Connect with us

Alba

Europarlamentarul Dan Motreanu: UE are nevoie de o alianță farmaceutică pentru creșterea capacității de producție a vaccinurilor

Published

on



Europarlamentarul PNL Dan Motreanu, fost consilier județean la Alba, a anunțat că, împreună cu colegii săi din Grupul PPE, a transmis o scrisoare președintelui Consiliului European, în care precizează că Uniunea Europeană are nevoie de o Alianță farmaceutică pentru creșterea capacității de producție a vaccinurilor anti-Covid-19, dar și de o colaborare strânsă cu SUA, în același scop.

„Aceste două subiecte fac parte dintr-o scrisoare pe care am adresat-o împreună cu colegii mei din Grupul PPE președintelui Consiliului European, Charles Michel, înainte de videoconferința membrilor Consiliului, care va avea loc de mâine, cu participarea președintelui României, Klaus Iohannis”, a scris europarlamentarul Dan Motreanu, pe pagina de Facebook.

Solicitările Grupului PPE, pe scurt, așa cum au fost prezentate de Dan Motreanu sunt:

– Alianță farmaceutică UE pentru a ne asigura că industria și factorii de decizie politică colaborează îndeaproape pentru a crește capacitatea unităților de producție existente, pentru a reorienta unități farmaceutice către producția de vaccinuri contra Covid-19 și pentru a crea noi unități de producție;

– progrese în ceea ce privește certificatul medical de vaccinare, care va fi un…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

FOTO ȘTIREA TA: Au apărut primii ghiocei la Lunca Ampoiței. Florile care vestesc primăvara

Published

on

Au apărut primii ghiocei la Lunca Ampoiței. Primele semne ale apropierii primăverii au fost observate la Lunca Ampoiței de un cititor Alba24.

La început de februarie, au apărut primii ghiocei, profitând de temperaturile ușor mai ridicate din această perioadă.

Apariția ghioceilor este un fenomen obișnuit pentru sfârșitul iernii, însă momentul exact depinde de condițiile meteorologice.

Ghioceii sunt considerați…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Indemnizațiile și ajutoarele sociale sunt plătite mai devreme, în februarie 2026. ANPIS anunță când sunt virați banii

Published

on

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță că, în februarie, indemnizațiile și ajutoarele sociale de la stat vor fi plătite mai devreme. Sunt precizate datele la care sunt virați banii către beneficiari.

ANPIS face referire la alocația de stat, indemnizația de creștere a copilului și stimulentul de inserție.

”Plățile pentru alocația de stat, indemnizația de creștere a copilului și…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Investigația privind o posibilă înțelegere între bănci pentru stabilirea ROBOR va fi finalizată de Consiliul Concurenței

Published

on

Consiliul Concurenței urmează să finalizeze, în prima parte a anului, mai multe investigații aflate în derulare, cea mai importantă dintre acestea vizând o posibilă înțelegere între bănci pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR.

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Potrivit acestuia, raportul întocmit de echipa de investigație în cazul ROBOR este finalizat și se află în…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

O femeie din Alba care a bătut o minoră a fost trimisă în judecată: A tras-o de păr și a trântit-o cu capul de perete

Published

on

Un dosar penal pentru ”loviri sau alte violențe” a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară la Judecătoria Aiud. Mai exact, în data de 2 februarie 2026 rechizitoriul a fost admis, iar judecata va începe pe rolul instanței. 

Este vorba despre un caz în care o femeie a bătut o minoră. Fapta s-a întâmplat în data de 1 iulie 2024, dar a trecut de cameră preliminară abia în anul 2026.

Potrivit…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading