Eveniment
FOTO: Banner uriaș montat pe o clădire din Sibiu – „Eliberați-l pe avocatul Robert Roșu”
Avocații sibieni au reacționat după condamnarea la cinci ani de închisoare a avocatului Robert Mihăiță Roșu, de la casa de avocatură Țuca Zbârcea și Asociații, în dosarul Ferma Băneasa. Avocații din Sibiu sunt solidari astfel că au montat pe o clădire din municipiu un banner uriaș prin care cer eliberarea acestuia.
Pe o clădire din Sibiu a fost montat, marți, un banner uriaș, de o sută metri pătrați, în semn de solidaritate față de avocatul Robert Mihăiță Roșu, care a fost condamnat la închisoare cu executare.
Bannerul se află pe o clădire de birouri de pe Calea Drumbrăvii din Sibiu. Inițiativa vine din partea mai multor avocați sibieni, care cer eliberarea avocatului Roșu, menționând că a fost condamnat fiindcă și-a făcut meseria.
„Opriți dictatura judecătorilor inamovibili! Eliberați-l de îndată pe dl. avocat Robert Mihăiță Roșu, condamnat abuziv pentru că și-a respectat jurământul profesional și și-a îndeplinit obligațiile contractuale stabilite de lege și statutul profesiei de avocat! Anulați condamnarea abuzivă a d-lui avocat Rober Mihăiță Roșu și eliberați-l de îndată! Demisia imediată din magistratură a judecătorilor care au pronunțat aberanta decizie: Ionuț Matei, Florentina Dragomir și Ioana Ilie”, este scris în uriașul afiș.

Avocatul Bogdan Năstase din Sibiu, care este proprietarul clădirii respective, spune că atât el, cât și colegii acestuia, și-au exprimat astfel susținerea față de colegul lor de breaslă.
„Este o expresie a mai multor colegi, care au dorit să dea un semn de solidaritate față de colegul nostru de breaslă. Banner-ul a fost montat astăzi (n.red.: marți) și va rămâne acolo atât timp cât este nevoie, atât timp cât domnul avocat Roșu este închis pe nedrept, lucru care i se poate întâmpla fiecăruia dintre noi”, a declarat, pentru Ora de Sibiu, avocatul Bogdan Năstase.
Robert Roșu, condamnat definitiv de ÎCCJ
Robert Roșu, avocatul prințului Paul al României, a fost condamnat definitiv, joia trecută, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. În același dosar, Paul al României a primit trei ani și patru luni de închisoare, iar omul de afaceri Remus Truică, șapte ani, ambele pedepse fiind cu executare, potrivit Digi24.
Acuzaţiile din dosar vizează infracţiuni comise în perioada 2006 – 2013 în diferite forme de participare, în interesul obţinerii unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de prinţul Paul.
Conform DNA, Remus Truică, avocatul Robert Roşu şi israelienii Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz au constituit, începând din noiembrie 2006, un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de prinţul Paul, prin oferire de bani sau bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor şi instituţiilor care deţineau aceste proprietăţi.
Prinţul Paul i-a promis lui Truică şi asociaţilor acestuia o cotă parte importantă, între 50% şi 80% din valoarea bunurilor pe care le revendică în România, iar ulterior le-a transferat acestora bunurile pe măsura obţinerii lor, prin contracte fictive de vânzare-cumpărare cu firma Reciplia SRL, reprezentată de Remus Truică.
Prinţul Paul, Remus Truică şi ceilalţi membri a grupului au ascuns ulterior natura ilicită a înţelegerii, prin încheierea, la data de 1 noiembrie 2006, a unui contract de cesiune cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii. Contractul a fost încheiat între prinţul Paul şi SC Reciplia SRL, fiind redactat de avocatul Robert Roşu.
Prejudiciul în acest dosar se ridică la 145 milioane euro.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
FOTO-VIDEO: O femeie a căzut într-o groapă adâncă de 3 metri, săpată pentru lucrări de canalizare, pe o stradă din Alba Iulia
O femeie a căzut joi seara într-o groapă adâncă de circa 3 metri, în care sunt efectuate lucrări la canalizare, pe o stradă din Alba Iulia.
Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să intervină pentru extragerea unei persoane, căzută într-o groapă unde sunt efectuate lucrări la canalizare, pe strada Henri Coandă din Alba Iulia.
Femeia, în vârstă de aproximativ 60 ani, a fost…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Schimbări majore la plata gărzilor în spitale și un nou normativ de personal. Anunțul ministrului Sănătății
Schimbări majore la plata gărzilor în spitale și un nou normativ de personal. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță inițierea unui nou normativ de personal în sistemul sanitar, care să țină cont de volumul real de muncă, complexitatea cazurilor și tipul serviciilor medicale, nu doar de numărul de paturi din spitale.
Măsura este discutată cu sindicatele și organizațiile profesionale, în contextul reformei…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO Pompieri de la ISU Alba, premiați pentru profesionalismul de care au dat dovadă. Cine a fost desemnat „Pompierul anului 2025”
Într-o instituție în care curajul este rutină, iar profesionalismul este litera de lege, a nominaliza pe „cei mai buni dintre cei buni” reprezintă o provocare aproape imposibilă. Cu toate acestea, există momente în care dăruirea trece dincolo de limitele datoriei, iar rezultatele excepționale merită să fie rostite cu voce tare. În cadrul activității de evaluare, desfășurată într-un cadru festiv la ISU Alba, au fost…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Mandatul de prim-ministru va fi preluat de PSD din primăvara anului viitor, a declarat joi premierul Ilie Bolojan, în cadrul unei întâlniri cu investitori…
Citește mai mult pe Cluj24
