Connect with us

Alba

Eurostat: Românii consideră că stau în locuințe mai luminoase, în comparație cu spaniolii, francezii sau ungurii

Published

on



chirii imobiliare

Aproape 6% dintre locuitorii Uniunii Europene au declarat, anul trecut, că nu beneficiază de suficientă lumină naturală în locuinţa lor.

Adică locuinţa era mult prea întunecoasă, aceasta fiind considerată o problemă pentru o gospodărie, arată datele publicate luni de Eurostat.

Potrivit acestor date, în 2020, peste 10% dintre locuitorii Spaniei considerau că locuinţa lor este mult prea întunecoasă (10,6%). Este cel mai ridicat nivel înregistrat de o ţară membră UE.

Spania este urmată de Franţa (9,5%), Malta (9,4%) şi Ungaria (7,7%).

La polul opus, ţările membre unde cei mai puţini locuitori consideră că locuinţa lor este mult prea întunecoasă sunt Slovacia (2,6%), Italia (2,6%), Cipru (2,8%) şi Cehia (3,1%).

România este aproape de media din UE, astfel că, în 2020, 5,2% dintre români apreciau că nu beneficiază de suficientă lumină naturală în locuinţa lor, în creştere faţă de 4,5% în 2019.

Accesul la lumina naturală în locuinţă îmbunătăţeşte starea de sănătate şi de asemenea poate ajuta la îmbunătăţirea eficienţei energetice prin reducerea nevoii de lumină artificială.

Sursă: AGERPRES


Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

VIDEO: Cum a început Revoluția la Cugir cel mai supravegheat oraș de Securitate din Alba. Mărturii în premieră despre 21 decembrie

Published

on

Cum a început revoluția la Cugir, cel mai supravegheat oraș de Securitate din Alba. În seara de 21 decembrie 1989 în jurul secției de Miliție din Cugir se dezlănțuia iadul. Zece oameni sunt omorâți, iar 70 răniți, din care unii grav. 

Doi milițieni sunt uciși într-un mod barbar, iar trupurile lor batjocorite în detalii greu de descris în cuvinte. Cugirul avea să fie primul oraș liber din Alba, în timpul Revoluției…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Magistrații, angajații din armată, poliție și servicii secrete vor rămâne fără locuințe de serviciu după eliberarea din funcție

Published

on

Foștii magistrați, militari, polițiști și angajați din servicii nu vor mai putea locui în locuințe de serviciu după pensionare sau eliberarea din funcție. Un proiect de lege inițiat de Ministerul Justiției, pus în dezbatere publică la mijlocul lunii decembrie, prevede că judecătorii, procurorii, militarii, polițiștii, polițiștii de penitenciare și angajații din serviciile secrete nu vor mai putea folosi locuințele de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Paradă inedită la Șona. Moș Crăciun a sosit într-o mașină decapotabilă, urmată de tractoare decorate cu luminițe

Published

on

O paradă inedită a adus magia Crăciunului într-o comună din județul Alba. Moș Crăciun a ajuns sâmbătă, la Șona, într-o mașină decapotabilă, fiind urmat de un convoi spectaculos de tractoare decorate cu luminițe și ornamente festive.

Parada a atras toate privirile localnicilor și a stârnit entuziasm în comunitate. Momentul a fost surprins pe video de un cetățean care mai apoi a distribuie imaginile pe Facebook.

Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Zile libere fără ”punte” între Anul Nou și Bobotează. Guvernul scurtează minivacanța bugetarilor de la începutul lui ianuarie 2026

Published

on

Fără „punte” bugetară la început de 2026. Ziua de luni, 5 ianuarie, va fi lucrătoare pentru angajații din sectorul public. Angajații din instituțiile publice vor începe anul 2026 fără tradiționala „punte” dintre zilele libere de Revelion și sărbătorile de Bobotează și Sfântul Ioan.

Potrivit informațiilor disponibile în acest moment, luni, 5 ianuarie 2026, va fi zi lucrătoare, iar bugetarii se vor întoarce la…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading