Connect with us

Alba

Fără ”Hora Unirii” la Ziua Unirii Principatelor, în garnizoanele MApN. La Colegiul Militar din Alba Iulia se sărbătorește online

Published

on



Unirea Principatelor Române – Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 , va fi marcată duminică în garnizoanele din țară prin ceremonii militare și religioase, dar fără ca participanții să se prindă de mâini în Hora Unirii, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Potrivit unui comunicat al MApN, ministerul va organiza duminică, împreună cu autorităţile locale, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi a 162 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.

„Din motive de securitate sanitară, participanții la evenimente nu se vor prinde în Hora Unirii, așa cum se întâmpla în anii anteriori”, a transmis, printr-un comunicat MApN.

Conform acestuia, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, vor participa, de la ora 12.30, la ceremonia depunerii de coroane şi jerbe de flori la Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată în Dealul Patriarhiei Române din Bucureşti.

La Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazu” din Alba Iulia, elevii sărbătoresc online ”Mica Unire”

”Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la 24 ianuarie, a fost…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Suspendarea TikTok în România: Vicepreședintele ANCOM cere ca măsura să intre în vigoare de joi

Published

on

Suspendarea TikTok în România: Vicepreședintele ANCOM, Pavel Popescu, a cerut ca în baza unor dovezi cu privire la manipularea procesului electoral de către platforma TikTok, aceasta să fie suspendată pe teritoriul României.

Pavel Popescu a scris pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie.

„Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, până la finalizarea anchetei instituțiilor statului cu privire la manipularea…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Judecătoarea care a întrebat dacă tinerii morţi în accidentul din 2 Mai sunt în sală, suspendată din funcție 4 luni. Decizia CSM

Published

on

Judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu, care a întrebat dacă tinerii morţi în accidentul din 2 Mai sunt în sală, a fost suspendată din funcție pentru 4 luni, potrivit Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

CSM a transmis că admite acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei Popoviciu Ioana Ancuța – judecător în cadrul Judecătoriei Constanța.

„În baza art.273 alin.(1) lit.e) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aplică pârâtei…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Tichete sociale și acces la servicii de hrană: Guvernul a prelungit și completat programele pentru sprijinirea vârstnicilor

Published

on

Guvernul a anunțat prelungirea a patru programe naționale dedicate sprijinirii persoanelor vârstnice până la data de 30 iunie 2027. Totodată, finanțarea pentru unitățile de îngrijire la domiciliu va crește de la 27 de lei la 32 de lei pe oră, pentru a acoperi noile standarde de cost.

Cele patru programe de interes național vizează următoarele servicii pentru persoanele vârstnice:

  • Servicii comunitare la domiciliu pentru persoane vârstnice
  • Acordarea hranei pentru persoanele vârstnice
  • Centre de zi pentru…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Alba Iulia: ”O scrisoare pierdută”, spectacol de gală cu ocazia împlinirii a 102 ani de la inaugurarea ”Teatrului Caragiale”

Published

on

Spectacol de gală cu ocazia împlinirii a 102 ani de la inaugurarea ”Teatrului Caragiale”. Iubitorii de teatru sunt invitați marți, 3 decembrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, unde se va juca ”O scrisoare pierdută”, bine-cunoscuta comedie a lui I.L. Caragiale.

Spectacolul este organizat cu ocazia împlinirii a 102 ani de la inaugurarea ”Teatrului Caragiale”, aceasta fiind destinația inițială a edificiului în care funcționează în prezent Casa de Cultură a Studenților…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading