Alba
FOTO: Cea mai vârstnică femeie din Alba, Noja Paladia din Cugir a împlinit 106 ani. Care este secretul longevității
La 106 ani, Noja Paladia este nu doar cel mai longeviv locuitor al orașului Cugir, ci și cel mai în vârstă om din județul Alba. Marți, 20 iulie, tanti Noja din Suseni- Râul Mic, a fost vizitată de primarul localității, Adrian Teban, care i-a adus un aranjament floral, un tort și o diplomă din partea administrației locale.
„A fost o bucurie să fiu alături de doamna Noja la cei 106 ani, o vârstă impresionantă și o dovadă a unei vieți cumpătate și a unei gândiri pozitive. Ca primar, am avut câteva ocazii să fiu alături de cugireni care au ajuns sau au depășit venerabila vârstă de 100 de ani, dar doamna Noja este cea mai vârstnică sărbătorită de până acum. Gândurile noastre bune se îndreaptă către domnia sa și familia care-i este alături”, a declarat primarul Cugirului.
Noja Paladia din Suseni, s-a născut în 1915, a avut o viață liniștită pe care și-a dedicat-o familiei. A fost căsătorită mai bine de 45 de ani, iar cea mai mare avere pe care a strâns-o până la vârsta de 106 ani sunt copii, nepoții și strănepoții.
Paladia a avut patru copii, dintre care trei sunt în viață, avand 81, 76 și 71 de ani; mai are 7 nepoți și 6 strănepoți.
Întrebată care crede că este secretul longevității…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Cât va costa intrarea la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia sau descărcarea de sarcină arheologică în anul 2026. Tarifele
Consiliul Județean Alba aprobă taxe și tarife percepute de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în anul 2026.
Muzeul Național al Unirii a propus majorarea unor tarife, astfel:
- Tarif arheologie – descărcare sarcină arheologică: de la 75 lei/oră în 2025 la 80 lei/oră în 2026
- Tarif arheologie -lucrări cercetare arheologică preventivă în cadrul proiectelor de infrastructură de transport de interes național: de la 90…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Judecătoarea Raluca Moroșanu, dezvăluiri într-un interviu Recorder despre situația din instanțe și sistemul judiciar
Recorder a publicat duminică seara un interviu cu judecătoarea Raluca Moroșanu, cea care a susținut dezvăluirile privind sistemul de justiție ale colegului ei, Laurențiu Beșu, din documentarul ”Justiție capturată”.
Raluca Moroșanu este judecător la Curtea de Apel București, cu experiență de 26 de ani în magistratură, din care 19 la Secția Penală I de la instanța din Capitală.
”Am fost de acord cu acest…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cât vor costa analizele la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, în 2026. TARIFE pentru proceduri și servicii medicale
Consiliul Județean Alba aprobă, în ședința din decembrie, tarifele pentru analize, proceduri și servicii medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, ce vor fi aplicate în anul 2026.
Este vorba despre analize și servicii la cerere. Rămân în continuare condițiile de gratuitate pentru cele din sistemul de asigurări de sănătate de stat.
Unitatea medicală a solicitat CJ introducerea, eliminarea, majorarea şi…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Rezultate LOTO: Tragerile Loto 6/49, Loto 5/40, Joker, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus din 14 decembrie. Numerele câștigătoare
Rezultate LOTO: Tragerile Loto 6/49, Loto 5/40, Joker, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus din 14 decembrie 2025.
Loteria Română a organizat duminică, 14 decembrie, de la ora 18.30, noi trageri loto.
Rezultate LOTO 14 decembrie – numerele câștigătoare
Rezultate Loto 6/49: 41 23 12 48 32 43
Rezultate Loto 5/40: 36 39 6 19 15 33
Rezultate Joker: 40 25 5 28 42 +18
Rezultate Noroc: 2 9 8 5 4 7 5
Rezultate Super Noroc: …
Citește mai mult pe Alba24.ro





