Fotbal: Alejandro Couto, destituit din funcţia de director general al FC Dinamo
Spaniolul Alejandro Couto Lago a fost destituit, luni, din funcţia de director general al FC Dinamo Bucureşti, printr-o decizie a Consiliului de Administraţie, se arată într-un comunicat de presă al clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare remis AGERPRES.
„Consiliul de Administraţie Dinamo 1948 a decis astăzi, în unanimitate, revocarea domnului Alejandro Couto Lago din funcţia de director general al societăţii noastre”, se menţionează în comunicatul citat.
Alejandro Couto Lago ocupa postul de director general din 30 noiembrie 2020.
FC Dinamo anunţă că până la desemnarea unui nou director general, clubul va fi reprezentat în exclusivitate de Constantin Eftimescu (preşedinte al Consiliului de Administraţie) şi Cornel Ţălnar (membru al Consiliului de Administraţie) în raporturile cu Federaţia Română de Fotbal (FRF), Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), instituţiile bancare din România şi partenerii grupării.
Tot luni, Consiliul de Administraţie al clubului a luat în discuţie un nou plan de redresare financiară, sportivă şi administrativă pentru Dinamo Bucureşti, a precizat preşedintele Constantin Eftimescu în comunicatul citat.
În ultima perioadă clubul Dinamo se confruntă cu mari probleme financiare, existând restanţe la plata salariilor jucătorilor, antrenorilor şi celorlalţi angajaţi pe mai multe luni. Conducerea reprezentată de Pablo Cortacero a anunţat în mai multe rânduri că va achita salariile, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Din cauza acestor probleme, antrenorul Cosmin Contra a plecat de la echipă, iar mai mulţi jucători şi-au depus memorii la comisiile Federaţiei Române de Fotbal şi la FIFA pentru a deveni liberi de contract.
Compania Benel International SA, reprezentată de spaniolul Pablo Cortacero, a devenit la jumătatea lunii august noul acţionar majoritar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: FC DINAMO BUCURESTI/Facebook.com
Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Percheziții la Spitalul Orășenesc Câmpeni într-un dosar de corupție după mai multe angajări în unitatea medicală
O serie de percheziții au loc miercuri, 28 ianuarie, la Spitalul Orășenesc Câmpeni. Este vorba despre mai multe percheziții realizate de polițiști sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
Din primele informații perchezițiile privesc fapte de corupție în interiorul spitalului. Perchezițiile sunt realizate de polițiștii de la trupele speciale din Alba, alături de jandarmi ai brigăzii din…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Pensia anticipată în 2026: cu câți ani mai devreme se poate ieși la pensie, condiții, acte necesare. Cât scade venitul lunar
Pensia anticipată în 2026: condițiile în care se poate ieși la pensie anticipat au fost actualizate prin Legea 360/2023 și normele de aplicare ale acesteia. Pensia anticipată parțială a fost înlocuită prin noua lege a pensiilor. A rămas o singură formă de pensie anticipată.
Aceasta permite pensionarea cu cel mult 5 ani înainte de vârsta standard, doar pentru cei cu stagiu complet plus 5 ani suplimentari, fără…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
Descinderi la casele celebrului medic Cristian Andrei. Este acuzat de viol și agresiuni sexuale asupra pacientelor
Polițiștii au descins miercuri la mai multe adrese folosite de medicul Cristian Andrei, unul dintre cei mai cunoscuți psihiatri din România, într-un dosar extrem de grav…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Se întâmplă în Ceanu Mare: Prima comună din județ care alocă bani pentru copiii cu handicap și reduce taxele. Ce spune primarul
În contextul creșterii impozitelor și taxelor locale impuse la nivel guvernamental la finalul anului trecut, administrația locală din comuna Ceanu Mare anunță măsuri…
Citește mai mult pe Cluj24
