Alba
FOTO: Ceremonial la Horea, la 31 de ani de la moartea eroului-jandarm Nicolae Lazăr, victimă a “Mineriadei” din 1991
În fiecare an, de Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, sunt pomeniți eroii neamului care și-au dat viața pentru popor, credință și țară. Anul acesta, sub deviza: Jandarmeria nu-și uită eroii, în localitatea Horea din județul Alba, a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroului-jandarm, sublocotenent post – mortem, Lazăr Nicolae, de la al cărui deces se împlinesc 31 de ani.
Sublocotenentul post-mortem, Lazăr Nicolae, a decedat în timpul evenimentelor mineriadei din anul 1991, din București. Avea doar 21 de ani și era militar în termen, detaşat de la Alba în Bucureşti, având ordin să păzească instituţia Guvernului.
În acest context, joi, 2 iunie, a fost organizată o ceremonie la monumentul sublocotenentului post-mortem Lazăr Nicolae din comuna Horea, în cadrul căruia ne-am rugat pentru sufletul colegului nostru, s-au depus coroane de flori, s-au ținut cuvântări în care s-a reamintit importanța datoriei pe care o avem față de înaintași și de jertfa lor.
Slujba de pomenire a fost oficiată de pr. militar Ursu Dorin, alături de pr. paroh Trif Sorin din Horea, iar la eveniment au participat efective din cadrul Detașamentului 4 Jandarmi Câmpeni și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, respinsă în Parlament. Nu a întrunit numărul necesar de voturi. Declarații
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost respinsă, luni, în Parlament. Inițiativa nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Moțiunea a fost inițiată de Grupul PACE și semnată și de parlamentari AUR, împotriva Guvernului Ilie Bolojan.
Votul a fost secret cu bile. Parlamentarii partidelor din coaliţie nu au votat.
Moțiunea de cenzură a fost inițiată de 117 parlamentari. Din numărul total de 463 de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Marți, 16 decembrie: Mai multe localități din Alba rămân temporar fără apă potabilă. Se montează debitmetre
Apa CTTA SA Alba – Sucursala Alba Iulia anunță întreruperea furnizării apei potabile, marți, 16 decembrie, în mai multe localități din județ. Se vor monta debitmetre.
Astfel, între orele 09:00 – 12:00, în vederea montării unor debitmetre în cadrul contractului de lucrări AB3-CL9 – Sistem SCADA Regional, localitățile Oarda de Jos, Oarda de Sus, Ciugud, Berghin și Ohaba vor rămâne fără apă potabilă.
Locuitorilor le…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Rabla Auto 2025: o nouă sesiune a programului pentru persoane fizice începe marți, 16 decembrie. Valoarea ecotichetelor
Rabla Auto 2025: Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat o nouă sesiune de înscrieri în program pentru persoane fizice. Aceasta începe marți, 16 decembrie, la ora 10.00.
Sesiunea de înscrieri este deschisă până în 31 decembrie ora 23.59 sau până la epuizarea fondurilor disponibile.
Persoanele fizice care nu au reușit să se înscrie anterior vor avea posibilitatea de a se înscrie în Programul Rabla Auto…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Deputatul Florin Roman, despre o posibilă revenire a lui Orban în PNL: „Nu cred ca reformarea poate începe cu bunicul Orban”
Deputatul Florin Roman a transmis luni că reformarea PNL nu poate începe cu revenirea în partid a „bunicului” Ludovic Orban.
„Observ că se vorbește tot mai mult de revenirea în PNL a lui Ludovic Orban. Asta după ce a înjurat la greu liderii PNL și pe Klaus Iohannis. „PNL este sluga PSD”, spunea în ultimii doi ani Orban, același Orban care a fost instalat de două ori ca premier cu voturile PSD, condus de Marcel…
Citește mai mult pe Alba24.ro



