Brasov
FOTO: Brașovul are primul centru rezidențial dedicat victimelor violenței în familie

Primul centru rezidențial dedicat victimelor violenței în familie a fost deschis vineri, 25 noiembrie 2022, la Brașov, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor.
Centrul este prevăzut cu dormitoare, bucătărie, grupuri sanitare, centru de joacă, cameră de socializare, spații speciale pentru consiliere psihologică, vocațională și juridică.

Dotările pentru acest adăpost au fost asigurate cu bani din PNRR, iar amenajarea s-a făcut cu sprijinul și contribuția comunității și a organizațiilor private.
”Acest adăpost este un centru de primire în regim de urgență pentru femeile care au nevoie să plece de acasă deoarece fie suportă violențe fizice, fie altfel de abuzuri. Ne-am dorit ca acest centru să fie în primul rând un loc primitor, un loc sigur, un loc pentru femeile și copiii care au nevoie să fie ajutați, care fug de acasă.
Acest adăpost va putea primi femei și copii din municipiu, dar și din întreg județul Brașov, unde atât victimele, cât și copiii acestora se vor putea simți în siguranță, vor putea participa la activități și vor putea să scape sau să încercăm să-i ajutăm să scape de trauma prin care au trecut”, a precizat Flavia Boghiu, viceprimar al municipiului Brașov.
La centru, victimele violenţei domestice beneficiază de cazare și mâncare, informare și consiliere psihologică, consiliere juridică, educație parentală, consiliere/orientare vocaţională pentru a-și găsi un loc de muncă, suport pentru întocmirea actelor de identitate, dacă este cazul, sau acces la servicii medicale.
,,Femeile care vor avea nevoie de serviciile noastre vor putea să apeleze la Direcția de Asistență Socială, iar dacă se află într-o situație de pericol iminent, pot apela numărul de urgență 112, iar echipa mobilă, împreună cu poliția, se va deplasa la domiciliul acestora și le va acorda sprijinul necesar pentru a se muta în centru”, a explicat viceprimarul.
Victimele pot sta gratuit în centru între 5 și 60 zile, în funcție de nevoile individuale. Adresa în care îşi desfăşoară activitatea va rămâne secretă pentru publicul larg, cu scopul de a asigura protecţie totală beneficiarilor.
sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Braşov
(sursa: Mediafax)
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online

Actualitate
Gală de public speaking dedicată copiilor, organizată de Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Braşov. Când va avea loc

Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Braşov, prin Centrul de Resurse Educaționale, organizează miercuri, 6 decembrie, la ora 16:00, prima GALĂ de public speaking (vorbire în public) dedicată copiilor.
„Dragii noștri, dacă ați participat la atelierele de public speaking din oferta educațională estivală a bibliotecii, sunteți invitați să vă înscrieți cu un discurs pe orice temă doriți. Vă așteptăm cu drag!

Și pentru că iubim copiii și ni-i dorim alături, ne-am gândit și la cei care au vârsta potrivită și își doresc să participe la acest eveniment special, chiar dacă nu au beneficiat de oferta noastră educațională din vară.
Așadar, toți doritorii, cu vârste cuprinse între 9 și 13 ani, sunt invitați să se înscrie la secțiunea de improvizație cu un discurs.
sursa foto: Facebook / Consiliul Județean Brașov
Se poate alege orice temă, iar înregistrarea video nu trebuie să depășească 2 minute”, este anunţul dat publicităţii de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene Braşov.
Detalii și înscrieri la email antonelasofiabarbu@gmail.com, până la data de 4 decembrie 2023.
Repere din program
- Puterea celor 3 C în public speaking
- Sunt aici. Unde vreau să ajung? – vizionare filme
- Dacă aș fi… – moment de improvizație
Evenimentul va avea loc în mansarda Casei Baiulescu şi va fi susţinut de Antonela Sofia Barbu, specialist în comunicare online, blogger și formator.
Actualitate
Decembrie de poveste la Brașov: Show lasere, aprindere iluminat festiv, concert Horia Brenciu și deschiderea Târgului de Crăciun

În Piața Sfatului din Brașov va avea loc joi, 30 noiembrie 2023, de la ora 17.30, evenimentul „Decembrie de poveste”.
Showmasters va oferi un spectaculos show de lasere.

Primarul Allen Coliban va participa la numărătoarea inversă a aprinderii milioanelor de beculețe ale bradului de Crăciun și ale Pieței Sfatului și Centrului Vechi.
Horia Brenciu & HB Orchestra vor concerta pe scena din Piața Sfatului
„Vom deschide Târgul de Crăciun Brașov/ Brașov Christmas Market.
Nu uita, lasă mașina acasă, pentru că RATBV SA a suplimentat numărul de autobuze pe 14 linii care fac legătura între cartiere și Livada Poștei.
Ca să nu te stresezi în căutarea unui loc de parcare (mai ales că și pe Mureșenilor și Lungă circulația este restricționată) și să ajungi comod la spectacol și înapoi acasă”, au transmis reprezentanții Primăriei Brașov.

Brașovul se îndreaptă către un nou stadion conform standardelor UEFA, trecând cu succes de prima etapă, după aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici de către Consiliul Local, conform anunțului făcut de primarul Allen Coliban miercuri.
Valoarea totală estimată a proiectului este de 150 de milioane de lei, iar termenul prevăzut pentru proiectare şi execuţie – aproximativ doi ani şi jumătate.

Noua arenă va fi construită pe locul actualului Stadion al Tineretului şi ar urma să aibă dublul locurilor pe care le-a avut cel vechi, adică aproximativ 10.000.
„Braşovul a pierdut, în ultimii 20 de ani, două stadioane importante: Municipalul, care era al doilea cel mai mare stadion al ţării, şi stadionul Tractorul. Acum suntem datori să facem ceva cu Stadionul Tineretului.
Expertiza ne-a spus că ar trebui să îl demolăm.
Iată că avem o soluţie (…), de a reconstrui această arenă la standardele cele mai înalte, la standarde UEFA Elite, o arenă modernă, cu toate locurile acoperite, o arenă care va avea aproape 10.000 de locuri, potrivit propunerii formulate de realizatorii studiului de fezabilitate.
O arenă pe care sper să o avem construită şi finanţată de Compania Naţională de Investiţii, aşa cum se întâmplă în multe oraşe din România. Am avut dialog în acest sens cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii şi cu domnul ministru al Dezvoltării, Adrian Veştea, şi sunt optimist că putem face acest lucru împreună, într-un termen de 2-3 ani de zile, să avem deja şantierul finalizat”, a declarat primarul Allen Coliban.
Stadionul Tineretului a fost construit între 1933 -1937
Stadionul Tineretului a fost construit între 1933 -1937 şi a fost inaugurat cu numele Stadionul Regele Carol al II-lea. Extinderea tribunelor şi construirea peluzelor s-a produs la începutul anilor ’70, în urma acestor modificări arena fiind desemnată să organizeze doar meciuri de fotbal.
În ultima perioadă a funcţionării sale, după demolarea unei peluze, Stadionul Tineretului avea o capacitate de 5.650 de locuri, fiind cel mai mare stadion din Braşov, dat fiind că în 2008 a fost demolat Stadionul Municipal.
Conform expertizei, starea de degradare a acestui stadion este foarte mare, astfel că soluţia optimă, prezentată de specialişti, a fost cea de demolare.
Potrivit precizărilor primarului din şedinţa de Consiliu Local de marţi, în care s-a aprobat documentaţia pentru acest proiect, în zona viitoarei arene ar urma să fie amenajată şi o parcare. Agerpres
Brasov
Se dă startul sezonului de schi la Brașov: Vor fi deschise pârtiile din partea superioară a masivului Postăvarul și cele pentru începători

Joi, 30 noiembrie, se vor deschide pârtiile din partea superioară a masivului Postăvarul și pe cele pentru începători.
„Anul acesta ne-a ajutat vremea.

Pe de o parte avem zăpadă naturală, pe de altă parte, temperaturile scăzute ne-au permis să producem zăpadă artificială.
Prin eforturile colegilor noștri care au lucrat intens la amenajarea pârtiilor, mâine se va schia în Poiană. Ținem pumnii să nu avem vânturi puternice care să afecteze bunul mers al transportului pe cablu .
Vă reamintesc câteva lucruri foarte importante pentru schiorii brasoveni, dar și pentru turiști:
Miercurea brașovenilor – 50% reducere pentru locuitorii Municipiului Brașov, în fiecare zi de miercuri, pentru cartelele de o zi, de 4 ore, de la 11.00, de la 13.00, de la 14.00; 10% pentru cartelele achiziționate de persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora.
Ana Teleferic va organiza evenimente și sesiuni de instruire dedicate persoanelor cu dizabilități locomotorii în zona pârtiilor pentru începători (programul lor va fi anunțat din timp de Ana Teleferic și de ONG-urile de profil);
Cartele de sezon – un produs pe care schiorii l-au solicitat constant în trecut.
Apar astfel cartelele de sezon pentru adulți (5000 de lei) și pentru copii – 6 – 12 ani (3000 de lei);
2 tipuri de cartele unice în România și foarte avantajoase pentru schiori.
Cartela de 10 zile neconsecutive (ziua de schi va costa doar 145 de lei) și cartela de 20 de ore neconsecutive (ora de schi va costa doar 33 de lei).
Să avem cu toții un sezon excelent, fără incidente și doar cu voie bună”, a transmis pe pagina de Facebook, primarul Brașovului, Allen Coliban.