Connect with us

Alba

EVALUARE NAȚIONALĂ clasa a IV-a: SUBIECTELE la Matematică. Testele pe care le-au avut de rezolvat elevii

Published

on



Elevii de clasa a IV-a avut astăzi a doua testare de Evaluare Națională, cea la Matematică.

Au avut la dispoziție 60 de minute pentru a rezolva testele elaborate de Centrul Național Pentru Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), cu un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale (PISA).

În jurul orei 15.00, Ministerul Educației va publica cele două teste – în actualizare

SUBIECTE EVALUARE NAȚIONALĂ 2021 clasa a IV-a – MATEMATICĂ:

TESTUL 1:

Luni a fost testare la Română, iar joi va fi cea de Limba maternă.

Vezi SUBIECTELE (testele) e de la proba de Limba română de marți, 18 mai.

Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.

Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit.

Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influența pe elevi.

Calendar Evaluare Națională clasa a IV-a 2021:

Fiecare probă durează 1 oră

18 mai 2021: Limba română

19 mai 2021: Matematică

20 mai 2021: Limba maternă

Modele…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Evoluția pieței terenurilor în România. Tranzacții de 450 milioane de euro, anul trecut. Ce caută investitorii

Published

on

teren agricol

Evoluția pieței terenurilor în România. În 2024, au fost înregistrate tranzacții de aproximativ 450 milioane euro. Datele sunt publicate de o companie ce contorizează vânzări sau cumpărări de terenuri pentru proiecte imobiliare comerciale urbane sau în zone periurbane.

Nivelul tranzacțiilor de anul trecut este comparabil cu cel din 2023.

Consultanții Colliers consideră că piața de terenuri continuă să aibă o…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Casele pe un nivel și alte construcții ar putea fi EXCEPTATE de la autorizația de construire. Codul Urbanistic, în adoptare

Published

on

Casele pe un nivel și alte construcții ar putea fi EXCEPTATE de la autorizația de construire, spune ministrul Cseke Attila. Ar fi vorba despre case de până la 10 de metri pătrați și alte construcții cum sunt garajele, bucătăriile de vară sau terasele.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a spus că viitorul Cod al urbanismului, care se află în procedură de adoptare, ar urma să simplifice considerabil birocrația….
Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Incendiu la Câmpeni. Focul a fost stins de pompieri înainte să ajungă la un bloc de locuințe

Published

on

VIDEO: Incendiu la Câmpeni. Secția de pompieri Câmpeni a fost solicitată sa intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în oraș, pe Strada Teilor.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără, la aproximativ 4 metri pătrați de materiale de construcție, depozitate în proximitatea unui bloc, au anunțat pompierii.

La fața locului a fost trimisă o autoutilitară de stingere cu apă și…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Ministerul Energiei blochează preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM Group: Șase puncte majore de îngrijorare

Published

on

gaze, aragaz, ochi aragaz,

Ministerul Energiei din România a anunțat o mișcare decisivă pentru blocarea tranzacției prin care compania de stat ungară MVM Group intenționează să preia divizia de furnizare de gaze și energie electrică a E.ON România. Decizia a fost oficializată prin sesizarea Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD), în contextul unor suspiciuni privind securitatea națională și interesele strategice ale…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading