Eveniment
FOTO: 300 de tone de material antiderapant, împrăștiate pe drumurile din Brașov și Poiana Brașov
Un număr de 52 de utilaje ale firmei care asigură deszăpezirea în municipiul Braşov au acţionat, în noaptea de joi spre vineri, pe străzile din oraş şi în staţiunea Poiana Braşov, a informat Primăria Braşov.
„În prima parte a nopţii, după ce a început ninsoarea, activitatea de deszăpezire a vizat străzile principale, după care s-a intrat pe cele secundare şi cele din interiorul cartierelor. În acest moment, toate străzile principale şi majoritatea celor secundare şi a celor din cartiere sunt deszăpezite „la negru”. Se mai acţionează în interiorul cartierelor. În Poiana Braşov au acţionat 5 utilaje, iar alte două au deszăpezit drumul spre staţiune”, a precizat sursa citată.
Au fost utilizate aproximativ 300 de tone de material antiderapant, stocul municipalităţii fiind, în prezent, de aproximativ 2.500 de tone.
Reaprovizionarea cu material antiderapant se face săptămânal, astfel încât stocurile să fie suficiente, indiferent de cantităţile de zăpadă căzute, a menţionat sursa citată.
Conform Primăriei Braşov, într-o primă etapă sunt deszăpezite arterele principale, unităţile medicale, cele de învăţământ, instituţiile de intervenţie şi străzile pe care circulă mijloacele de transport în comun. În următoarele două etape se acţionează pe străzile de legătură cu arterele principale şi respectiv pe cele din interiorul cartierelor. Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Medalie de argint pentru un elev de la Colegiul Militar din Alba Iulia la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică
Medalie de argint la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică „Marin Dacian Bica”, câștigată de un elev de la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia.
Elevul Ștefan Bercu din clasa a X-a de la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia, a câștigat medalia de argint la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică „Marin Dacian Bica”, secțiunea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Ce să faci și ce să nu faci dacă ai gripă sau viroză: este sezonul îmbolnăvirilor, arată datele DSP. Viroza sau gripa sunt infecții virale care necesită atenție și îngrijire adecvată pentru a reduce simptomele și a accelera recuperarea.
Cu o combinație de odihnă, hidratare, îngrijire simptomatică și prevenție, te vei simți mai bine în câteva zile.
Cu alte cuvinte, mergeți la medic, nu luați medicamente…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
FOTO. Recital de poezie al elevilor de la Liceul ”Avram Iancu” Cluj de Ziua Culturii Naționale – „Călătorie între stele și dor”
Ziua Culturii Naționale a fost celebrată la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj, prin activitatea intitulată sugestiv „Călătorie între stele și dor”. Evenimentul, coordonat de prof. Ramona Trif și bibliotecara…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Noile planuri-cadru pentru liceu. Care vor fi schimbările pentru elevi. Anunțul ministrului Educației
Noile planuri-cadru pentru liceu vor fi puse în dezbatere publică la finalul lunii ianuarie. Ministrul Educației, Daniel David, a făcut unele precizări despre schimbările preconizate.
Este vorba despre materiile ce vor fi studiate la liceu și orele alocate pe săptămâna pentru acestea, în clasele IX-XII.
Ministrul susține că nu dorește să fie introduse materii noi, ci să fie evidențiate competențe importante ca…
Citește mai mult pe Alba24.ro