Connect with us

Eveniment

FOTO: Au fost finalizate lucrările de reabilitare a centrului istoric din Deva

Published

on



sursa foto: Facebook / Florin Oancea

Reabilitarea zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Deva, în valoare de peste 5,3 milioane de euro din fonduri europene, a fost finalizată. Vineri, reprezentanții administrației locale și ai constructorului au efectuat recepția finală a proiectului.

În cadrul proiectului, centrul vechi al municipiului Deva, cuprins între strada Avram Iancu şi Bulevardul Iuliu Maniu, precum şi spaţiul din Piaţa Unirii, din faţa Primăriei, au fost pavate cu piatră naturală.

De asemenea, s-au amenajat zone verzi cu sistem de irigare, rigole pentru colectarea apelor pluviale şi un sistem de iluminat public eficient.

Cablurile aeriene – de electricitate, telefonie şi internet, au fost introduse în subteran.

„Ştiu că a fost o perioadă foarte complicată, în care multă lume a fost nemulţumită pe parcursul derulării lucrărilor, aşa cum este şi firesc. E clar că atunci când ai obiective de investiţii care privesc infrastructura, când schimbi din temelii tot ceea ce înseamnă centrul istoric, produci şi deranj.

Toate cablurile au fost îngropate, ceea ce a schimbat total faţa acestei zone emblematice pentru municipiul Deva. A crescut suprafaţa de zonă verde. Sunt foarte mulţumit de lucrare, este de calitate şi sunt convins că toţi cei care vor veni în această zonă, şi nu mă refer doar la deveni, ci şi la cei din alte oraşe, se vor bucura de modul în care am reuşit să transformăm centrul istoric”, a declarat primarul municipiului Deva, Florin Oancea.

Potrivit autorităţilor, prin reproiectarea zonei s-a reuşit o creştere a suprafeţelor de spaţii verzi cu 30%, au fost amplasate bănci, jardiniere şi coşuri de gunoi, iar accesul autovehiculelor a fost restricţionat, cu excepţia riveranilor.

Perioada de garanţie pentru acest obiectiv de investiţii este de 5 ani de la recepţia lucrărilor. Agerpres

sursa foto: Facebook / Florin Oancea


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

U Cluj a zdrobit-o pe Csikszereda, în Superligă. Dan Nistor 500

Published

on






Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.

 

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.

În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament

Published

on

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.

La nivel național, operatorul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

UBB majorează taxele în etape. Dar nu vor depăși 6.500 de lei

Published

on






Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading