Connect with us

Eveniment

FOTO: Incendiu la un autocamion care transporta materiale de hârtie și materiale plastice, pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu

Published

on



Un incendiu a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la un autocamion aflat într-o parcare, pe Autostrada A1, în apropiere de localitatea Cunța, județul Alba.

Potrivit ISU Sibiu, în jurul orei 4:00, ca urmare a producerii unui incendiu la un autocamion oprit într-o parcare, ISU Sibiu a intervenit pe autostrada A1, km 292, Sebeș – Sibiu, în apropiere de intrarea din localitatea Cunța, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

În sprijin, au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă de la ISU Alba.

Nu au fost persoane care să necesite asistență medicală.

La sosirea forțelor, capul tractor era îndepărtat de remorca ansamblului. De asemenea, au fost îndepărtate și celelalte autovehicule din parcare.

Conform sursei citate, incendiul a fost lichidat fără probleme. Remorca autocamionului a ars în totalitate, împreună cu încărcătura sa. Acesta transporta materiale de hârtie și materiale plastice.

Incendiul a pornit cel mai probabil de la o roată din spatele remorcii, cauza probabilă fiind stabilită ca fiind producerea unui efect termic.

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

CFR Cluj – Sepsi, 3-3. Punct obținut de clujeni in extremis

Published

on

CFR Cluj a întâlnit-o pe Sepsi, vineri seara, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Clujenii erau pe locul 3 cu 19 puncte, în timp ce Sepsi era pe locul 8 cu 17 puncte. Clujenii smulg un punct in extremis,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj organizează licitație publică pentru închirierea unui spațiu comercial

Published

on

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj organizează licitație publică pentru închirierea unui spațiu comercial de 35 mp, destinat activităților auxiliare.

Aeroportul Internațional Cluj anunță…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

VIDEO: Artista Laura Orian din Alba Iulia a întors trei scaune la Vocea României. Ce antrenor a ales

Published

on

Artista Laura Orian din Alba Iulia a impresionat cu interpretarea piesei ”The Girl from Ipanema”, la Vocea României. A întors trei scaune ale echipelor de antrenori.

Toți au remarcat modul în care a reușit să aducă originalitate în interpretarea piesei.

”Interpretare foarte fluidă, acvatică, în unde, mi-a plăcut”, a spus Tudor Chirilă.

”Ai fost o bucurie sonoră. Ne-ai băgat într-o lume frumoasă. Felicitări!”, a spus Horia Brenciu.

”Are o voce care are multe de oferit” – Theo…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

CTP Cluj-Napoca: Se MODIFICĂ programele de circulație pentru anumite linii. Vezi care sunt acestea

Published

on

Compania de Transport Public Cluj anunță modificarea  programelor de circulație din data de 28.10.2024 pentru liniile afișate mai jos.
Noile programe de circulaţie vor putea fi consultate pe site-ul www.ctpcj.ro sau se pot…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading