Cluj
FOTO. Care sunt blocurile care vor avea prioritate la acordarea locurilor de parcare din parkinguri
Primăria Cluj-Napoca dorește să aducă la zi regulamentul de acordarea a locurilor de parcare din parkinguri. În acest sens s-a organizat o dezbatere publică, luni, coordonată de viceprimarul Dan Tarcea.
Acesta a explicat ce înseamnă zonele adiacente parkingurilor, care vor avea prioritate la acordarea locurilor abonamentelor.
”Am încercat să eliminăm tendința de a lăsa la latitudinea funcționarului referințele de adiacență”, a spus Dan Tarcea.
Noul regulament nu vizează creșterea prețurilor și tarifelor, ci doar introducerea de noi criterii luate în considerare de către municipalitate.
Astfel vor primi loc de parcare în parking și cei care au mașină de serviciu, în baza unei adeverințe de la angajator.
De asemenea, cei care au primit loc de parcare au termen 15 zile să se prezinte la primărie să-și întocmească un contract. ”Au fost și 3 luni în care nu au fost cetățenii să prelungească sau reînoiască contractul”, a adăugat Tarcea.
Motociclete și mopede vor fi de asemenea eligibile pentru un spațiu de parcare, în baza certificatelor de înmatriculare.
Consilierul local Boloveschi Radu Mihai a atras atenția asupra necesității unor spații dedicate bicicletelor. ”La…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, în următoarele ore, valabile pentru zone din Banat şi…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Alcoolul în doze mici ar putea fi surprinzător de benefic pentru creier. Cum ajută la eliminarea toxinelor asociate cu Alzheimer
Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Rochester Medical Center din Statele Unite arată că un consum moderat de alcool ar putea avea efecte benefice…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
FOTO. Bărbat dispărut în apele barajului Gilău. Intervenție a pompierilor și scafandrilor din Cluj
Echipajele de intervenție din județul Cluj desfășoară, în aceste momente, o amplă operațiune de căutare-salvare după ce un bărbat ar fi dispărut în apă, în…
Citește mai mult pe Cluj24
Ziua de luni, 9 februarie, aduce vreme predominant închisă în municipiul Cluj-Napoca și în localitățile apropiate, Turda, Câmpia Turzii, Dej, Gherla, Florești și…
Citește mai mult pe Cluj24
