Connect with us

Alba

Federația Sanitas amenință cu proteste de amploare: personalul medical cere salarii mai mari

Published

on



Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas din România deschide seria acțiunilor de protest cu organizarea unui miting în data de 15 iunie 2022. Personalul medical cere salarii mai mari, creșterea sporurilor și plata gărzilor.

Liderii judeţeni care îi reprezintă cei peste 100.000 de membri de sindicat din Sănătate şi din Asistenţa socială au analizat multitudinea de probleme de natură salarială cu care se confruntă, în prezent, angajații din cele două sisteme, potrivit Sanitas.

Protest în 15 iunie cu peste 15.000 de membri Sanitas

Sindicaliștii precizează că discuțiile s-au raportat inclusiv la obiectivele Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) de reformare a sistemului public de salarizare și la modul în care guvernanții își propun să construiască un nou cadru legislativ în acest domeniu.

Autoritățile s-au angajat, prin PNRR, să modifice sistemul de salarizare, inclusiv cel de acordare a sporurilor, fără să țină seama de specificul muncii în domeniul Sănătății și al Asistenței sociale – care diferă semnificativ de celelalte sectoare bugetare (de exemplu, să plafoneze sporurile la 20% din salariul de bază și să le acorde în cuantum fix, ca procent din salariul de bază minim brut pe…

Citește mai mult pe Alba24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

VIDEO: Lucrări pe străzile din Blaj. Degradările în carosabil apărute după iarna grea sunt reparate cu asfalt rece

Published

on

În Blaj au început de vineri, 30 ianuarie, lucrări de reparații la carosabil. Sunt plombate gropile apărute pe străzi după răspândirea materialului derapant. Se folosește ”asfalt rece”.

”Au început lucrările de reabilitare a carosabilului, cu asfalt rece. Așa cum știți, am avut o iarnă dificilă, cu condiții meteo ce au presupus și administrarea materialului antiderapant cu multă sare. Acest lucru a condus la o…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Pensia de invaliditate în 2026. Care sunt condițiile de acordare și cine are dreptul la indemnizație pentru însoțitor

Published

on

Pensia de invaliditate în 2026. Pensia de invaliditate este un ajutor financiar acordat persoanelor care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă din cauza unor accidente de muncă, boli profesionale, ori boli obișnuite, înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.

De asemenea, persoanele care necesită asistență permanentă beneficiază și de indemnizație pentru însoțitor, un sprijin suplimentar menit…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Procedură de infrigement împotriva României, pentru creditele de consum. Comisia Europeană intervine în favoarea consumatorilor

Published

on

Procedură de infrigement împotriva României, pentru creditele de consum: Comisia Europeană a decis, vineri, să demareze această procedură prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere unui număr de 23 de state membre, printre care şi România, pentru necomunicarea transpunerii complete a Directivei privind contractele de credit de consum.  

Celelalte state sunt Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Estonia, Grecia,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Compania care deține brandurile Albalact și Zuzu are un nou șef. Erekle Gamkrelidze, noul CEO al Lactalis România

Published

on

Compania care deține brandurile Albalact și Zuzu are un nou șef: Grupul Lactalis anunță că, începând cu 1 februarie 2026, îl desemnează pe Erekle Gamkrelidze în funcția de Director General Lactalis România. El preia mandatul de la Onur Barim, care a fost numit la conducerea altei divizii cu potențial important în cadrul grupului Lactalis, a precizat compania, într-un comunicat ptransmis Alba24.

Erekle Gamkrelidze va…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading