Alba
Firmele care nu respectă în mod repetat măsurile din pandemie vor avea activitatea suspendată temporar. Lege promulgată
A fost promulgată legea care prevede aplicarea sancţiunii complementare de închidere temporară a sediului principal al operatorilor economici care, în mod repetat, nu respectă măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Actul normativ, iniţiat de Guvern, modifică şi completează Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
„În cazul repetării la acelaşi sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă a contravenţiei de către conducătorul unui operator economic, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfăşoară activitatea fără respectarea condiţiilor stabilite”, prevede legea.
Aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare se materializează prin afişarea de către agentul constatator, în locuri vizibile din interiorul sediului închis temporar, a următorului mesaj: „Acest spaţiu este închis temporar, până la data … inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Fostul procuror general Augustin Lazăr, despre criza din sistemul de justiție. Ministerul Public trebuie să clarifice suspiciunile
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, profesor universitar la Alba Iulia, reacționează în urma documentarului Recorder ”Justiția capturată”. Acesta analizează situația sistemului de justiție și atrage atenția asupra responsabilității unor instituții importante.
În opinia sa, Justiția este un pilon esențial al statului, este ”sistemul imunitar al statului”. În lipsa sa, ”se instalează…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cât va costa intrarea la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia sau descărcarea de sarcină arheologică în anul 2026. Tarifele
Consiliul Județean Alba aprobă taxe și tarife percepute de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în anul 2026.
Muzeul Național al Unirii a propus majorarea unor tarife, astfel:
- Tarif arheologie – descărcare sarcină arheologică: de la 75 lei/oră în 2025 la 80 lei/oră în 2026
- Tarif arheologie -lucrări cercetare arheologică preventivă în cadrul proiectelor de infrastructură de transport de interes național: de la 90…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Judecătoarea Raluca Moroșanu, dezvăluiri într-un interviu Recorder despre situația din instanțe și sistemul judiciar
Recorder a publicat duminică seara un interviu cu judecătoarea Raluca Moroșanu, cea care a susținut dezvăluirile privind sistemul de justiție ale colegului ei, Laurențiu Beșu, din documentarul ”Justiție capturată”.
Raluca Moroșanu este judecător la Curtea de Apel București, cu experiență de 26 de ani în magistratură, din care 19 la Secția Penală I de la instanța din Capitală.
”Am fost de acord cu acest…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cât vor costa analizele la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, în 2026. TARIFE pentru proceduri și servicii medicale
Consiliul Județean Alba aprobă, în ședința din decembrie, tarifele pentru analize, proceduri și servicii medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, ce vor fi aplicate în anul 2026.
Este vorba despre analize și servicii la cerere. Rămân în continuare condițiile de gratuitate pentru cele din sistemul de asigurări de sănătate de stat.
Unitatea medicală a solicitat CJ introducerea, eliminarea, majorarea şi…
Citește mai mult pe Alba24.ro



