Cu o carieră de 35 de ani, medicul coordonator al UPU SMURD Târgu Mureş, dr. Maria Salanţa, subliniază că în acest domeniu nu lucrează supraoameni, ci oameni obişnuiţi, cu o viaţă de familie absolut normală, însă cu mai multe privaţiuni decât alţii, ea arătând că cei din afara sistemului nici nu realizează cât de mult îl marchează pe un medic de urgenţă cazurile în care se simte fără putere, în care nu reuşeşte să salveze o viaţă.

„Nu suntem supraoameni. Suntem oameni obişnuiţi, normali, care avem o viaţă absolut normală. Sigur, mult mai grea decât alţii, pentru că nu contează că este sărbătoare, nu contează că este sâmbătă, nu contează că este duminică, avem un program pe care trebuie să-l respectăm. Nu contează că este Crăciun, nu contează că este Paşti, fiecare vine la serviciu când are tura. Am îmbrăţişat această meserie, nici nu este cazul să ne lamentăm; ai ales această profesie, o duci până la capăt aşa cum trebuie. Din punctul meu de vedere, cine nu poate să facă faţă, poate să-şi găsească o altă specialitate sau altceva de făcut. Dar, în acest colectiv, nu a fost cazul. (…) Categoric, suportul familiei este extraordinar. Dacă nu ai suportul familiei, nu cred că poţi realiza nimic. Din fericire, eu am avut suport, atât al soţului meu, cât şi al părinţilor mei, care ne-au ajutat, în sensul că trimiteam băieţelul în vacanţe la ei, pentru că munca în ture, cum o făceam aici, ture de 12 ore, zi şi noapte, plus gărzile de maşină, care erau de 24 de ore, gărzile de elicopter de 24 de ore, mă solicitau foarte mult profesional şi, ca urmare, familia era lipsită de prezenţa mea multă vreme”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Maria Salanţa.

Medicul coordonator al UPU SMURD Târgu Mureş spune că a parcurs cariera medicală etapă cu etapă, la fel ca oricare coleg, dar că, fără sprijinul familiei şi fără o dorinţă arzătoare de a se dedica profesiei, nu ar fi reuşit.

„Familia m-a înţeles, eu mi-am dorit să fac acest lucru şi am avut susţinere totală. Şi acum ţin minte, când copilul era mic, iar eu ieşeam din garda de noapte, mă culcam lângă el şi îmi deschidea ochii întrebându-mă: ‘mami, dormi?’ Dar, dacă doreşti cu adevărat să faci ceva, toate obstacolele pot fi depăşite, sigur, cu dorinţa de a face această profesie, pentru că este o profesie şi nu o meserie, la care trebuie să te dedici fizic, psihic şi mental”, ne spune medicul.

Dr. Maria Salanţa consideră că cele mai frumoase momente din viaţa unui salvator sunt acelea când oamenii îşi exprimă recunoştinţa şi că nimic nu se compară cu acele clipe, însă există şi reversul medaliei – acele momente dificile prin care niciun om nu şi-ar dori să treacă.

„Au fost multe momente plăcute şi cel mai important pentru mine şi cel mai mulţumitor, ca să zic aşa, a fost atunci când am primit feedback din partea pacienţilor. Am primit de nenumărate ori felicitări, fie acasă, fie pe adresa Serviciului, din partea unor pacienţi pe care i-am ajutat şi care cred că reprezintă totul pentru cariera unui medic. Recunoştinţa pacienţilor, apoi sigur şi recunoştinţa colegilor, a colectivului din care am făcut parte, recunoştinţa doctorului Raed Arafat, care a fost medicul-şef al acestei unităţi, apoi a doctorului Cristian Boeriu. Au fost mai multe momente care m-au marcat şi cred că lumea nu realizează cât de mult îl marchează pe un medic de urgenţă, pe oricare dintre noi, anumite cazuri în care te simţi fără putere, că indiferent de ce ai făcut nu ai reuşit să salvezi oamenii. Cel mai trist a fost, desigur, în situaţiile în care am pierdut copii mici sau nou-născuţi. Au fost accidente grave cu mai multe victime, care te marchează profund. Sigur, noi am avut şi în cadrul Serviciului două evenimente care chiar ne-au marcat profund: primul în care s-a prăbuşit elicopterul, în 2003, când am pierdut doi colegi şi doi piloţi, de fapt patru colegi, că doar suntem o echipă, şi apoi am mai avut un accident în 2007, care, din fericire, nu s-a soldat cu morţi şi am fost alături de colegii noştri care au trecut prin acele momente grele, în Munţii Rodnei”, a amintit dr. Salanţa.

Cei care activează în domeniul medicinei de urgenţă, la fel ca şi alţi medici de care depinde soarta cuiva, ştiu ce înseamnă să lupţi pentru viaţa altora şi cum secundele în care eşti obligat să iei o decizie fac diferenţa între viaţă şi moarte.

”În primul rând, în gărzile pe maşină şi pe elicopter, unde suntem o echipă mică, adică medic şi asistent, te confrunţi cu cazuri foarte grave, pentru că numai acolo mergem, şi trebuie să ai prezenţă de spirit, să-ţi înăbuşi sentimentele, să lucrezi fără să te gândeşti la sentimente vizavi de pacient, pentru că, în acele momente în care trebuie să iei decizii rapide, nu contează nimic decât ceea ce trebuie să faci din punct de vedere profesional. Sigur, toate aceste lucruri îşi lasă amprenta asupra psihicului fiecărui medic de urgenţă”, subliniază medicul.

Pe de altă parte, în Unitatea de Primiri Urgenţe, personalul medical se confruntă cu pacienţi din diferite categorii sociale sau domenii de activitate, iar cei care lucrează în domeniul medicinei de urgenţă trebuie să fie, uneori, şi buni psihologi.

„Noi acordăm asistenţă medicală de urgenţă oricărui om, pacient, care se adresează Serviciului nostru, fie că este asigurat, fie că nu. Având în vedere marea varietate a acestor pacienţi, este nevoie să ne coborâm la nivelul fiecărui pacient pentru că altfel legătura dintre medic şi pacient nu poate exista. Sunt unii care sunt, din punct de vedere medical, mai evoluaţi, care înţeleg, sunt unii care nu înţeleg şi, mai ales, în cazurile grave, trebuie să le explicăm în aşa fel încât fiecare pacient să înţeleagă despre ce este vorba, ce are de făcut şi să ne respecte recomandările. În decursul anilor, m-am întâlnit de multe ori cu pacienţi care au avut afecţiuni grave, spre exemplu infarct miocardic acut, care au refuzat intrarea în sală pentru coronarografie, care-i putea ajuta foarte mult. Şi acolo intervine rolul medicului, să reuşim să-i conştientizăm de gravitatea bolii şi să accepte, pentru că numai cu acceptul lor se pot face anumite manevre invazive, să accepte ceea ce este bun pentru sănătatea lor”, a afirmat medicul.

Dr. Maria Salanţa va împlini în acest an vârsta de 61 de ani şi are o carieră de 35 de ani, însă susţine că nu a întâlnit până acum o provocare atât de mare ca pandemia generată de noul coronavirus.

„A fost un an interesant şi greu, de-a lungul carierei şi până anul trecut făcusem 34 de ani de medicină. Nu m-am întâlnit niciodată şi colegii mei, care sunt mai tineri, la fel nu s-au întâlnit niciodată cu acest tip de pandemie. Sigur, am învăţat în facultate despre virusuri, despre pandemii, ni se părea ceva aşa de domeniul fantasticului că au trecut oameni prin pandemii, că au murit şi milioane de oameni în lume. Până nu te întâlneşti cu situaţia nici nu realizezi cât este de greu. Din păcate, anul trecut ne-am întâlnit şi cu această situaţie şi a fost un an al provocărilor şi pentru noi, pentru că şi pe maşină, şi pe elicopter trebuia să avem foarte mare grijă, să nu prelungim timpul de intervenţie, care, din păcate, puţin s-a prelungit având în vedere îmbrăcarea echipamentului de protecţie, pentru că era absolut normal să ne protejăm colegii, să nu se îmbolnăvească. În al doilea rând, în Unitatea de Primiri Urgenţe noi am fost spital suport COVID pentru urgenţe majore şi a trebuit să reorganizăm tot circuitul pentru pacienţi. Am făcut un circuit separat pentru pacienţii suspecţi COVID, care ne-a luat foarte mult spaţiu, dar am reuşit să-l organizăm. Am primit orice pacient care s-a adresat Serviciului nostru, fie că a fost cu suspiciune de COVID, fie că a fost non COVID, deci în tot acest timp am tratat şi pacienţi non-COVID”, a arătat medicul.

Dr. Salanţa recunoaşte că ultimul an a fost extrem de dificil pentru toţi angajaţii UPU SMURD Târgu Mureş, pentru că, în fiecare zi, unul dintre medicii specialişti, medici rezidenţi sau asistenţi medicali şi personal auxiliar au intrat în Compartimentul COVID.

„A fost un an al provocărilor pentru că a trebuit să se orienteze cu mai puţine mijloace, neavând la îndemână stetoscop şi cu mai puţine mijloace, sigur avem monitorizare corectă a pacienţilor, dar a fost mult mai greu să se lucreze cu aceşti pacienţi având în vedere că erau şi două perechi de mănuşi. Toată lumea a făcut eforturi extraordinare. Au stat şi stau şi în prezent 6 ore în acel Departament COVID şi nu este uşor. Fără să mănânce, fără să bea, fără să se ducă la toaletă. Noi am luat chiar de la început măsuri, am dotat tot Serviciul cu echipamente de protecţie, personalul a fost deosebit de cooperant. Chiar dacă a fost greu să ştiţi că în acest an nu s-a plâns nimeni că a fost foarte greu. Fiecare şi-a făcut treaba, a înghiţit în sec, au fost momente în care au văzut oameni care au venit şi într-o jumătate de oră, o oră au murit din cauza acestui virus, motiv pentru care ei au respectat întru totul purtarea echipamentului de protecţie şi asta ne-a ferit de a avea foarte mulţi colegi şi am avut cazuri şi noi de infectare, care probabil au venit de afară, dar din fericire am avut cazuri uşoare şi s-au rezolvat foarte repede”, a menţionat ea.

Pentru personalul care lucra în Departamentul COVID şi care vedea cum acest virus poate răpune pe cineva într-o clipă era greu de înţeles de ce unii oameni refuză să se protejeze şi de ce consideră o corvoadă să poarte o simplă mască de protecţie.

„Noi nu înţelegeam, mai ales la început, acum lumea pare că respectă mai bine regulile, noi nu înţelegeam de ce un om nu poate purta o mască simplă şi să stea la distanţă, când personalul medical a făcut, şi nu numai la Târgu Mureş, în toată ţara, a făcut asemenea eforturi pentru a ajuta acei pacienţi care, din păcate, au fost foarte mulţi şi în stare gravă”, a spus coordonatorul UPU SMURD Târgu Mureş.

Ea a amintit că, la un moment dat, a fost o presiune pe Departamentul COVID.

”Am avut şi corturile afară, ca să putem degreva Serviciul, pentru pacienţii cu simptomatologie mai uşoară, urmând ca în Departamentul COVID din cadrul UPU să intre pacienţii cu forme medii şi severe, de care să ne putem ocupa mai bine. A fost apoi o perioadă de vară, în care a crescut numărul pacienţilor non COVID, care s-au prezentat cu diverse afecţiuni cronice, care s-au decompensat. A urmat o presiune imensă în lunile octombrie, noiembrie, până la mijlocul lunii decembrie, când ştiţi foarte bine că a crescut extraordinar numărul de cazuri de COVID, când am avut şi 70-80, până la 90 de pacienţi în 24 de ore în Departamentul COVID. Să vă imaginaţi că medicii care stăteau 6 ore în Departamentul COVID, în acel costum de protecţie, ieşeau de acolo, aveau o oră la dispoziţie să mănânce, să bea apă, să bea o cafea, să-şi revină, după care treceau în partea non COVID ca să trateze ceilalţi pacienţi care se prezentau. Acum, din fericire, numărul cazurilor COVID a scăzut, zic eu semnificativ, dar a crescut foarte mult numărul pacienţilor non COVID, care, aşa cum am spus, probabil din cauza faptului că au fost spitale trecute pe COVID, din cauza faptului că le-a fost teamă, nu s-au prezentat. Acum vin cu boli cronice decompensate în stări foarte grave şi ne străduim să le găsim locuri şi să-i ajutăm, în limita posibilului”, a povestit medicul.

Dat fiind faptul că se înregistrează un deficit de medici, personalul disponibil a lucrat şi în compartimentul COVID, şi în non COVID, însă, deşi a fost greu, „nu a reproşat nimeni, în tot cursul anului trecut lumea a înţeles şi nu a plecat în concedii de odihnă, dacă a fost cazul”.

„Sigur că, în limita posibilităţilor, le-am acordat concediul de odihnă pentru că aveau şi ei nevoie să se odihnească, să se mai relaxeze, dar cel puţin în acest Serviciu noi am anticipat întotdeauna situaţia care putea să urmeze. Pentru că în timpul verii, când numărul cazurilor a scăzut mult, aveam chiar de gând să desfiinţăm acel Compartiment COVID, ca să putem asigura preluarea celorlalţi pacienţi, având în vedere că au fost situaţii în care nu am avut tărgi pe care să preluăm pacienţi în zona non COVID. Dar anticipând ceea ce s-ar putea întâmpla după concedii, am decis să rămânem la fel şi am făcut foarte bine, pentru că nu este uşor de realizat un circuit absolut separat pentru pacienţii COVID, unde avem cameră de îmbrăcare, unde avem cameră de dezbrăcare, de dezinfecţie. Acum, rămânem în continuare la fel. Să sperăm că odată cu începerea vaccinării, şi mă bucur că foarte mulţi dintre colegii mei au acceptat vaccinul, deja majoritatea suntem vaccinaţi şi cu rapelul făcut, rămânem deocamdată aşa. În perspectivă nu ştim, deocamdată, ce va fi şi încercăm să ajutăm toţi pacienţii, şi COVID, şi non COVID”, a precizat aceasta.

Dr. Maria Salanţa a remarcat implicarea personalului din cadrul UPU SMURD Târgu Mureş, chiar dacă au fost şi unele nemulţumiri exprimate în spaţiul public, însă a spus că fiecare dintre angajaţi a depus eforturi considerabile.

„Colegilor mei nu am decât să le transmit mulţumiri, în numele Serviciului, pentru toate eforturile pe care le-au făcut în acest an. Avem şi câte doi medici, soţ, soţie, care lucrează în acest Serviciu, care au făcut eforturi extraordinare, lăsându-şi copiii care nu puteau merge la şcoală sau la grădiniţă. Au ieşit din serviciu, s-au dus acasă la celălalt serviciu, cred că a fost extrem de greu pentru toţi, dar nu am avut niciun abandon din acest punct de vedere. Consider că aceşti oameni care lucrează, atât medici, cât şi asistenţi şi personal auxiliar, şi-au înţeles pe deplin menirea şi în acest an s-a văzut exact că şi-au înţeles menirea. Noi suntem pregătiţi, primim orice pacient care se adresează acestui Serviciu. Am înţeles greutatea lor în a ajunge în spitale, în policlinici în acest an. Am încercat, sigur poate au fost şi pacienţi nemulţumiţi care au trebuit să aştepte, pentru că noi avem aici un singur aparat CT şi am făcut CT şi pentru pacienţii din COVID”, a apreciat dr. Salanţa.

Pentru eforturile UPU SMURD Târgu Mureş din anul 2020, dr. Maria Salanţa a fost recompensată cu distincţia judeţului Mureş, „Fibula de la Suseni”, care se adaugă numeroaselor distincţii primite până acum, inclusiv Ordinul Meritul Sanitar în Grad de Cavaler, din anul 2015, acordat de preşedintele României.

Maria Salanţa a visat încă de mică să fie medic.

„Prima oară când m-am gândit eu că mi-ar plăcea o carieră medicală, nevisând să fiu medic neapărat, a fost când aveam 5-6 ani şi bunica mea mă ducea la prietenele ei vârstnice, care aveau diverse probleme de sănătate. Discutam cu ele şi toată lumea îmi spunea: dacă vrei să te faci doctor, o să fii un doctor bun pentru că înţelegi suferinţa bolnavilor. Eram mică, le mângâiam şi le vorbeam, cât mă pricepeam eu la vremea aceea. Am început să mă gândesc serios la o carieră medicală în timpul liceului. Am început liceul teoretic la Reghin, un liceu foarte bun, iar când am ajuns în clasa a X-a s-a transformat în liceu industrial. Clasa mea avea specialitatea prelucrător prin aşchiere. Nu înţelegeam absolut nimic ce înseamnă prelucrător prin aşchiere. Am susţinut un examen de diferenţă la Liceul sanitar din Târgu Mureş şi apoi examenul de treaptă pe care l-am luat, iar ultimii doi i-am urmat la Liceul sanitar din Târgu Mureş. În acei doi ani mi s-a întărit şi mai mult convingerea că doresc să fac medicină. Ca urmare, la sfârşitul liceului am susţinut examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, iar în 1979 am început să studiez la această instituţie de învăţământ superior. Am absolvit în 1985”, a rememorat medicul.

După absolvire, a urmat cei trei ani de stagiatură la Spitalul din Orăştie, iar după primul an de stagiatură făcea deja gărzi singură pe Chirurgie-ginecologie, apoi a profesat la Bistriţa, la Baia Mare, unde a început să lucreze cu salvatorii minieri, formând echipe de salvare minieră, iar de aici a început drumul spre medicina de urgenţă.

„În 1990 am luat rezidenţiatul, pentru că s-a dat drumul la examene. Pe medicina generală nu exista atunci specialitatea de urgenţă şi mi-am început activitatea în Departamentul Triaj Urgenţe Majore al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Având în vedere că s-au creat două servicii paralele, era Serviciul Triaj Urgenţe Majore pentru care, sigur, după rezidenţiatul medicină generală am făcut atestat de urgenţă medico-chirurgicale, pentru că aşa exista la acea oră. În 1999, având în vedere că se începuse activitatea în aşa-zisă baracă, unde funcţiona Serviciul SMURD, cu voluntari mai mult iniţial, la decizia managerului spitalului, cele două servicii s-au unit şi, ca urmare, personalul de la Triaj Urgenţe Majore am trecut la UPU SMURD. Acolo s-a ivit oportunitatea. Am făcut a doua specialitate, de medicină de urgenţă, pentru că deja exista şi am continuat activitatea până astăzi în cadrul Serviciului UPU SMURD”, a mai spus dr. Maria Salanţa. AGERPRES/(A – autor: Dorina Matiş, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)

Sursa foto: ISU Mures / facebook.com

Citeşte şi:

FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI / Dr. Diana Manolescu (Timiş): Când simţeam că suntem jos, ne gândeam la cei aflaţi în suferinţă
sursa Agerpres