Cluj
Elevii vor putea renunța la purtarea măștii. Care sunt condițiile?
Ministerul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat marți că după discuții purtate cu reprezentanții Ministerului Sănătății s-a stabilit că ar fi acceptabile orele de sport la care elevii să nu poate mască doar dacă acestea s-ar desfășura în exteriorul clădirilor.
Ministerul Educației Sorin Cîmpeanu a spus că în cea mai mare parte a școlilor din Europa purtarea măștii nu este obligatorie la orele de sport.
„Am dat exemplul tuturor țărilor europene care nu impun purtarea măștii în cadrul orelor de educație fizică. Există, în afară de regiunea Veneto, din Italia, în care încă există obligativitatea purtării măștii, singura regiune din Europa, mai există încă un caz special, cazul Franței, care recomandă ca orele de sport să se facă fără mască, dar să se facă în exteriorul școlii”, a declarat Cîmpeanu, la Antena3.
Acesta spune că a avut discuții cu reprezentanții Ministerului Sănătății, iar soluția acceptată până acum ar fi că orele de sport s-ar putea desfășura fără mască doar dacă sunt ținute în spații deschise.
„Am discutat cu Ministerul Sănătății și punctul de vedere până acum este că ar putea fi acceptabil să nu se poarte mască doar în…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Ziua de 4 februarie vine cu o energie aparte în zodiac, iar astrele par să se alinieze într-un mod rar pentru Vărsător, zodia care iese astăzi în prim-plan. Este…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Piesele trupelor ABBA, The Beatles și Queen, reinterpretate orchestral pe scena Operei Naționale Cluj-Napoca
Concertul Lights & Legends – Symphony va aduce pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca muzica inconfundabilă a celebrelor trupe ABBA, The Beatles și Queen,…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
„Leacuri pentru suflet” în sticluțe la Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca, de Ziua Îndrăgostiților
Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT), în parteneriat cu Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca, organizează cea de-a doua ediție a evenimentului „Leacuri…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
FOTO. Premieră. Revistă a UBB, în biblioteca Societății Asiatice din India. Poate fi consultată de cercetătorii interesați
O revistă a Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, „Romanian Journal of Indian Studies”, poate fi consultată de cercetătorii interesați, în…
Citește mai mult pe Cluj24
