Connect with us

Cluj

FOTO / Jucu, pe urmele Turzii. Vor avea Salină, dar și un parc de distracții

Published

on



Proiecte mărețe pentru comuna Jucu. În noul Plan Urbanistic General (PUG) sunt prevăzute un parc de distracții și, de ce nu – o posibilă salină, de nivelul celei de la Turda.

În cadrul ședinței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) a Consiliului Județean Cluj, arhitectul Horațiu Răcășan a vorbit despre noul PUG al localității Apahida și despre felul în care comuna se va dezvolta.

Zona este foarte bogată în zăcăminte de sare.

Potrivit arhitectului, este necesară punerea în valoare a zăcământului de sare din localitate, prin exploatare industrială sau poate prin realizarea unui punct de atracție precum este Salina Turda.

“Trebuie puse în valoare acele sărături. Acolo este un zăcământ care iese la suprafață. Este vizibil cu ochiul liber. Nu sunt bolovani, sunt bulgări de sare”, a spus arhitectul Horațiu Răcășan.

Tot în noul PUG al localității, aflat încă în dezbatere publică, este prevăzut și un parc de distracții. Din planșele prezentate în cadrul CTATU, parcul de distracții se va construi în zona de N-V a localității.

Localitatea Jucu este din ce în ce mai atratactivă pentru investitori, dar și pentru clujenii care migrează din…

Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Accident grav. Trei morţi şi un bătbat încarcerat în urma coliziunii dintre un TIR şi un microbuz

Published

on






Un grav accident rutier s-a produs duminică pe DN6, între localitățile Cornea și Domașnea, județul Caraș-Severin, unde un autocamion și un microbuz de marfă s-au…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Avertismentul eurodeputatului de Cluj, Daniel Buda: Ne paște o criză a laptelui. UE trebuie să ia măsuri

Published

on






Eurodeputatul clujean Daniel Buda avertizează asupra riscului iminent al unei noi crize majore în sectorul laptelui la nivelul Uniunii Europene, subliniind necesitatea unor…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Tensiunile după Derby-ul Clujului. CFR condamnă ferm incidentele de la finalul partidei și cere măsuri

Published

on






Finalul derby-ului dintre CFR Cluj și U Cluj a degenerat într-un scandal de proporții, cu incidente atât pe gazon, cât și în tribune. Meciul s-a încheiat într-o…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Avram Gal (PSD) propune fuziunea Turda – Câmpia Turzii. Ce părere aveți? Cum s-ar putea numi noul municipiu?

Published

on






Avram Gal, președintele PSD Câmpia Turzii, a lansat o propunere de dezbatere publică privind o eventuală fuziune administrativă între municipiile Turda și Câmpia…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading