Connect with us

Cluj

Fostul MINISTRU Sorina Pintea se judecă la Cluj. MITĂ de 10.000 de euro şi 120.000 de lei

Published

on



Dosarul penal în care fostul ministrul al Sănătăţii Sorina Pintea este acuzată de luare de mită a fost strămutat de la Tribunalul Maramureş la Tribunalul Cluj printr-o decizie a Curţii de Apel Cluj. În dosarul respectiv, aceasta este acuzată de luare de mită. 10.000 de euro şi 120.000 de lei.

Plimbare de la Maramureş, la Bucureşti şi Cluj

“În baza art. 74 al. 1 şi 2, art. 75 al. 3 din C.p.p. admite cererea de strămutare formulată de către inculpata P.S. privind cauza penală nr. 9657/3/2020 aflată pe rolul Tribunalului Maramureş în procedura camerei preliminare sub nr. 9657/3/2020/a1. Dispune strămutarea cauzei penale nr. 2008/84/2015, din procedura camerei preliminare înregistrată sub nr. 9657/3/2020/a1, de la Tribunalul Maramureş la Tribunalul Cluj”, se arată în decizia Curţii de Apel Cluj.

Greşeală la numărul dosarului

Instanţa clujeană a îndreptat astăzi şi o greşeală privind numărul de dosar al cauzei.

“În baza art. 278 C.proc.pen., îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinţei penale nr. 28 din data de 10 februarie 2021, pronunţate de către Curtea de Apel Cluj, în dosar nr. 831/33/2020, în sensul că se va consemna în mod corect faptul că, se va dispune strămutarea…

Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Zodia care dă tonul schimbării pe 6 februarie. O zi decisivă pentru alegeri curajoase

Published

on






6 februarie vine cu o energie aparte în plan astral, iar o zodie se află clar în centrul atenției. Astrele indică un moment-cheie, în care deciziile amânate nu mai pot…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj în 2025. Peste 431.000 de pacienți tratați și servicii medicale la cel mai înalt nivel

Published

on






Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a realizat împreună cu conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca o analiză a activității…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Petiție pentru redeschiderea Centrului de Permanență din cartierul clujean Gheorgheni: „Sănătatea nu este un lux”

Published

on






Un clujean a inițiat o petiție adresată Direcției de Sănătate Publică Cluj, prin care solicită reînființarea imediată a Centrului de Permanență din incinta…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. O casă evreiască din Cămârzana va îmbogăți Parcul Etnografic din Cluj

Published

on






O mână de oameni implicați într-o mulțime de proiecte socio-culturale -artistul româno israelian Belu Făinaru, sufletisul om de afaceri Adrian Crivii și tot mai…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading