Connect with us

Brasov

FOTO: Contracte în valoare de 200 milioane de lei, prin PNRR, semnate de Primăria Brașov

Published

on



sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Brașov

Primarul Allen Coliban a semnat săptămâna aceasta contracte pentru încă 200 milioane de lei, fonduri nerambursabile, acordate prin PNRR, care vor ajunge la Brașov.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Brașov, Municipalitatea a semnat săptămâna aceasta contracte în valoare totală de 200 de milioane de lei, fonduri obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investițiile sunt pentru autobuze electrice, sistem de e-ticketing pentru transportul în comun metropolitan, stații de reîncărcare pentru mașini electrice, trasee de biciclete și locuințe pentru tineri.

„Săptămâna aceasta, am semnat la București alte 9 contracte de finanțare prin PNRR pentru Brașov și pentru brașoveni, cu un total de aproximativ 200 de milioane de lei.

Dincolo de valoarea mare, mă bucură că obiectivele lor reprezintă investiții verzi și smart pe prioritățile Brașovului. Mobilitate: încă patru contracte pentru piste de biciclete, cu un total de peste 19 milioane de lei.

Transport public: peste 142 de milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă pentru achiziția a încă 50 de autobuze electrice. Acestea ne vor permite să ne consolidăm poziția de lider în România în privința transportului public verde.

Am semnat și un contract de 6,3 milioane de lei pentru dezvoltarea sistemului de e-ticketing pentru transportul public în zona metropolitană, ținând cont de problemele semnalate în ultima perioadă cu integrarea acestui sistem.

De asemenea, pentru stațiile de încărcare de mașini electrice am semnat un nou contract, de peste 6,5 milioane de lei.

Pentru tinerii brașoveni vom construi 60 de locuințe care vor folosi energie exclusiv din surse regenerabile, adică panouri fotovoltaice și pompe de căldură, printr-un contract în valoare de peste 25 de milioane de lei.

Performanța administrației se numără și prin câți bani reușim să atragem din surse nerambursabile. 200 de milioane de lei este o sumă impresionantă, care poziționează Brașovul în topul performanței orașelor din România, în atragerea de fonduri europene”, a declarat Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.

După ce municipalitatea a semnat, în luna decembrie, contractul de finanțare pentru achiziția a 23 de autobuze electrice, am semnat acum finanțarea pentru achiziția a încă 50 de autobuze electrice, cu lungimea de 10 metri, prin PNRR.

După semnarea contractului de finanțare, municipiul Brașov va derula o procedură de achiziție pentru a selecta furnizorul vehiculelor. Odată achiziționate, autobuzele vor fi puse la dispoziția RATBV pentru a fi utilizate în cadrul serviciului de transport public local.

În prezent, sunt în circulație 52 de autobuze electrice cu lungimea de 12 metri și 8 de 10 metri, ambele fiind marca SOR, Cehia, 51 de troleibuze cu lungimea de 18 metri, marca Solaris, Polonia, și 10 autobuze hibrid cu lungimea de 12 metri, marca Mercedes.

La acestea se adaugă 12 autobuze electrice cu lungimea de 18 metri, produse de compania Karsan, Turcia, și autobuzele Menarini, cu motorizare Euro 6.

Prin achiziția autobuzelor electrice finanțate prin PNRR se va putea înlocui cea mai mare parte a autobuzelor Menarini, fiind păstrate doar cele care vor reprezenta soluția de rezervă pentru mijloacele de transport electrice.

Pe lângă cele 50 de autobuze, prin proiect vor fi finanțate și 18 stații de încărcare rapidă și 50 de stații de încărcare lentă.

Mai mult detalii AICI.

sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Brașov

Anunturi Ardeal24

Publica un anunt gratuit

ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Restricții de circulație în Brașov. Reprezentanții Primăriei îi îndeamnă pe participanți să lase mașinile acasă

Published

on

Coborârea Junilor în Cetate - Brasov - sursa foto Primaria Brasov

”Coborârea Junilor în Cetate”, unul dintre cele mai importante și spectaculoase evenimente ale Brașovului, are loc duminică, 19 aprilie 2026. Reprezentanții Primăriei Brașov anunță programul și îi îndemnă pe participanți să lase mașinile acasă. Vor fi impuse restricții de circulație pe mai multe artere din oraș. În același timp, transportul în comun va avea un program special. Mai mult, transportul cu autobuzele va fi gratuit.

Manifestarea Zilele Braşovului, organizată la sfârşitul acestei săptămâni sub sloganul "Fii parte din tradiţie!", propune o serie de evenimente culturale şi tradiţionale. Participanţii sunt sfătuiţi de reprezentanţii Primăriei Brașov să vină fără maşina personală, autobuzele având un program cu o frecvenţă de două-trei ori mai mare, iar în plus călătorii beneficiază de gratuitate vineri.

"Duminică (19 aprilie 2026) are loc 'Coborârea Junilor în Cetate', unul dintre cele mai importante şi spectaculoase evenimente ale Braşovului, care adună an de an zeci de mii de participanţi. Pentru ca toţi braşovenii şi turiştii să se bucure de această zi fără grija parcării, transportul în comun va avea un program special", se arată într-o postare pe Facebook a Primăriei Braşov.

Astfel, potrivit sursei citate, în intervalul 9:00-18:00 se va asigura o frecvenţă de două-trei ori mai mare - vor circula 60 de mijloace de transport, faţă de 30 într-o duminică obişnuită, iar 13 linii vor fi suplimentate.

Duminică, pe durata paradei, circulaţia va fi restricţionată pe arterele pe care vor defila Junii, din Piaţa Sfatului către Piaţa Unirii şi spre Pietrele lui Solomon.

Autobuzele vor fi deviate pe strada Vlad Ţepeş, cu staţie la Teatrul Dramatic.

Vor fi mijloace de transport pregătite în Livada Poştei şi zona AJOFM pentru preluarea călătorilor la finalul evenimentului.

Vineri, imediat după "Aruncatul în ţol", care are loc în Piaţa Unirii din Şchei, participanţii sunt aşteptaţi în Piaţa Sfatului, unde de la ora 17:30 vor cânta CIMERA Band, de la 18:00 The Citybreakers, iar de la 19:00 - SymPhoenix & Filarmonica Braşov.

"Bucură-te de tradiţie, atmosferă şi spectacol fără stres! Lasă maşina acasă şi vino să întâmpini Junii aşa cum se cuvine!", au mai transmis reprezentanţii Primăriei Braşov.

Anunturi Ardeal24

Publica un anunt gratuit
Continue Reading

Actualitate

Clădirea Prefecturii Braşov, cu risc seismic ridicat, va fi consolidată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării

Published

on

consiliul judetean brasov

Palatul Administrativ, în care îşi desfăşoară activitatea Consiliul Judeţean Brașov şi Instituţia Prefectului Judeţul Braşov - clădire cu risc seismic ridicat, va fi consolidată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, transmit reprezentanții CJ Brașov.

În urma demersurilor realizate de Consiliul Judeţean la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ministrul Cseke Attila a emis Ordinul nr. 429/08.04.2026 care prevede includerea proiectelor „Reabilitare Palat Administrativ B-dul Eroilor nr. 5 Braşov” şi „Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieşire urgenţă” în Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS).

Practic, cele două proiecte de importanță strategică pentru administraţia judeţeană au fost incluse în Listele-sinteză ale obiectivelor de investiţii pentru Subprogramul proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile de interes şi utilitate publică, fapt care le asigură finanţarea din fonduri guvernamentale.

Specialiştii Consiliului Judeţean Brașov lucrează în prezent la întocmirea caietelor de sarcini pentru lansarea procedurilor de achiziţie privind realizarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor la ambele obiective.

În prealabil, indicatorii tehnico-economici au fost aprobaţi în plen.

Astfel, reabilitarea Palatului Administrativ – clădire aflată în patrimoniul judeţului, în care îşi desfăşoară activitatea Consiliul Judeţean şi Instituţia Prefectului Judeţul Braşov –, se cifrează la 198.685.746,61 lei (cu TVA), în timp ce valoarea investiției la Corpul B Mârzescu este de 60.172.217,65 lei (cu TVA). Durata de realizare în cazul fiecărui obiectiv este de 24 luni.

cj brasov

„Modernizarea infrastructurii imobiliare din patrimoniul judeţului Braşov este prioritară. Cele două imobile sunt extrem de importante, având în vedere că Palatul Administrativ este o clădire istorică şi un simbol arhitectonic al oraşului, iar Corpul B Mârzescu adăposteşte secţii de la două unităţi medicale din subordinea noastră, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase.

Marea provocare privind aceste proiecte a fost găsirea finanţării. În urma expertizelor exectuate, cele două imobile se încadrează în gradul seismic II, astfel că au putut fi incluse în Programul naţional gestionat de Ministerul Dezvoltării, ceea ce ne asigură fondurile necesare implementării lucrărilor. Sunt bucuros pentru acest succes de etapă şi vreau le mulţumesc tuturor specialiştilor, atât din cadrul executivului judeţean, cât şi de la MDLPA, pentru sprijinul acordat”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Această reuşită a fost precedată de demersuri laborioase. Consiliul Judeţean a contractat realizarea DALI pentru Palatul Administrativ, documentaţie care a fost recepţionată cu toate avizele necesare de la instituţiile cu atribuţii de avizare, după care a fost înaintată Ministerului Dezvoltării pentru evaluare şi includere în PNCCRS. În ceea ce priveşte Corpul B Mârzescu, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase a fost cel care a desfăşurat procedurile privind realizarea studiului DALI, documentaţia fiind preluată de CJ Braşov şi transmisă la MDLPA.

Din punct de vedere procedural, autoritatea judeţeană este obligată ca într-un interval de maximum doi ani să obţină autorizaţia de construire pentru ambele obiective, cu toate acordurile şi avizele prevăzute, după care se vor semna contractele de finanţare a execuţiei lucrărilor, cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Anunturi Ardeal24

Publica un anunt gratuit
Continue Reading

Brasov

BRAȘOV: Cupa Mondială de vară la sărituri cu schiurile - Râşnov, 20 - 22 septembrie. La competiție participă sportivi din 15 ţări

Published

on

Cei mai buni săritori cu schiurile din lume vor concura la Râşnov, în weekend, la Cupa Mondială de Vară - Grand Prix de sărituri cu schiurile.

"România devine în acest weekend capitala internaţională a săriturilor cu schiurile. Cei mai buni sportivi din 15 ţări se adună pe trambulina din Valea Cărbunării pentru a concura în cadrul Cupei Mondiale de Vară - Grand Prix de sărituri cu schiurile. Evenimentul, care va avea loc la Complexul Olimpic pentru Sporturi de Iarnă din Râşnov între 20 şi 22 septembrie, reprezintă o etapă foarte importantă pentru sportivii care îşi doresc să adune puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Iarnă", se precizează într-un comunicat de presă.

Competiţia de la Râşnov este prima din seria de Grand Prix-uri din această toamnă, serie care va continua în Austria şi Germania.

Concursul va aduce la start 82 de sportivi de elită din 15 ţări precum China, Franţa, Italia, Japonia, Norvegia, Polonia, Slovenia, Ucraina, Statele Unite, Austria, Finlanda, Kazahstan, Elveţia, Turcia şi România.

Ţara noastră va fi reprezentată la feminin de Dana Haralambie şi Alessia Mîţu, iar la masculin de Daniel Cacina şi Mihnea Spulber.

"Suntem mândri să găzduim din nou Grand Prix-ul de Sărituri cu Schiurile la Râşnov. Această competiţie este nu doar o ocazie de a promova acest sport minunat, ci şi de a arăta lumii că România este capabilă să organizeze evenimente de talie mondială.

Efortul pe care l-am depus alături de partenerii noştri pentru a aduce laolaltă cei mai buni săritori ai momentului, într-un cadru de o frumuseţe naturală impresionantă, este o realizare de care ne putem bucura cu toţii. Mai mult decât atât, pentru sportivii noştri, acest Grand Prix este o şansă de a concura la ei acasă, în faţa unui public care îi susţine din toată inima. Dana Haralambie, Daniel Cacina, Mihnea Spulber şi Alessia Mîţu sunt tineri cu un potenţial uriaş, care s-au pregătit intens, iar participarea lor la acest Grand Prix reprezintă o oportunitate foarte bună de a-şi demonstra valoarea.

Sperăm ca prin această competiţie să inspirăm noi generaţii de sportivi şi să arătăm că România poate deveni un pol important al sporturilor de iarnă pe plan internaţional. Intrarea este liberă şi îi invităm pe toţi cei care doresc să vadă un spectacol sportiv de excepţie să vină la Râşnov şi să fie parte din această experienţă unică", a declarat Puiu Gaspar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi Biatlon.

Grand Prix-ul de la Râşnov cuprinde patru etape individuale, două la feminin şi două la masculin, care se vor desfăşura în 21 şi 22 septembrie.

Această etapă de Cupă Mondială este organizată de Federaţia Română de Schi Biatlon în parteneriat cu Primăria Oraşului Râşnov şi cu sprijinul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, al Agenţiei Naţionale pentru Sport şi al Consiliului Judeţean Braşov.

Intrarea este liberă, iar competiţiile sunt difuzate în direct de TVR Sport.

Sursa: Agerpres

Anunturi Ardeal24

Publica un anunt gratuit
Continue Reading

Brasov

Două județe din Ardeal, sub avertizare meteo cod galben: Ceață densă, cu vizibilitate redusă

Published

on

ceata meteo vremea

Două județe din Ardeal se află, joi dimineață, sub avertizare meteo cod galben de ceață densă, cu vizilibitate redusă.

Administrația Națională de Metrorologie a emis joi, 19 septembrie, o avertizare meteo cod galben de ceață densă pentru zone din județele Sibiu și Brașov.

Meteorologii anunță că până la ora 09.00, se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.

Sunt vizate localitățile Voila, Viștea, Ucea și Beclean din județul Braşov și localitățile: Avrig, Tălmaciu, Racovița, Porumbacu de Jos, Arpașu de Jos, Boița și Cârța din județul Sibiu.

 

Anunturi Ardeal24

Publica un anunt gratuit
Continue Reading