Alba
Florin Roman (PNL), înlocuit de la șefia Camerei Deputaților cu Sorin Grindeanu (PSD). Acuză o înțelegere între PSD și USR
Interimatul deputatului Florin Roman în funcția de președinte al Camerei Deputaților a expirat, iar în locul său a fost ales Sorin Grindeanu, de la PSD.
Acesta a ajuns în această funcție pe mâna USR, susţine deputatul liberal Florin Roman.
„PNL nu l-a votat pe domnul Grindeanu. A fost votat de PSD, UDMR, AUR şi minorităţi”, a scris Roman, marţi, pe pagina sa de Facebook.
După ce Ludovic Orban şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Biroul permanent a decis, în urmă cu două săptămâni, ca şefia interimară a instituţiei să fie preluată de liberalul Florin Roman.
Interimatul lui Roman a expirat, el fiind ales pentru două săptămâni, iar prin urmare, marţi, a fost ales un alt vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor care să îndeplinească atribuţiile de preşedinte interimar.
„Colegii din USR au refuzat propunerea pe care le-am făcut-o să prelungim mandatul meu cu două săptămâni, urmând ca dânşii să fie susţinuţi de noi pentru următoarea rotaţie. Prin decizia luată de USR nu am mai reuşit să generăm majoritatea necesară.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Dosarul șpăgilor de la Casa de Pensii Sibiu: Șase persoane reținute după perchezițiile la care a participat și DGA Alba
Procurorii au reținut șase persoane în dosarul șpăgilor de la Casa de Pensii Sibiu, au anunțat joi, reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Ancheta este realizată de ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Anticorupție Sibiu, Alba și Hunedoara, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Reamintim că miercuri, 15…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Raul și Darius Nistor și-au reziliat contractele cu CSM Unirea Alba Iulia. Anunțul clubului de fotbal
CSM Unirea Alba Iulia a ajuns la un acord privind rezilierea contractelor cu jucătorii Raul Nistor și Darius Nistor.
Informația a fost făcută publică joi, 16 ianuarie.
”Sosiți în vara lui 2023 la Alba Iulia, Raul și Darius Nistor au reziliat contractele cu clubul nostru în această dimineață.
În acest sezon, Raul Nistor a evoluat 597 de minute (în cupă și campionat), în vreme ce Darius a strâns un număr de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Festivalul Alba Chess, în școlile din județ. Clasamente la Școala “Mihai Eminescu” Ighiu și la Colegiul Tehnic “Apulum” Alba Iulia
Festivalul Alba Chess, organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba continuă în școlile din județ.
Adresat elevilor din clasele 0-8, festivalul are ca scop promovarea şahului în rândul copiilor.
Pe data de 14 ianuarie, Școala “Mihai Eminescu” din Ighiu a fost gazda competiției, reunind la start un număr de 30 de elevi, au anunțat organizatorii.
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Centrul de Transfuzie Sanguină Alba, apel pentru donare de sânge. Este nevoie de grupa 0 negativ
Centrul de Transfuzie Sanguină Alba a lansat un apel către comunitate, solicitând ajutorul persoanelor cu grupa sanguină 0 negativ. Stocurile actuale sunt insuficiente pentru a acoperi solicitările.
Grupa 0 negativ este una dintre cele mai căutate grupe de sânge, deoarece este considerată „donator universal”. Aceast a poate fi folosită în transfuzia de urgență pentru orice pacient, indiferent de grupa sanguină….
Citește mai mult pe Alba24.ro