Connect with us

Eveniment

FOTO: Bărbat rănit după ce s-a răsturnat cu mașina pe șosea, la intrare în municipiul Hunedoara

Published

on



Un bărbat a fost transportat la spital, luni după-amiază, după ce s-a răsturnat cu mașina pe un drum din județul Hunedoara.

Potrivit ISU Hunedoara, pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit de urgență, luni, 13 noiembrie 2023, la un accident rutier care a avut loc pe Drumul Județean DJ 687, la intrarea în municipiul Hunedoara, dinspre Deva.

Pentru misiune au fost alocate o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD.

Sosite la locul accidentului, echipajele de salvare au constatat că în urma răsturnării unui autoturism, conducătorul acestuia, aflat singur în autovehicul, acuză dureri în zona gâtului, astfel că, după efectuarea manevrelor medicale necesare în astfel de situații, bărbatul, în vârstă de 54 ani, a fost transportat la UPU Hunedoara pentru investigații de specialitate.

Din informațiile primite de echipajele de salvare accidentul s-ar fi produs în urma încercării șoferului autoturismului de a evita un câine aflat pe partea carosabilă.

Cercetările au fost preluate de autoritățile competente pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

U Cluj a zdrobit-o pe Csikszereda, în Superligă. Dan Nistor 500

Published

on






Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.

 

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.

În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament

Published

on

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.

La nivel național, operatorul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

UBB majorează taxele în etape. Dar nu vor depăși 6.500 de lei

Published

on






Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading