Cluj
FOTO: Impact violent între un Range Rover și un BMW în Jucu. Unul dintre șoferi a rămas încarcerat
Un accident rutier a avut loc, marți după-amiază în localitatea Jucu de Mijloc din județul Cluj. Un bărbat a rămas încarcerat după impactul dintre două mașini.
Potrivit ISU Cluj, două autospeciale și un echipaj SMURD au intervenit pentru gestionarea situației de urgență survenită în urma unui accident rutier produs pe raza localității Jucu de Mijloc.
Pompierii au fost solicitați să intervină în jurul orei 12.40, iar la fața locului au găsit două autoturisme avariate, iar într-unul dintre acestea se afla un bărbat, de circa 60 de ani, care necesita asistență medicală de urgență. Acesta a primit primul ajutor calificat și a fost extras folosind echipamentele speciale, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite. Echipajul SMURD l-a preluat în vederea transportului la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. La prima evaluare acesta era în stare de conștiență și era cooperant.
Două echipaje SAJ, care se deplasau către alte cazuri, au oprit pentru acordarea primului ajutor, până la sosirea forțelor alocate să intervină la accidentul respectiv.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor, având în vedere că existau scurgeri de combustibili pe carosabil, siguranța salvatorilor și a persoanelor implicate în accident.
Citește Romania24.ro pe Google News
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
„Pizdulice” este un termen folosit pentru a descrie o piesă de carne din interiorul pulpei, de obicei de porc sau vită, cunoscută și sub denumirea de „spider…
Citește mai mult pe Cluj24
Un tânăr din Dej a fost prins de jandarmii clujeni, în noaptea de Moş Nicolae, cu pliculeţe cu droguri asupra sa.
Moş Nicolae i-a adus o nuia…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
FOTO. Celebrul designer Ferrari i-a fermecat pe studenţii şi profesioniştii clujeni. Peste 300 de participanţi
Flavio Manzoni, Chief Design Officer Ferrari și una dintre personalitățile marcante ale designului contemporan, a fost prezent la Cluj-Napoca în cadrul evenimentului…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Record naţional la Institutul Inimii Cluj. 300 de proceduri TAVI prin care viaţa pacienţilor este prelungită cu ani buni
Institutul Inimii din Cluj-Napoca îşi consolidează statutul de cel mai important centru din ţară în ceea ce priveşte tratarea bolilor cardiovasculare. De exmplu, la…
Citește mai mult pe Cluj24


