Connect with us

Alba

FOTO: Consiliul Județean al Elevilor Alba a lansat Ghidul Incluziunii Școlare

Published

on



Amfiteatrul A4 al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a găzduit, joi, 17 iunie, lansarea oficială a Ghidului Incluziunii Școlare, proiect al echipei formată din membri ai Consiliului Județean al Elevilor Alba.

Nucleul proiectului este format din elevii Florin-Alexandru Popa, Natalia Nicolae, elevi ai Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” și Medeea Farcaș, coordonați de Katharina-Gabriela Țîntea, cele două fiind eleve ale Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan”. La această lansare au fost prezenți președinți ai consiliilor școlare ale elevilor din județ.

De asemenea, au participat și primarul Gabriel Pleșa, reprezentanți ai Universității „1 Decembrie 1918”, ai Fundației Comunitare Alba, ai sponsorilor acestora, precum și membri ai organizației Rotary Club Alba Iulia.

Ghidul creat și lansat de echipa CJE Alba urmărește să expună pe înțelesul elevilor idei ca necesitatea conturării unui mediu școlar incluziv, mai prietenos pentru cei implicați în actul educațional.

Totodată, prin lansarea acestui material, echipa proiectului dorește să scoată în evidență prezența în școli a unor fenomene negative precum bullying-ul și discriminarea, impactul pe care acestea îl…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

AFIR: se pot depune cereri de finanțare pentru unități de procesare în domeniul agricol. Condiții și sume acordate

Published

on

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că de luni, 15 decembrie, se pot depune cereri de finanțare pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate.

Este vorba despre produse, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Fostul procuror general Augustin Lazăr, despre criza din sistemul de justiție. Ministerul Public trebuie să clarifice suspiciunile

Published

on

Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, profesor universitar la Alba Iulia, reacționează în urma documentarului Recorder ”Justiția capturată”. Acesta analizează situația sistemului de justiție și atrage atenția asupra responsabilității unor instituții importante.

În opinia sa, Justiția este un pilon esențial al statului, este ”sistemul imunitar al statului”. În lipsa sa, ”se instalează…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Cât va costa intrarea la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia sau descărcarea de sarcină arheologică în anul 2026. Tarifele

Published

on

Consiliul Județean Alba aprobă taxe și tarife percepute de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în anul 2026.

Muzeul Național al Unirii a propus majorarea unor tarife, astfel:

  • Tarif arheologie – descărcare sarcină arheologică: de la 75 lei/oră în 2025 la 80 lei/oră în 2026
  • Tarif arheologie -lucrări cercetare arheologică preventivă în cadrul proiectelor de infrastructură de transport de interes național: de la 90…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Judecătoarea Raluca Moroșanu, dezvăluiri într-un interviu Recorder despre situația din instanțe și sistemul judiciar

Published

on

Recorder a publicat duminică seara un interviu cu judecătoarea Raluca Moroșanu, cea care a susținut dezvăluirile privind sistemul de justiție ale colegului ei, Laurențiu Beșu, din documentarul ”Justiție capturată”.

Raluca Moroșanu este judecător la Curtea de Apel București, cu experiență de 26 de ani în magistratură, din care 19 la Secția Penală I de la instanța din Capitală.

”Am fost de acord cu acest…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading