Connect with us

Eveniment

Federaţia Română de Ciclism, plângere penală împotriva membrilor CA pentru fals, uz de fals şi înşelăciune

Published

on



Federaţia Română de Ciclism a făcut o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 împotriva membrilor Consiliului de Administraţie, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi înşelăciune.

Cei cinci membri ai Consiliului de Administraţie sunt Ovidiu Simen, Cătălin Sprânceană, Răzvan Jugănaru, Tudor Geangălă şi Ioan Stoica.

„La mijlocul lunii februarie 2021, persoanele menţionate care fac obiectul acestei plângeri s-au prezentat la bancă, unde, folosindu-se de un înscris întocmit ilegal, au blocat dreptul reprezentantului legal al Federaţiei Române de Ciclism de a mai efectua operaţiuni bancare. Această acţiune a avut ca şi consecinţă imposibilitatea federaţiei de a opera activităţi financiare prin delegatul său legal Goga Traian Vasile. Precizăm că Federaţia Română de Ciclism funcţionează pe baza unui statut în care sunt stipulate clar condiţiile în care se pot face modificări în funcţionarea activităţilor curente ale instituţiei. Aceste modificări se fac numai în urma întrunirii Consiliului de Administraţie şi numai în urma deciziei statutare a Consiliului de Administraţie se pot face astfel de modificări cum ar fi schimbarea reprezentantului legal în relaţia cu banca pentru operaţiuni financiare. Întrucât Consiliul de Administraţie nu a fost întrunit statutar, acţiunea celor menţionaţi a fost ilegală, de natură să înşele banca şi de a bloca conturile federaţiei”, se arată în document.

Secretarul general al Federaţiei Române de Ciclism, Traian Goga, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că nu înţelege de ce banca a acceptat modificarea reprezentantului legal, de vreme ce nu exista o hotărâre în acest sens.

„Modificarea persoanelor care au acces la serviciile bancare se face prin hotărâre de Consiliu de Administraţie, atunci când trebuie să se introducă persoanele sau când se modifică. Dacă cineva renunţă, atunci nu mai trebuie decizie de adunare generală sau consiliu de administraţie, pentru că nu are sens dacă omul a renunţat. Dar nu a existat nicio hotărâre a Consiliului de Administraţie în care să se scrie că se schimbă drepturile de semnătură ale împuterniciţilor din partea federaţiei şi, deşi nu a existat această hârtie, banca totuşi a operat modificarea respectivă. Care este hotărârea care stă la baza acelei modificări? Tot timpul solicitarea de modificare trebuia să aibă semnătura reprezentantului legal, adică a preşedintelui. Nu am înţeles de ce banca a operat această modificare, pe baza cărui document? Singura explicaţie este că s-a redactat un document fals care a fost prezentat băncii şi banca l-a luat de bun, fără să verifice. Deşi şi eu eram în corespondenţă cu cei de la bancă, pentru orice aspecte, pe mine nu m-au contactat pentru niciun amănunt, m-am trezit doar că mi s-a restricţionat accesul”, a declarat Goga.

Conform oficialului federaţiei, contul instituţiei a fost blocat pentru o perioadă de timp: „Unul dintre vicepreşedinţi a trimis un email către toţi membrii federaţiei, către toate cluburile, în care se spunea că în urma unei emisiuni a aflat despre demisia preşedintelui Eduard Novak şi prin urmare, pentru că am rămas singurul împuternicit pentru a efectua tranzacţii bancare, nu li s-a părut în regulă acest lucru şi au înştiinţat banca despre această stare de fapt. Dar prevederea statutară spune că un organ de conducere trebuie să aprobe acest lucru. Mai ales când este vorba de modificare. Spre exemplu, domnul Novak (n.r. – fostul preşedinte al FRC, actualul ministru al Tineretului şi Sportului, Eduard Novak) a renunţat la dreptul de semnătură în bancă după ce a fost învestit în funcţia de ministru, dar nu trebuia o aprobare. Folosindu-se de lucrul acesta eu m-am trezit cu accesul tăiat, deşi erau de efectuat plăţi”.

Traian Goga a afirmat că membrii Consiliului de Administraţie au blocat şi plata salariilor angajaţilor.

„Iar în momentul de faţă, cei cinci au blocat plata salariilor pentru ianuarie 2021, invocând faptul că ei nu cunosc trei dintre contractele individuale de muncă ale unor angajaţi. Unul dintre vicepreşedinţi a venit, a ridicat copii ale contractelor, au văzut că există, şi Curtea de Conturi în urma raportului pe care o să îl trimită marţi, o să constate că există acele documente, numai că ei cei cinci membri din Consiliul de Administraţie spun în continuare că nu ştiu dacă există, dacă au fost încheiate în mod legal şi aşa mai departe şi refuză plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie. Atenţie, şi suntem în martie! Deci aceşti cinci oameni refuză să ne achite drepturile salariale şi din cauza aceasta se adună dobânzi şi penalităţi. Inclusiv eu, nu am văzut niciun ban pe anul ăsta, ca să zic aşa. Şi refuză sistematic, invocând că ei nu cunosc contractele, dar conform statutului, membrii Consiliului de Administraţie nu au nicio atribuţie în a încheia contracte de muncă, asta este atribuţia reprezentantului legal. Câtă vreme preşedintele a fost în vigoare şi a încheiat în mod legal acele contracte de muncă în conformitate cu prevederile legale, atunci înseamnă că sunt contracte valide. A venit şi ITM în control, a văzut că totul este în regulă şi aşa mai departe. Refuză plata din motive numai de ei ştiute”, a completat secretarul general al FRC.

Actualul secretar general al FRC, Traian Goga, candidează, alături de Alexandru Ciocan, Mariana Macovei şi Szabolcs Sebestyen pentru postul de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism (FRC) rămas vacant după numirea lui Eduard Novak în funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului.

Alegerile vor avea loc în cadrul Adunării Generale Ordinare şi de Alegeri programată la 13 martie 2021, de la ora 10:00, la Hotel Select din Sibiu.

Pentru cele două posturi de vicepreşedinte şi-au depus candidaturile şase persoane: Carmen Băbăiţă, Ovidiu Burghelea, Ovidiu Dănciuţ, Viorel Grosu, Mariana Macovei şi Cătălin Sprînceană.

De asemenea, în cadrul AG se vor alege şi trei membri simpli în cadru Consiliului de Administraţie. Pentru aceste trei posturi vor candida următoarele 12 persoane: Victor Bănescu, Bogdan Brînză, Vasile Ciofu, Tudor Geangălă, Geza Kinda, Ştefan Laibner, Mariana Macovei, Sorin Matican, Lucian Matra, Mihai Florin Popa, Ovidiu Simen şi Daniel Sârdan.

Conform statutului, în cazul neîntrunirii cvorumului, adunarea se reconvoacă pentru data de 14 martie 2021, de la 10:00, în acelaşi loc, când se vor putea lua decizii valabile indiferent de numărul celor prezenţi.

Federaţia Română de Ciclism are în prezent 74 de membri afiliaţi cu drept de vot.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

Agerpres


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Petrișor Peiu (AUR): Tupeu de campanie electorală

Published

on

Petrișor Peiu, propunerea AUR pentru Ministerul Economiei Naţionale, atrage atenția asupra faptului că trebuie oprit declinul industriei naționale și crima monstruoasă împotriva industriei de care se fac vinovate PSD și…
Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Atenție, ȘOFERI! De luni se dau în funcțiune noi SEMAFOARE în Cluj-Napoca

Published

on

Primăria Cluj-Napoca anunță că începând de luni, 23.09.2024 vor fi puse în funcțiune instalațiile de semaforizare din următoarele zone:

– Strada Donath-zona intersectiei cu strada Hateg;

–…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Pompierii clujeni au început misiunea în județul Galați, devastat de inundații. Cum îi ajută pe localnici

Published

on

Cei 32 de pompieri clujeni au plecat în misiune în județul Galați. au ajuns joi seara, iar vineri, de la primele ore ale dimineții și-au început misiunea.

Aceștia acționează în comuna Cuza Vodă.

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Bărbat din Alba, trimis în judecată, a decedat până să ajungă în instanță. A murit la scurt timp după ce a avut Covid-19

Published

on

Un bărbat din Alba care a fost trimis în judecată a decedat până să ajungă în instanță. Cazul a fost detaliat de magistrații Judecătoriei Câmpeni, instanță ce avea pe rol dosarul bărbatului. 

Recent, în data de 19 septembrie 2024, judecarea bărbatului a încetat după ce acesta a fost declarat decedat. Motivarea instanței a fost făcută publică, iar în ea apar însemnările magistraților. 

Bărbatul în vârstă de 64 de ani trebuia să fie judecat pentru nerespectarea ordinelor de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading
Advertisement