Connect with us

Eveniment

Firmă din Harghita amendată cu 50.000 lei de Garda de Mediu, pentru că exploata ilegal agregate minerale

Published

on



O firmă din zona Odorheiu Secuiesc a fost amendată de Garda de Mediu cu suma de 50.000 lei, pentru că exploatase ilegal agregate minerale, în baza unor documente false.

Informaţia a fost făcută publică de ministrul Mediului, Tanczos Barna, într-o postare pe Facebook, în care precizează că ancheta a fost demarată în urma unei investigaţii jurnalistice.

„Societatea menţionată a produs pagube importante în Zona Cădişeni, un popas turistic îndrăgit de oamenii din zonă. Presa locală a dezvăluit o ilegalitate care persistă de mai mulţi ani, iar în urma acestei investigaţii am demarat o anchetă luna trecută. Verificările au confirmat bănuielile noastre. MMAP a sancţionat firma, prin Garda de Mediu, pentru lipsa avizelor şi am propus, totodată, suspendarea autorizaţiei de funcţionare a societăţii dacă aceasta, în termen de 60 de zile, nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege. Cazul din Odorhei este doar unul din numeroasele cazuri similare. Nu există nicio scuză pentru nerespectarea legii. Tocmai din acest motiv, pentru mine este o prioritate majoră ca în timpul mandatului meu să consolidăm Gărzile de Mediu astfel încât acestea să nu fie nevoite să se confrunte cu lipsă de fonduri sau de personal”, se arată în postarea ministrului Mediului.

Sursa citată mai precizează că, începând…

[Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Festivalul Alba Chess, în școlile din județ. Clasamente la Școala “Mihai Eminescu” Ighiu și la Colegiul Tehnic “Apulum” Alba Iulia

Published

on

Festivalul Alba Chess, organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba continuă în școlile din județ.

Adresat elevilor din clasele 0-8, festivalul are ca scop promovarea şahului în rândul copiilor.

Pe data de 14 ianuarie, Școala “Mihai Eminescu” din Ighiu a fost gazda competiției, reunind la start un număr de 30 de elevi, au anunțat organizatorii.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Centrul de Transfuzie Sanguină Alba, apel pentru donare de sânge. Este nevoie de grupa 0 negativ

Published

on

Centrul de Transfuzie Sanguină Alba a lansat un apel către comunitate, solicitând ajutorul persoanelor cu grupa sanguină 0 negativ. Stocurile actuale sunt insuficiente pentru a acoperi solicitările.

Grupa 0 negativ este una dintre cele mai căutate grupe de sânge, deoarece este considerată „donator universal”. Aceast a poate fi folosită în transfuzia de urgență pentru orice pacient, indiferent de grupa sanguină….

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Clujenii, printre românii care comandă cea mai multă mâncare SĂNĂTOASĂ. Sunt pe locul 2 în țară. Ce preparate preferă

Published

on

Clujenii se numără printre românii care comandă cea mai multă măncare sănătoasă.

Locuitorii din Cluj-Napoca vor preparate care nu le pun sănătatea în pericol, fie că sunt acasă, la serviciu sau chiar în…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Cele mai așteptate filme în 2025: Când apar noul film „Avatar” și ultimul film „Mission Impossible”

Published

on

Cele mai așteptate filme în 2025: Când apar noul film „Avatar” și ultimul film „Mission Impossible”. 

Anul 2025 promite să fie un an foarte bun pentru iubitorii de filme. Printre cele mai așteptate titluri se numără câteva filme noi, din francize deja celebre, cum ar fi „Avatar”, „Superman”, „Mission Impossible”, „Karate Kid” și „Jurassic World”.

În același timp, în industria…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading