Brasov
FOTO: A fost lansată licitația pentru construirea Spitalului de pneumoftiziologie și boli infecțioase, în Brașov. Finanțare de aproape 100 de milioane de euro
Primăria Municipiului Brașov a lansat, vineri, 14 iulie 2023, licitația pentru construirea Spitalului de pneumoftiziologie și boli infecțioase.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Brașov, este primul spital public din regiune care va fi construit de la zero după ’89 și reprezintă cea mai mare investiție din județ finanțată prin PNRR, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 100 de milioane de euro .
Proiectul primăriei de a crește calitatea serviciilor oferite în sistemul public de sănătate din municipiul Brașov și în întreaga regiune a ajuns la o etapă importantă, cea de licitație a lucrărilor de proiectare și construire a Spitalului de pneumoftiziologie și boli infecțioase, care, alături de Spitalul regional, vor constitui ,,Orașul medical” (Medical city), care se va amenaja în zona CATTIA, a anunțat primarul Allen Coliban.
Finanțarea pentru acest proiect, în valoare de aproape 100 de milioane de lei, este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, fiind cea mai importantă investiție din județul nostru, cel puțin ca valoare.
,,Mă bucur să vă anunț că am lansat licitația pentru proiectare și execuție a Spitalului de Pneumo și Infecțioase, un spital care în 30 de luni de la contractare va fi realitate.
Există un termen de 6 luni pentru finalizarea proiectării și 24 de luni pentru construcție.
Este un proiect important pentru Brașov, cel mai mare proiect de investiții din județ finanțat din fonduri PNRR, aproximativ 100 de milioane de euro pentru acest obiectiv.
Este primul spital public pe care îl construim după 1990 și reprezintă o nevoie acută a actului medical din Brașov, care a fost cu atât mai evidentă în pandemie, pentru că ambele infrastructuri, și cea de pneumo, și cea de infecțioase, au fost suprasolicitate.
În prezent acestea funcționează în spații improprii – o fostă baie comunală, respectiv foste vile turistice.
Este o infrastructură de care Brașovul are nevoie, într-o locație ușor accesibilă, în proximitatea centurii și lângă viitorul spital regional, astfel încât să avem un concept de medical city (oraș medical, n.n.) modern și funcțional în Brașov”, a declarat primarul Allen Coliban.
Proiectul urmează să fie dezvoltat în zona Bartolomeu (CATTIA), în vecinătatea centurii ocolitoare a municipiului și a străzii Institutului, lângă viitorul spital regional. Spitalul se va construi pe un teren cu o suprafață totală de 76.781 mp și va fi compus din patru corpuri, cu o suprafață totală desfășurată de 40.695,5 m.p.
Spitalul va avea un număr 279 de paturi, din care 242 în regim spitalizare continuă, 15 la terapie intensivă și 22 pentru structura de spitalizare de zi, putând fi suplimentate până la 324 în cazuri de necesitate.
Regimul maxim de înălțime va fi S+P+4E, în cazul corpului A, care adăpostește sectorul de spitalizare continuă pentru secțiile de boli infecțioase, recuperare respiratorie și îngrijiri paliative (etajele 1 și 2), respectiv pneumologie (etajele 3 și 4).
Corpul B are regim de înălțime S+P+2+etaj tehnic și cuprinde, la etajele superioare (1 și 2), secția de Boli infecțioase digestive, boli infecțioase copii și un etaj 3 parțial, cu spații tehnice.
Corpurile A și B cuprind, la nivelul parterului, zonele de spitalizare de zi, un centru de diagnostic și tratament, birouri administrative.
Corpurile C și D, cu regim de înălțime S+P+1+etaj tehnic parțial, adăpostesc compartimentul ATI și blocul operator la etajul 1, o terasă verde flancată de corpurile de spitalizare și un etaj tehnic parțial. La nivelul parterului se regăsesc zonele ambulatorii, publice și de învățământ.
Spitalul va fi împărțit pe următoarele specialități medicale: două secții de pneumologie pentru adulți; o secție pneumologie pentru copii; o secție clinică de boli infecțioase pentru adulți; o secție de boli infecțioase pentru copii; un compartiment HIV/SIDA adulți; un compartiment îngrijiri paliative; un compartiment de recuperare medicală respiratorie; un compartiment de cardiologie; un compartiment de chirurgie toracică; o secție de anestezie și terapie intensivă.
Proiectul include și amenajarea a 276 locuri (79 locuri de parcare la nivelul parcajului subteran si 197 locuri de parcare la sol) și a 12.313,5 m.p. de zone verzi.
În prezent, Spitalul de Boli Infecțioase Brașov funcționează într-o clădire construită în anul 1957, situată pe strada Mihai Viteazu nr. 9, ce nu mai răspunde cerințelor actuale de calitate.
Clădirea ridică probleme în adoptarea de noi tehnologii necesare din punct de vedere al actului medical și al îngrijirii pacienților, din cauza limitărilor fizice ale clădirilor (spațiu insuficient pentru integrarea unor sisteme HVAC, echipamente medicale, etc) și nu permite integrarea optimă, din punct de vedere epidemiologic, a circuitelor intra-spitalicești.
Totodată, numărul de paturi asigurat este subdimensionat față de nevoile actuale din teritoriu, spitalul deservind atât județul Brașov, cât și județele limitrofe.
Pavilioanele în care funcționează Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov au fost construite între anii 1920 și 1923 și prezintă un grad avansat de uzură, nefiind în acord cu cerințele actuale de confort, până în prezent fiind efectuate doar reabilitări parțiale.
Detalii licitație pentru proiectare și execuție pentru realizarea obiectivul de investiții „Construire Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase:
– durata de realizare a documentației necesare și de execuție a lucrărilor: 30 luni, din care 6 luni pentru realizarea serviciilor de proiectare și maxim 24 de luni pentru execuție
– criterii de atribuire: cel mai bun raport calitate – preț
– Propunerea financiară – Pondere în cadrul procesului de evaluare – 40%,
– Componenta tehnică – Organizarea și metodologia: 24%;
– Componenta tehnică -Durata de realizare a activităților din cadrul contractului: 10%;
– Componenta tehnică -Experiența experților cheie: 26%.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este de 18.08.2023, ora 15.00
Fondurile nerambursabile sunt asigurate prin Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, Componenta 12: Sănătate, Investiția: I2.
Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, Investiția specifică: I2.1 – Infrastructură spitalicească publică nouă.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Brasov
BRAȘOV: Cupa Mondială de vară la sărituri cu schiurile – Râşnov, 20 – 22 septembrie. La competiție participă sportivi din 15 ţări
Cei mai buni săritori cu schiurile din lume vor concura la Râşnov, în weekend, la Cupa Mondială de Vară – Grand Prix de sărituri cu schiurile.
„România devine în acest weekend capitala internaţională a săriturilor cu schiurile. Cei mai buni sportivi din 15 ţări se adună pe trambulina din Valea Cărbunării pentru a concura în cadrul Cupei Mondiale de Vară – Grand Prix de sărituri cu schiurile. Evenimentul, care va avea loc la Complexul Olimpic pentru Sporturi de Iarnă din Râşnov între 20 şi 22 septembrie, reprezintă o etapă foarte importantă pentru sportivii care îşi doresc să adune puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Iarnă”, se precizează într-un comunicat de presă.
Competiţia de la Râşnov este prima din seria de Grand Prix-uri din această toamnă, serie care va continua în Austria şi Germania.
Concursul va aduce la start 82 de sportivi de elită din 15 ţări precum China, Franţa, Italia, Japonia, Norvegia, Polonia, Slovenia, Ucraina, Statele Unite, Austria, Finlanda, Kazahstan, Elveţia, Turcia şi România.
Ţara noastră va fi reprezentată la feminin de Dana Haralambie şi Alessia Mîţu, iar la masculin de Daniel Cacina şi Mihnea Spulber.
„Suntem mândri să găzduim din nou Grand Prix-ul de Sărituri cu Schiurile la Râşnov. Această competiţie este nu doar o ocazie de a promova acest sport minunat, ci şi de a arăta lumii că România este capabilă să organizeze evenimente de talie mondială.
Efortul pe care l-am depus alături de partenerii noştri pentru a aduce laolaltă cei mai buni săritori ai momentului, într-un cadru de o frumuseţe naturală impresionantă, este o realizare de care ne putem bucura cu toţii. Mai mult decât atât, pentru sportivii noştri, acest Grand Prix este o şansă de a concura la ei acasă, în faţa unui public care îi susţine din toată inima. Dana Haralambie, Daniel Cacina, Mihnea Spulber şi Alessia Mîţu sunt tineri cu un potenţial uriaş, care s-au pregătit intens, iar participarea lor la acest Grand Prix reprezintă o oportunitate foarte bună de a-şi demonstra valoarea.
Sperăm ca prin această competiţie să inspirăm noi generaţii de sportivi şi să arătăm că România poate deveni un pol important al sporturilor de iarnă pe plan internaţional. Intrarea este liberă şi îi invităm pe toţi cei care doresc să vadă un spectacol sportiv de excepţie să vină la Râşnov şi să fie parte din această experienţă unică”, a declarat Puiu Gaspar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi Biatlon.
Grand Prix-ul de la Râşnov cuprinde patru etape individuale, două la feminin şi două la masculin, care se vor desfăşura în 21 şi 22 septembrie.
Această etapă de Cupă Mondială este organizată de Federaţia Română de Schi Biatlon în parteneriat cu Primăria Oraşului Râşnov şi cu sprijinul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, al Agenţiei Naţionale pentru Sport şi al Consiliului Judeţean Braşov.
Intrarea este liberă, iar competiţiile sunt difuzate în direct de TVR Sport.
Sursa: Agerpres
Două județe din Ardeal se află, joi dimineață, sub avertizare meteo cod galben de ceață densă, cu vizilibitate redusă.
Administrația Națională de Metrorologie a emis joi, 19 septembrie, o avertizare meteo cod galben de ceață densă pentru zone din județele Sibiu și Brașov.
Meteorologii anunță că până la ora 09.00, se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.
Sunt vizate localitățile Voila, Viștea, Ucea și Beclean din județul Braşov și localitățile: Avrig, Tălmaciu, Racovița, Porumbacu de Jos, Arpașu de Jos, Boița și Cârța din județul Sibiu.
Brasov
Șoferi vitezomani prinși de radar cu viteză peste limită, pe DN1 în Brașov. Peste 50 de amenzi în mai puțin de două ore
Aparatele radar amplasate pe sectorul braşovean al DN 1 au surprins şi înregistrat, în mai puţin de două ore, peste 50 de încălcări ale limitei maxime de viteză, în cadrul unei acţiuni „fulger” desfăşurată de poliţiştii rutieri, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Conform sursei citate, acţiunea a avut loc miercuri, între orele 18,00 -20,00, iar cele cinci aparate radar ale Poliţiei Rutiere din Braşov au fost dispuse în sistem „cascadă”.
În total, radarele au depistat 56 de încălcări ale limitei de viteză legală de pe sectorul de drum, în 15 din aceste cazuri, în care şoferii au depăşit această limită cu 50 km/oră, fiind reţinute permisele de conducere în vederea suspendării.
În alte două, dreptul de a conduce a fost suspendat pe loc, pentru 120 de zile, deoarece conducătorul auto a depăşit viteza legală cu 70 de km/oră.
De asemenea, au fost constatate alte 10 abateri de la legislaţia rutieră în cadrul controalelor efectuate, iar pentru toate aceste încălcări ale legii au fost aplicate sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de peste 61.000 de lei, a precizat sursa citată.
Acţiunea a fost realizată în colaborare cu poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în scopul reducerii victimizării populaţiei prin accidente rutiere, produse pe fondul încălcării regimului legal de viteză sau a neadaptării acesteia la condiţiile de drum. A
Agerpres
Conducerea operatorului local de transport în comun din zona metropolitană Braşov, Regia Autonomă de Transport Public Braşov- RATBV, a comunicat, miercuri, că nu derulează pe reţelele sociale niciun fel de campanie prin care să acorde carduri de transport gratuite sau la preţuri reduse.
Reprezentanții companiei îi avertizează pe braşovenii să nu transmită datele personale care li se solicită în vederea obţinerii pretinselor facilităţi.
Totodată, reprezentanţii companiei au anunţat că RATBV au sesizat organele competente cu privire la aceste demersuri făcute fără drept în numele societăţii.
„Îi avertizăm pe toţi utilizatorii sistemului de transport public RATBV despre faptul că anunţurile despre vânzarea unor carduri de transport la preţuri mai mici decât cele stabilite prin Planul tarifar sunt FALSE.
RATBV anunţă că nu a iniţiat nicio acţiune de tipul celor derulate în ultimele zile pe unele reţele sociale prin care sunt solicitate date cu caracter personal sub pretextul acordării unor titluri de călătorie gratuite. Îi rugăm pe clienţii noştri să nu-şi dea datele personale pe diverse pagini de socializare sau site-uri şi să nu achite sumele de bani solicitate”, se arată într-o postare pe pagina RATBV.
Link-ul de pe Facebook pe care s-ar fi anunţat falsele facilităţi nu poate fi accesat, însă, potrivit unei imagini care ar reprezenta o captură a informaţiilor de pe acesta, postată de RATBV, pretextul acordării cardurilor gratuite şi cu preţuri reduse ar fi fost aniversarea a 80 de ani a Companiei de Transport Public Braşov, entitate care are inclusiv numele diferit de cel al operatorului de transport public, RATBV.
sursa: Agerpres