Connect with us

Bistrita-Nasaud

Fabrica de sârmă din Beclean, aflată în procedură de faliment, va fi scoasă la vânzare. Cât este prețul de pornire

Publicat



sursa foto: CITR

Fabrica de sârmă Dan Steel Group Beclean, aflată în procedură de faliment de la începutul anului, urmează să fie scoasă la licitaţie cu un preţ de pornire de 25,9 milioane de euro plus TVA, scrie Ziarul Financiar.

CITR Filiala Cluj împreună cu Prime Insolv Practice, în calitate de lichidatori judiciari, organizează licitaţia în data de 28 aprilie 2023. Dan Steel Group Beclean a acumulat în ultimii ani datorii de peste 35 milioane euro.

„Ne propunem să atragem potenţiali investitori care să readucă la viaţă această fabrică cu o istorie de peste 30 de ani, care a fost unul dintre principalii angajatori ai oraşului Beclean şi totodată o importantă companie în industria metalurgiei din România. Proprietatea are toate utilităţile necesare şi acces la calea ferată din incintă, fiind potrivită pentru diferite activităţi de producţie. Pe lângă acestea, pe terenurile excedentare pot fi dezvoltate proiecte fotovoltaice.

Valorificarea fabricii şi implicit repornirea activităţii de producţie va avea un impact pozitiv asupra zonei, oferind noi locuri de muncă”, a precizat Mariana Boiciuc, Senior Partner, CITR Filiala Cluj.

Fabrica se află în localitatea Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, activul fiind compus din teren de peste 40 de hectare, construcţii cu o suprafaţă totală utilă de 75.460 de metri pătraţi şi echipamentele aferente. Proprietatea este delimitată de strada Valea Viilor şi calea ferată la nord, la vest de strada Valea Viilor, iar la sud şi est de terenuri libere.

Înfiinţată în 1991, Dan Steel Group Beclean SA a avut ca principal obiect de activitate producţia de metale feroase, sub forme primare şi de feroaliaje (cuie, sârmă zincată, sârmă împletită, plasă sudată, panouri etc), destinate atât pieţei interne, cât şi celei externe (Ungaria, Polonia, Serbia, Cehia, Slovacia).

Produsele fabricate de societate au fost destinate în special sectorului construcţiilor şi al agriculturii, precum şi altor ramuri ale industriei, care realizau bunuri de larg consum. Declinul cifrei de afaceri a început în anul 2017, când diminuarea volumului de business a condus la reducerea capitalului de lucru, precum şi la creşterea semnificativă a gradului de îndatorare.

„Nu în ultimul rând, măsurile impuse în anul 2018 de Comisia Europeană asupra importurilor unor categorii de produse aparţinând industriei siderurgice au obligat Dan Steel Group Beclean SA să îşi asigure materia primă din cadrul UE, în condiţii contractuale mult mai oneroase pentru aceasta, şi cu plata în avans, ceea ce a creat o presiune suplimentară asupra situaţiei financiare a companiei”, spun reprezentanţii CITR.

Problemele au continuat şi în ultimii ani când industria prelucrătoare a fost foarte afectată de creşterea preţului energiei şi al carburanţilor, de îngreunarea lanţurilor de aprovizionare, diminuarea comenzilor şi creşterea costurilor de finanţare.

(sursa: Mediafax)


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Bistriţa-Năsăud: Peste 80 de incendii de vegetaţie, înregistrate de la începutul anului. Au fost afectate 400 de hectare de teren

Publicat

fotografie cu caracter ilustrativ

Pompierii bistriţeni au intervenit, de la începutul anului, pentru stingerea a peste 80 de incendii de vegetaţie, care au afectat în total mai bine de 400 de hectare de teren, potrivit datelor prezentate marţi, într-o conferinţă de presă, de şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, Cristian Bucur.

Cele mai extinse incendii s-au produs în luna septembrie, alimentate de secetă şi de vânt, fiind vorba de peste 300 de hectare de teren agricol şi fond forestier afectate.

„Pompierii au acţionat (în primele opt luni – n.r.) pentru stingerea celor 222 de incendii izbucnite pe întreg teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud, 64 dintre acestea fiind înregistrate la vegetaţie uscată, lăstăriş şi fond forestier, pe o suprafaţă totală de peste 100 de hectare. În completare, în luna septembrie, avem intervenţia la 17 incendii de vegetaţie, cu peste 300 de hectare afectate”, a spus Bucur.

În cazul a trei incendii de vegetaţie din această lună, s-a reuşit identificarea autorilor şi, astfel, pompierii au amendat cu câte 2.500 de lei doi proprietari de teren, la care se adaugă o amendă de 1.000 de lei aplicată unei alte persoane de Poliţia Locală Bistriţa.

În ceea ce priveşte restul incendiilor, aproape două treimi dintre acestea au izbucnit la proprietăţi individuale, respectiv locuinţe, anexe sau mijloace de transport.

Statistica ISU Bistriţa-Năsăud indică faptul că, în acest an, aproape 80% dintre incendii s-au produs în mediul rural.

Agerpres

Citește mai departe

Bistrita-Nasaud

Bistrița-Năsăud: Acuzații de corupție și fals la Primăria comunei Sânmihaiu de Câmpie. Primarul, viceprimarul şi secretarul, REȚINUȚI pentru 24 de ore

Publicat

primaria comunei Sanmihaiu de Campie
sursa foto: Facebook

Acuzații grave la Primăria comunei Sânmihaiu de Câmpie din județul Bistrița-Năsăud. Primarul, viceprimarul şi secretarul comunei Sânmihaiu de Câmpie au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Cei trei sunt cercetați sub acuzaţia comiterii infracţiunilor de corupţie şi fals în legătură cu acordarea voturilor la alegerile locale din 9 iunie 2024.

Potrivit unui comunicat de presă remis vineri de Direcţia Generală Anticorupţie, primarul, viceprimarul și secretarul, alături de un viitor consilier local, ar fi plătit mai multe persoane cu câte 700 de lei pentru a-şi schimba domiciliul, astfel încât să voteze la alegerile locale.

La data de 25 iulie, ofiţerii de poliţie judiciară ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul colegilor din judeţele Maramureş, Cluj, Sălaj şi Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au pus în aplicare şapte mandate de percheziţii domiciliare, dintre care unul la sediul primăriei şi şase la persoane fizice, în dosarul care vizează comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, fals, uz de fals, fals informatic şi coruperea alegătorilor.

Cinci mandate de aducere

De asemenea, au fost puse în executare cinci mandate de aducere a unor persoane la sediul unităţii de parchet.

„În fapt, în perioada martie – iunie, funcţionari din cadrul unei primării din judeţul Bistriţa Năsăud au eliberat în fals mai multe adeverinţe pentru stabilirea domiciliului/reşedinţei pe raza comunei a unor persoane care, în realitate, nu deţineau proprietăţi în perimetrul respectiv, cu scopul de a vota un anumit candidat/partid la alegerile locale din data de 9 iunie.

În urma schimbării domiciliului şi a exercitării votului, fiecare persoană a primit suma de 700 de lei. Ca urmare a activităţilor desfăşurate a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de 4 persoane fără calitate specială, respectiv primarul localităţii, viceprimarul, secretarul primăriei şi un viitor consilier local. Totodată, faţă de un alt viitor consilier local a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, se menţionează în comunicatul DGA.

În cursul zilei de vineri, cele patru persoane reţinute urmează să fie audiate la unitatea de parchet.

De asemenea, ofiţerii DGA Bistriţa-Năsăud pun în executare un mandat de aducere pentru încă o persoană, funcţionar în cadrul aceleiaşi primării, în vederea audierii la unitatea de parchet.

Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate (PSD), a câştigat un nou mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, la o diferenţă de circa 150 de voturi de candidata independentă Ana Moldovan, aceasta din urmă fiind cea care a sesizat DGA în legătură cu neregulile privind stabilirea domiciliului unor persoane înainte de alegeri pe raza comunei.

sursa: Agerpres

Citește mai departe

Actualitate

Bistriţa-Năsăud: Saşii şi maghiarii din judeţ sărbătoresc la acest sfârşit de săptămână, cu întârziere, Fărşangul

Publicat

Arhivă foto

Comunităţile de saşi şi maghiari din judeţul Bistriţa-Năsăud sărbătoresc, la acest sfârşit de săptămână, Fărşangul – sărbătoare care marchează sfârşitul iernii şi pregătirea pentru noul an agricol -, fiind organizate baluri mascate, de la care nu vor lipsi dansurile şi costumele tradiţionale.

Manifestările programate pentru a marca Fărşangul au întârziat în acest an, de obicei acestea având loc înainte de a începe Postul Paştelui catolic.

Primii care vor sărbători în cadrul unui bal organizat la un hotel din municipiul Bistriţa sunt saşii, evenimentul fiind programat pentru vineri, începând cu ora 17,00.

„Sunt aşteptate peste 120 de persoane.

Dansatorii mari, dansatorii mici şi copiii care cântă la cor vor fi sigur mascaţi, poate şi dintre adulţi. Ne va încânta formaţia Trio Saxones Plus, formată din trei preoţi luterani”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din Bistriţa, Cristian Roth-Gross.

Sâmbătă, 24 februarie, va fi rândul maghiarilor din judeţ să petreacă, aceştia organizând evenimentele de Fărşang în satul Tonciu.

Potrivit anunţului făcut de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, care s-a implicat în organizarea manifestărilor, de la ora 16,00 va porni alaiul cu cei mascaţi, din centrul satului, iar de-a lungul drumului se vor oferi gogoşi, ceai şi alte bunătăţi de carnaval tuturor participanţilor.

De la ora 18,00, căminul cultural din Tonciu va găzdui un spectacol cu ansambluri folclorice maghiare din judeţ, iar de la ora 20,00 va începe balul de Fărşang, alături de formaţia Harmony Bandd. Agerpres

Citește mai departe

Actualitate

Peste 10.000 de şoferi din judeţul Bistrița-Năsăud au trecut de 70 de ani

Publicat

fotografie cu caracter ilustrativ

Mai mult de 10.000 de deținători de permise de conducere din județul Bistrița-Năsăud au vârsta de peste 70 de ani, însă majoritatea, aproximativ 53.600, se încadrează în intervalul de vârstă cuprins între 31 și 50 de ani, conform datelor furnizate AGERPRES de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

La sfârşitul anului trecut, în judeţ erau înregistraţi 126.212 şoferi, cu circa 2.300 mai mulţi decât în anul anterior.

Peste 12.000 de persoane au susţinut, anul trecut, proba teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere, din care 46% au fost declaraţi admişi, iar la proba practică au fost examinate 8.642 de persoane, din rândul cărora 62% au fost admise.

Numărul vehiculelor înmatriculate în judeţul Bistriţa-Năsăud la data de 31 decembrie 2023 era mai mare decât cel al conducătorilor auto, şi anume de 142.290 vehicule, cu circa 3.900 în plus faţă de anul anterior.

Dintre acestea, 52% folosesc motorina drept combustibil, iar alte circa 23% sunt alimentate cu benzină.

În judeţul Bistriţa-Năsăud, sunt înmatriculate 234 de vehicule electrice şi 775 hibride.

O statistică a Direcţiei generale permise de conducere şi înmatriculări arată că vechimea parcului auto judeţean este una mare, peste 80% dintre vehicule fiind mai vechi de 12 ani. Agerpres

Citește mai departe
Publicitate