Dirty Shirt, care se întoarce la Alba Iulia și devine ambasador oficial al…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading