Alba
Facturile la energie electrică și gaze vor fi compensate de la 1 noiembrie, pentru consumatorii casnici și non-casnici
Compensarea facturilor la energie şi gaze se va aplica de la 1 noiembrie, atât pentru consumatorul casnic, cât şi pentru cel non-casnic, deoarece trebuie avute în vedere şi IMM-urile şi companiile mici, a declarat, joi, prim-ministrul Florin Cîţu.
„În acest moment, vreau să mă asigur că ceea ce facem pe partea de compensare o să fie rapid, simplu şi să nu implice foarte mult consumatorul. Şi aici vreau să fie foarte clar, vorbesc de consumatorul casnic şi noncasnic, pentru că e vorba şi de IMM-uri şi de companii mici care nu au aceeaşi putere de negociere ca o companie mare.
Deci, vorbim şi de consumatorul casnic şi de consumatorul noncasnic. Soluţiile vor fi pentru ambele categorii şi vom avea această soluţie cât mai curând, ca să intre în vigoare de la 1 noiembrie”, a explicat Cîţu, la dezbaterea online „Plafonare versus compensare” organizată de DC News.
Premierul a afirmat că această compensare trebuie să fie „un produs bun, simplu, transparent”, care să fie folosit în această iarnă, dar şi pe viitor „în alte situaţii excepţionale”.
„Să nu venim de fiecare dată cu ceva nou, să folosim un produs pe care putem să îl avem şi în viitor. Aşa cum am făcut şi în perioada…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Un polițist din Alba a refuzat o șpagă de 50 de lei de la un șofer care a trecut pe roșu. Ce pedeapsă a primit conducătorul auto
Un bărbat din Alba, șofer, a fost condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a încercat să ofere 50 de lei unui polițist. Situația în care s-a aflat bărbatul și cum a ajuns să ofere 50 de lei șpagă este descrisă de magistrații Tribunalului Alba, în motivarea instanței din data de 18 decembrie 2025.
Mai exact bărbatul a fost văzut de un polițist rutier cum a trecut cu autoturismul pe culoarea roșie a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Cum te poate ajuta chat bot-ul DSU, într-o situație de urgență. Am testat un scenariu în care cineva se îneacă cu mâncare
Cum te poate ajuta chat bot-ul DSU, într-o situație de urgență: Site-ul fiipregatit.ro, al Departamentului pentru Situații de Urgență, utilizează inteligența artificială pentru a oferi sfaturi și instrucțiuni în timp real, în cazul unei urgențe sau al unei situații de criză.
Platforma include un asistent virtual căruia vizitatorii îi pot cere direct informații. Pe scurt, fiipregatit.ro este o platformă dedicată…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Ministrul Sănătății: Se pot organiza concursuri pentru posturile vacante sau temporar vacante din spitale
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi că se pot organiza concursuri și examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din spitale. Potrivit acestuia, cumulul pensiei cu salariul va continua și în 2026, fiind o măsură necesară în special în specialitățile deficitare unde fiecare medic contează.
„Astăzi, în ședința de Guvern, am modificat Legea sănătății exact în această…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Încă trei blocuri din Blaj vor fi reabilitate energetic. Contract de 2,5 milioane de euro, semnat cu ADR Centru
Încă trei blocuri din Blaj urmează să fie reabilitate energetic printr-o investiție de 2,5 milioane de euro. Potrivit primarului Gheorghe Valentin Rotar, contractul a fost semnat cu ADR Centru.
„Cu mare bucurie vă pot anunța că am semnat primul contract de promovare a măsurilor de eficientizare energetică a blocurilor. Este vorba despre cererea IV cu trei componente, se referă la blocurile 25, 27, 35.
Am semnat cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro

