Alba
FOTO IPJ Alba: 93 de persoane sancționate pentru nerespectarea măsurilor din starea de alertă. Acțiuni în Cugir și Blaj
În ultimele 24 de ore, 93 de persoane au fost sancționate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv a celor din perioada stării de alertă, transmite Poliția Alba.
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
Potrivit IPJ Alba, în ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 161 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi și lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Au fost controlate 81 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 57 de mijloace de transport, din care 30 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 1.668 de persoane. De asemenea, au fost verificate 72 de obiective de interes precum restaurante, fast food-uri, hoteluri,…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Doi tineri s-au luat la bătaie într-o benzinărie din Alba Iulia. Potrivit IPJ Alba, polițiștii de ordine publică din Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 20 și 27 de ani, din comuna Sântimbru, respectiv municipiul Sebeș.
Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Ce pățești dacă refuzi prelevarea de mostre biologice. Șofer din Alba, reținut de polițiști: a lovit un gard și mirosea a alcool
Ce pățești dacă refuzi prelevarea de mostre biologice și ai fost prins băut: Reprezentanții IPJ Alba au transmis că polițiștii Postului de Poliție Bistra au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din comuna Bistra, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Din cercetările efectuate de polițiști,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
ANM: Două zile de ninsoare cu depunere de zăpadă, vânt și răcire a vremii. Temperatura va coborî până la minus 15 grade Celsius
ANM anunță două zile de ninsoare și răcire a vremii, într-o informare meteo emisă duminică. Potrivit acesteia, se vor înregistra precipitații predominant sub formă de ninsoare, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului și răcire a vremii în intervalul 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00.
Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, pe parcursul zilei de duminică și în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Laura Arăboaei, una dintre cele mai iubite profesoare din Alba, s-a stins din viață. A fost un exemplu pentru generații de elevi
Laura Arăboaei, una dintre cele mai iubite profesoare de geografie din Alba, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de soțul ei, Marcel Arăboaei, și el profesor.
”Cu profundă tristețe în suflet, vă anunț că soția mea, profesoara Laura Arăboaei, după o lungă și apăsătoare suferință, a trecut în neființă.
A fost o soție, mamă, bunică și prietenă deosebită, devotată, demnă și iubitoare, pe care o…
Citește mai mult pe Alba24.ro

