Eveniment
Fostul şef al Camerei de Comerţ Bucureşti Sorin Dimitriu scapă de un dosar după ce faptele s-au prescris
Tribunalul Bucureşti a dispus încetarea procesului penal împotriva lui Sorin Dimitriu, fost preşedinte al Camerei de Comerţ Bucureşti (CCIB), într-un dosar privind fraude cu fonduri europene, după ce faptele de care este acuzat s-au prescris.
De altfel, judecătorii au dispus încetarea procesului penal pentru prescrierea faptelor şi pentru ceilalţi inculpaţi din acest dosar, respectiv Gabriel Dan Mihuţ, fost director general în CCIB, Laurenţia Vasilescu, director economic al CCIB, dar şi persoana juridică Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.
De asemenea, instanţa a decis ridicarea sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparţine Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Sorin Dimitriu a mai fost trimis în judecată în alte două dosare privind fraude cu fonduri europene, în care a primit o condamnare definitivă de 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, după ce mai multe probe au fost declarate nule de judecători ca urmare a aplicării unor decizii ale Curţii Constituţionale, precum şi o condamnare de 3 ani şi 4 luni închisoare, dar care nu este definitivă.
Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ Bucureşti, a fost trimis în judecată în acest dosar în decembrie 2018, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, în formă continuată.
Procurorii susţin că, începând cu anul 2009, reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti au demarat derularea a 27 de proiecte, cofinanţate din bugetul Fondului Social European în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 – 2013.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în perioada 2010 – 2012, în contextul implementării a patru dintre acestea, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Sorin Petre Dimitriu şi Gabriel Dan Mihuţ, beneficiind de sprijinul inculpatei Laurenţia Vasilescu, au schimbat, fără respectarea dispoziţiilor legale, destinaţia fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, pe care le-au utilizat pentru alte destinaţii ce nu erau aferente proiectelor, în funcţie de anumite necesităţi ale CCIB.
„Astfel, suma totală de 2.081.953 lei a fost transferată din conturile de prefinanţare ale celor patru proiecte în contul curent al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi a fost utilizată pentru plata unor obligaţii către bugetul de stat, plăţi către furnizori sau drepturi salariale ce nu erau aferente proiectelor respective, precum şi pentru restituirea sumelor de bani provenite din alte proiecte”, susţine DNA.
Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti a restituit suma de 1.982.617 lei din cei de 2.081.953 lei utilizaţi în alte destinaţii decât cele prevăzute în proiect.
Ministerul Educaţiei Naţionale s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 3.015.918 lei. AGERPRES/(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Echipa de fotbal ”U” Cluj a învins, sâmbătă seara, în Giulești, pe Rapid, cu scorul de 2-0, astfel că jucătorii lui Cristiano Bergodi se întorc cu 3 puncte de la…
Citește mai mult pe Cluj24
Echipa de baschet U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă, sâmbătă seara, în deplasare de către Partizan Belgrad într-un meci din ABA League cu scorul de 90-79.
Pe…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Cine este ofițerul prădător sexual din Gârbău? Fost general de jandarmi, în arest la domiciliu. Poartă brățară de supraveghere
Alba
Vicepremierul Oana Gheorghiu, la trei luni de mandat: A început reformele în 22 de companii de stat. Ce declarații a făcut
Vicepremierul României a făcut sâmbătă, 31 ianuarie, o serie de declarații la treni luni de la preluarea mandatului. Aceasta a spus că a început lucrul ”de la fundație”. Mai exact că a început să sape și să construiască ceea ce guvernul trecut nu a făcut.
În linii mari, Oana Gheorghiu, spune că” zeci de ani de ineficiență, pierderi și blocaje în sectorul public au produs incertitudine pentru mediul privat și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
