Cluj
FOTO. Haine GRATIS pentru clujenii nevoiași. Ce spun cei care au trecut pe la târgul special
Organizația JCI Cluj a organizat sâmbătă un târg special în cadrul căruia clujenii nevoiași au primit haine gratis pe care și le-au ales după pofta inimii,
Președintele JCI Cluj, Ioana Pîrlea, a declarat pentru Cluj24 că evenimentul a fost un prilej de a face fapte bune și de a contribui, în același timp, la reducerea risipei.
Citește și Clujenii nevoiași își pot alege haine gratis la un târg special. Vezi unde are loc
”Prin campaniile nostre noi vrem să demonstrăm că hainele pot primi o a doua șansă.
Am colectat sute de articole vestimentare de la clujeni și le-am dăruit unor persoane aflate în nevoie, de oameni care s-au bucurat cu adevărat de ele. Iar noi la rândul nostru ne-am bucurat să vedem o reacție foarte bună din parte lor: ne-au răsplătit cu multe zâmbete și mulțumiri”, a spus Ioana Pîrlea.
La târg au participat zeci de clujeni, adulți dar și copii.
”Tare m-am bucurat că a fost târgul ăsta, am căutat ceva haine mai groase pentru copil și am găsit și pentru mine. Ar fi bine să se mai facă așa ceva, mai ales că nu am dat bani pe ele”, a spus o femeie care a trecut pe la târg.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
VIDEO. Ovidiu Vreme, babysitter din Cluj, pornește o acțiune caritabilă inspirată de o familie aflată în sărăcie extremă
Ovidiu Vreme, babysitter cunoscut în Cluj pentru dragostea față de copii și implicarea sa constantă în comunitate, a pornit recent o nouă inițiativă umanitară după…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Rusia şi Ucraina îşi extind războiul la Cluj. Ambasada urcaineană condamnă un concert al Filarmonicii Transilvania
Clujul este “prins” în războiul dintre Rusia şi Ucraina, din cauza unui concert organizat de Filarmonica Transilvania din Cluj-Napoca, în care evoluează, în 12…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
FOTO. Gyula, orașul apelor termale, la 3 ore de Cluj-Napoca, unde se întâlnesc istoria și relaxarea
La câteva ore de mers cu mașina din Cluj-Napoca, Gyula, una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din Ungaria, își întâmpină vizitatorii cu un complex modernizat,…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Schimbarea centralei clasice cu una modernă cu condensare poate reduce factura la gaz cu peste 1.000 de lei pe an
Centrala individuală pe gaz rămâne principala sursă de încălzire a locuințelor la nivel național, fiind utilizată în aproximativ 51% dintre gospodării, în…
Citește mai mult pe Cluj24




